Arhitectură 27. The Project

Iniţiată de cei doi arhitecţi, Benoît Jallon şi Umberto Napolitano, asociaţi în cadrul biroului parizian LAN Architecture, călătoria prin arhitectura contemporană a celor 27 de ţări europene îşi propune să ofere o perspectivă de ansamblu asupra contextului actual, aflat într-un moment de importanţă majoră în istoria umanităţii, şi să răspundă, prin intermediul multiplelor suporturi media, întrebărilor primordiale privind dezvoltarea spaţiului de mâine: „unde”, „cum” şi mai ales „de ce?”

L.B.: Când aţi început acest proiect şi cum a prins el formă?

U.N.: În urmă cu un an şi jumătate, doi ani, am început să ne documentăm pentru o carte. Unde se situează arhitectura de astăzi, care este momentul pe care suntem pe cale să îl trăim. Există puncte importante în istorie sau o combinaţie de mai mulţi factori, precum schimbările sociale, economice ori tehnologice. Acestea creează un anumit teren, un suport ce permite arhitecturii să evolueze într-un ritm accelerat şi într-un sens radical, un exemplu în acest sens fiind revoluţia industrială ce a generat, printre altele, mişcarea modernă.

Astăzi, trecem printr-un moment relativ similar ca perioadă istorică: există o serie întreagă de mutaţii sociale, o revoluţie tehnologică şi informatică încă în curs de dezvoltare, o situaţie economică unică, o abordare globală cu politici durabile privind protecţia mediului şi consumul de energie etc. Toate acestea sunt capabile să genereze schimbări majore în maniera de a concepe arhitectura.

Cum avem în prim-plan Uniunea Europeană, această entitate dinamică aflată în plin proces de construcţie, întrucât trebuia să stabilim nişte limite proiectului nostru, ne-am propus ca acestea să corespundă comunităţii europene. Pornind de la aceste date, încet încet, am întâlnit mai multe persoane, ne-am spus că asta ar putea deveni un documentar, apoi un proiect media, realizat pe mai multe suporturi, care să transmită mesaje diferite pe de o parte, publicului larg, iar pe de alta specialiştilor. Este un proiect lung, complex şi complicat de gestionat, care va dura încă un an, un an şi jumătate.

© LAN

L.B.: Cum faceţi selecţia birourilor din fiecare ţară şi a proiectelor de prezentat?

U.N.: În unele ţări fiind foarte multe birouri active, am studiat în total peste 500 de arhitecţi. Într-o primă fază, ne-am orientat spre birouri de vârsta noastră, în jur de 40 de ani, spre persoane care construiesc şi care sunt implicate în mediul cultural şi arhitectural din ţara de provenienţă, acestora adăugându-se şi o experienţă internaţională. Vorbim despre specialişti recunoscuţi în ţara lor, dar care se bucură de vizibilitate şi în străinătate, o condiţie ce ne permite să relativizăm un anumit mod de abordare. Din acest punct, deja lista s-a redus considerabil. Dacă există o preocupare pentru activităţi culturale, cu atât mai bine. În al treilea rând, abordarea biroului trebuie să prezinte o oarecare maturitate în modul de a înţelege arhitectura. În cele din urmă, iar aici argumentul este extrem de subiectiv, trebuie să ni se pară interesant ceea ce ei produc. Astfel, treptat, ajungem la cele 27 de birouri reprezentante ale celor 27 de ţări din cadrul Uniunii Europene.

L.B.: Fiecare ţară s-a dezvoltat independent, în funcţie de cultura sa unică. Cu toate acestea, se poate vorbi despre o cultură „europeană„ la nivel de ansamblu. Cât de diferite sunt politicile urbane în cadrul acestei culturi?

U.N.: Ceea ce am făcut în primul rând a fost să grupăm ţările, pentru a începe analiza şi sinteza datelor adunate de pe teren. Practic, am început prin a le împărţi în funcţie de poziţia geografică: nord, sud, est, vest. Ce impact are poziţia geografică asupra istoriei, ce impact are istoria asupra arhitecturii, asupra modului de a percepe spaţiul şi a-l utiliza.

