Bisericile din Caracal
Bisericile din Câmpulung Muscel sunt multe şi vechi, iar la Târgovişte a fost nevoie de două numere dedicate arhitecturii religioase pentru a le cuprinde. La Caracal, bisericile nu sunt deloc multe şi nici de tot vechi. Însă sunt toate restaurate şi n-am găsit un singur monument în paragină, chiar dacă restaurările sunt, pe alocuri, discutabile. În plus, în cimitir am descoperit monumente funerare care ar sta foarte bine şi la Bellu.
În cărţile lor, „Ctitorii Ortodoxe Caracalene” şi „Caracal, Tărâm de legendă şi destinaţie turistică”, Ion Marin şi Gheorghe Bănică citează, ca sursă de prim rang, Catagrafia Episcopiei Râmnicului Noul Severin, din anul 1840. Aici regăsim date despre cele câteva biserici pe care am ales să le prezentăm în detaliu, după criteriul vechimii. Este vorba despre Biserica Domnească, Biserica Sf. Nicolae, Biserica Adormirii Maicii Domnului (a Jienilor), Biserica Toţi Sfinţii şi Biserica Sfânta Treime. Cât despre monumentele funerare, vor mai rămâne, cu siguranţă, încă alte multe lucruri de spus.
Deşi am mers pe firul istoriei, nu ştim cât de veche este Biserica Domnească, căci nu s-a păstrat nicio pisanie sau piatră de mormânt. Nici tradiţia nu pomeneşte de cine se va fi fost făcut. Se ştie că a fost o biserică de zid, concepută, în forma ei iniţială, ca paraclis, cu folosinţă restrânsă, construită din danii domneşti. Are o formă neobişnuită pentru spaţiul Ţării Româneşti, dar foarte apropiată de o serie de monumente de tipul bisericilor de la Drobeta Turnu Severin şi prezintă o asemănare evidentă cu mai multe biserici de la sud de Dunăre. Definitoriu pentru acest lăcaş este accesul în pridvorul deschis pe trei laturi, având câte trei arcade dispuse pe fiecare latură, sprijinite pe coloane simple, robuste şi austere. A fost supraînălţată, după cum se bănuieşte, în secolul al XVIII-lea, supoziţie bazată pe faptul ca decoraţia cu arcade oarbe este extinsă şi peste pridvorul şi latura de vest. Mai ştim că a funcţionat o vreme ca şcoală. În anii ‘70 a fost restaurată, marcându-se etapele modificărilor istorice, vizibile şi astăzi chiar în exterior. Brâul de ocniţe şi abside oarbe este întrerupt abrupt doar de boxe şi de instalaţiile de aer condiţionat. Pictura originară nu s-a păstrat, ci a fost repictată de curând, într-un stil neobizantin corupt.
Biserica Sfântul Nicolae este un monument reprezentativ pentru zona centrală a oraşului Caracal. Un document din anul 1899 menţionează că actuala biserică a fost construită în anul 1863 de preotul Ioan Economu, pe locul alteia, devenită neîncăpătoare şi care ajunsese în ruină, clădită în anul 1770 de către protopopul Mihail din Gostavăţul, al cărui portret se poate vedea şi astăzi. Localnicii povestesc despre colonelul Vlădoianu, care a dăruit bisericii tâmpla, jeţul regal, amvonul, iconostasul şi două port-icoane sculptate în lemn. Toate acestea au fost aduse de la Paris, unde au fost împodobite cu „frumoase motive florale, de o execuţie cum rar se poate vedea”, în amintirea copilei colonelului, „O rumenă floare,/Pălită de soare,/O jună copilă,/Ea Stela numită, de moarte răpită/, după cum citim pe piatra funerară a unuia dintre cele trei morminte din curtea bisericii. Catapeteasma, impresionantă, cu icoane în stil neoclasic, abundă în nimburi difuze şi falduri ample.
Un alt monument de referinţă este Biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscută şi ca Biserica Jienilor. În aceaşi catagrafie despre care vorbeam mai sus, se spune că la 1840, în Târgul din Lăuntru (mahalaua Jienilor) a existat o biserică de zid, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, „făcută în 1715 de Radu Postelnicelu Jianu în locul uneia ce a fost făcută de lemn, din vechime de un Pătru Jianu de care nu s-au găsit niciun veleat. În 1840, s-a făcut preînnoirea bisericii de paharnicul Amza Jianu cu fraţii săi şi celelalte rude ale domniilor lor.” Este un monument de arhitectură în formă de cruce greacă înscrisă, cu trei turle. Ornamentele de inspiraţie renascentistă surprind plăcut. Decoraţia exterioară este una simplă: un brâu median ce înconjoară biserica şi cornişa cu elemente în stil geometric. Ferestrele înguste şi înalte, monofore şi bifore, au scăpat, cel puţin deocamdată, de omniprezentul geam termopan. În spaţiul din pridvorul bisericii s-au aflat mormintele paharnicului Costache Jianu, al paharnicului Amza Jianu şi cel al lui Iancu Jianu şetrarul. Cu ocazia reparaţiilor din secolul XX, lespezile mormintelor au fost încastrate în peretele faţadei, de-o parte şi de alta a intrării în pridvor, iar cea a lui Iancu Jianu în peretele de sud.
