fbpx

Birouri Monolit

Monolit este identitatea investitorului exprimată printr-un bloc de granit negru, omogen şi trainic, cu trimiteri misterioase către artefacte ale civilizaţiilor îndepărtate în timp sau spaţiu. Aparent brutal, volumul este în fapt rezultatul unei atente negocieri între concluzii urbanistice, vecinătatea parcului şi constrângeri funcţionale.

Urmărind tocmai integrarea, racordarea, legarea contextului arhitectural şi vegetal, construcţia se articu­lează din linii frânte orizontale şi verticale într-o compoziţie închisă în care prim-planul se detaşează de fundalul neutru. Astfel,­­­­­ volumul major este un perete cortină ce înglobează lumină şi prive­lişte prin configurarea sa, fără panouri opace şi fără elemente orizontale pe înălţimea nivelului, iar prim-planul este al prismei negre, plastica şi forţa statică ale acesteia reflectând identitatea şi aspiraţiile companiei-client.

Mineralul natu­ral ce „îngroapă” lumina este fisurat pe alocuri de liniile dinamice ale ferestrelor atent amplasate în raport cu spaţiul interior, astfel încât peisajul să se decupeze şi să devină vizibil fie din poziţa de lucru la birou, fie din poziţia în picioare. Deşi straniu la prima vedere, acest monolit nu a fost dizlocat, ci se naşte chiar din acest loc, căci rampele de acces se decupează dintr-o dală masivă de granit negru, vegetalul străpunge pe alocuri, iar echipamente de instalaţii sunt mascate în chip de spărturi de rocă.

Decupajul zonei de acces este singurul marcat pe faţadă printr-un portal din Corian alb ce îmbracă cele două deschideri vitrate – justificate de  orientarea către două străzi şi devine pretext pentru reluarea formală a liniilor din logo-ul companiei.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0