Dacă ne gândim la Germania, spre exemplu, acolo există un sistem foarte bine organizat şi reglementat. Este un drum drept, pe care toţi arhitecţii sunt obligaţi să îl urmeze încă de la început şi în funcţie de acesta să ajungă la un proiect final unic. În ciuda perfecţiunii acestui sistem, care funcţionează foarte bine în cazul spaţiului public care este extrem de interesant, există un soi de uniformitate în ceea ce priveşte partea de creaţie.

Dacă mergi în Spania, lucrurile stau exact pe dos. Nu există reglementări stricte care să te conducă în mod obligatoriu spre un produs performant. Însă aceasta lasă loc creativităţii care generează individualităţi ce se exprimă foarte diferit unele faţă de altele.

Prin urmare, între aceşti doi poli extremi, găsesc interesant să ajungem să construim o legătură, un ţesut. Să înţelegem ce este bine în modelul german, care asigură faptul că orice construcţie este bine realizată, dintr-un anumit punct de vedere, dar care nu produce capodopere, şi ce anume este bine în Spania, unde 80% dintre clădiri sunt în afara oricăror reguli, dar unde avem un procent de 20% de construcţii geniale şi magnifice. Ceea ce mă interesează este să înţeleg unde se află echilibrul. Acesta vine dintr-o anumită politică arhitecturală, dintr-un anumit sistem de învăţământ, se datorează unui moment istoric, climei? Pentru moment, absorb şi observ.

© LAN

L.B.: Tot la capitolul identitate, mi se pare interesant de adus în discuţie problema influenţelor culturale. Cum funcţionează ele astăzi?

U.N.: Astăzi, avem acces aproape la toate proiectele din lume. Cu toate acestea, în mare parte, ne referim la imagini. Imaginile nu pot genera spaţii, nu te pot face parte dintr-un proces. Problema este că în baza acestor imagini generăm modele, adică faţade. Ceea ce mi-ar plăcea să împărtăşesc prin acest proiect este ceea ce se află dincolo de imagini, să înţeleg rădăcina şi complexitatea acţiunilor care au generat anumite proiecte, pentru ca doar apoi să le export.

L.B.: Aspectul social în creaţia de arhitectură ocupă un loc important în demersul vostru. În acest proces de descoperire de noi contexte, ce vi s-a părut cel mai frapant privind relaţia dintre locuitorii unui oraş şi arhitectura locală?

U.N.: În acest tip de parcurs, a observa aceste detalii este unul dintre punctele cheie cele mai interesante: cum este difuzată arhitectura către utilizatorii săi, ce cultură arhitecturală există în fiecare ţară, ce grad de deschidere culturală există în fiecare ţară, relaţia dintre acestea şi istorie ori condiţiile economice. Ceea ce găsesc halucinant este faptul că în spaţiul european avem nişte extreme flagrante.

Dacă mergi în Danemarca, te găseşti într-un climat în care toată lumea este pasionată de arhitectură, unde oamenii abia aşteaptă să îşi împărtăşească ideile, să construiască spaţii publice, pe care să la împartă cu ceilalţi şi să le folosească. Practic, se acordă aceeaşi importanţă spaţiului public ca şi celui privat. Există numeroase ţări în care acest tip de abordare funcţionează foarte diferit ori unde spaţiul public nu există, ori unde chiar arhitectura socială nu există. Dacă ne gândim la Italia, producţia de locuinţe sociale aici este ridicolă în comparaţie cu cea din Danemarca. Dacă ne referim pur şi simplu la ideea de societate, la cultura comunicării între locuitori, este incredibil cum lucrurile sunt atât de apropiate şi, cu toate acestea, atât de diferite.

© LAN

L.B.: Dincolo de analiza acestor contexte variate, care ar fi scopul concret al acestei cercetări?