Filiala Bisericii Jienilor era, în anii ‘70, Biserica „Toţi Sfinţii”. Monumentul, de mici dimensiuni, este cruciform, cu ziduri foarte groase şi ferestre mici. Tinda are plafonul în formă de calotă sprijinită pe patru arce. Zidul dublu, care o desparte de pronaos, poartă între cele două laturi ale sale o scară ce duce la intrarea în turlă. Turla însăşi are un aspect insolit: de formă paralelipipedică, are un acoperiş cu ştreşini largi, iar structura aparentă, din lemn, trimite la construcţiile de tip fachwerk. A fost construită târziu, la începutul secolului XX. Registrul superior este decorat cu ample ocniţe oarbe, fiecare cu chipul unui sfânt. Atât la interior, cât şi la exterior, numele sfinţilor este scris cu caractere slavone. Se cuvine să amintim aici şi prezenţa (rar întâlnită) a Sfântului Hristofor Chinocefal, pictat pe perete figură întreagă, purtându-l pe Iisus pe braţul stâng. Legenda spune că acest sfânt s-a rugat să aibă chip de câine, ca să nu mai fie atrăgător, şi a fost ascultat.
Muchiată şi austeră, înfăţişarea bisericii cu Hramul Sfânta Treime este îndulcită doar de crucea amplă, peste mica turlă rusească, din vârful clopotniţei. Se pare că a fost ctitorită de Pan Pascal Căpitan, la 1646, iar înainte de a fi fost restaurată de Varlaam Condicaru, biserica a avut formă de navă. Pisania târzie spune că „Această sfântă biserică s-au refăcutu de totu, de dumneaei cocoana Stana a răposatului Dincă Mihai Moga, la 1881”. Această a doua restaurare îi schimbă forma, de la cea de navă la cea de cruce, prin adăugarea a două abside laterale. Catapeteasma este de zid, iar strana, jeţul arhieresc, iconostasul şi policandrul de cristal au fost aduse de la Viena, toate fiind realizate în 1882 pe cheltuiala Stanei Moga. Pictura iniţială a fost executată în stil realist-renascentist de către Mihalache Dragomirescu, pictor din Bucureşti, ucenic al lui Gheorghe Tătărăscu. Despre acest gen de pictură bisericească, abordat de Tătărăscu şi Grigorescu, s-ar cuveni o discuţie mai amplă, care, însă, nu îşi găseşte locul aici.
Anunţam, în debutul acestui articol, trecerea în revistă a câtorva monumente funerare. Începând cu familia Jienilor, al căror mormânt nu impresionează, aşa cum ne-am fi aşteptat, toate personalităţile locale sunt bine reprezentate în cimitirul oraşului: locotenentul Constantin Pleşoianu, farmacistul Ştefan Caracaş, magistratul şi deputatul Nicolae Bibian, Teodor Stamatopol, dar şi familia de arhitecţi Iulius Mariani, care a contribuit substanţial la înfăţişarea actuală a oraşului. Monumentul funerar al lui Constantin Pleşoianu este, poate, cel mai reuşit, din punct de vedere artistic. Soclul, de marmură roz, subliniază statura locotenentului Pleşoianu, decedat la vârsta de 30 de ani, prinsă în marmură albă de Frederich Storck, în 1912. La picioarele sale, o femeie îndurerată depune un buchet de flori, pretext pentru artist să ne surprindă cu măiestria cu care redă fluiditatea veşmântului. Mai puţin spectaculos, monumentul familiei Cesianu, de forma unui mausoleu, poartă semnătura artistului Ion Georgescu, în 1895. Dumitru Cesianu, unul dintre membrii familiei înmormântate aici, a fost un mare intelectual al Caracalului sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, director general al Poştelor, deputat şi prefect al judeţului Romanaţi. Demn de remarcat este şi bustul lui Teodor Stamatopol (1839 –1913), aşezat pe un soclu, sub un baldachin sprijinit pe patru coloane, cu capiteluri ornamentate, cu un amplu fronton şi cornişă cu denticuli. O parte din monumentul funerar Teodor şi Niculiţa Oroveanu nu se mai află astăzi sub baldachinul cu coloane zvelte, terminate cu capiteluri în stil corintic. Este vorba despre bustul lui Teodor Oroveanu, fost primar al oraşului Caracal, realizat de Ion Georgescu, şi cel al Nicoliţei Oroveanu, executat de Carol Storck. Nu le-am văzut, dar îi cred pe cuvânt pe cei ce susţin că erau adevărate opere de artă.
Trebuie să amintim şi Sinagoga de pe strada Grigore Ion nr. 5, construită în 1902, pe o suprafaţă de numai 80 mp, cu arhitectură de tip neoclasic, în nota arhitecturii locale, care are un aspect modest la exterior, dar cu un interior frumos decorat.