U.N.: Ceea ce mi-aş dori să sintetizez din acest proiect, ceea ce deja am început să facem, ar fi să realizăm nişte punţi între diferite culturi, între diferite abordări şi moduri de apropriere ale spaţiului public. Mergem pe sit, observăm, analizăm şi extragem tipuri de modele pe care ne-ar plăcea să le combinăm cu scopul de a înţelege esenţa fiecărei ţări. Ori, măcar să înţelegem de ce arhitectura permite un teren de explorare atât de mare în anumite locuri şi de ce acesta este extrem de închis în altele.

Mi-ar plăcea să introduc modelul danez în spaţiul public francez, ori modelul german de raportare la climat, combinat cu cel mediteraneean, aşa cum lucrăm acum la proiectul Begles.

L.B.: Aţi vizitat deja România. Cum s-a desfăşurat primul contact direct cu acest context est-european?

U.N.: Timişoara a fost o experienţă întru totul particulară. Persoanele care ne-au invitat erau foarte pasionate de arhitectură. Prin urmare, schimbul de idei a fost foarte constructiv şi concentrat în special pe acest subiect. Am învăţat o mulţime de lucruri, în special, cu privire la istoria caselor ţigăneşti şi la multitudinea poluărilor externe care au afectat creaţia de arhitectură. Îmi pare că, în prezent, o nouă identitate este pe cale să se nască. Există o multitudine de relaţii cu numeroase ţări, iar modul în care acestea variază, inevitabil, va avea un impact enorm asupra formării unei culturi actuale, asupra unui stil de viaţă actual. Cred că, în prezent, cultura românească se află într-un punct cheie, în care caută să se regăsească pe sine, iar acest fapt se reflectă înclusiv în arhitectură. Proiectele pe care le-am vizitat au câte puţin din stânga, puţin din dreapta, însă nu am putut identifica o manieră românească în a aborda fabricarea spaţiilor.

© LAN

L.B.: Încă sunteţi în căutarea unui birou care să reprezinte România. Cum de nu v-aţi decis până în acest moment?

U.N.: Cum am menţionat deja, nu am găsit suficientă maturitate, suficientă identitate proprie sau trimitere la una. În fiecare birou pe care l-am ales există, cumva, noţiunea de local şi cea de originalitate, aspecte pe care încă nu le-am întâlnit în România. Există o cultură enormă a artizanatului în România. În tot ceea ce am văzut, am regăsit puţin din Franţa, din Germania, Italia, dar nu am găsit niciun arhitect care să valorifice acest aspect, care să evidenţieze punctele forte ale culturii româneşti, acel ceva care se poate fabrica doar în România şi nicăieri în altă parte, ceva ce este original pentru că este făcut aici.

L.B.: Presupunând că aţi terminat proiectul, că aţi finalizat toate montajele, toate materialele grafice etc., cum speraţi şi cum estimaţi că va primi publicul larg acest proiect?

U.N.: Cred că pentru a ajunge la publicul larg, trebuie să ne detaşăm de proiect şi să delegăm. Atât timp cât ceea ce vom prezenta va fi 100% producţia unor arhitecţi şi atât timp cât ne vom exprima ca nişte arhitecţi, nu vom ajunge în atenţia publicului nespecialist. De aici şi interesul pentru a-i coopta în echipa noastră pe cei de la Fat Cat Films, care, nefiind arhitecţi recepţionează live un număr de mesaje şi feedback-ul realizatorilor, pe care le interpretează şi ulterior le transmit într-o manieră proprie, parte din proiect pe care ei o vor face mult mai bine decât am face-o noi.

© LAN

L.B.: De ce credeţi că merită investit într-un astfel de proiect?

U.N.: Satisfacţia ce rezultă din lucrul la acest proiect vine din faptul că avem ocazia să vedem cum sunt realizate anumite lucruri, să observăm şi să înţelegem mai mult. Avem ocazia să facem ceva ce ne place, aşa cum procedăm şi cu proiectele noastre de arhitectură. Este un mod de abordare, poate naiv, dar care ne este propriu mie şi lui Benoit.

Proiectul este realizat în colaborare cu Fat Cat Films şi Undo Redo.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul proiectului: http://27-theproject.com.

Abonare newsletter vezi arhiva

Abonare revista Alege abonament

Apariţii editoriale vezi toate cărţile