fbpx

Casa Ana şi Marinache Popescu

După peste 120 de ani de la edificare, Casa Ana şi Marinache Popescu, una dintre primele construcţii de tip „villa” ale oraşului Călăraşi, a avut şansa unui amplu proiect de consolidare şi restaurare. Venind în continuarea articolului despre Bastionul Theresia din Timişoara, proiectul demonstrează că investiţiile publice pot avea loc în România şi pot produce rezultate de calitate: intervenţia a fost finanţată printr-un împrumut guvernamental de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Text: Réka Ţugui
Foto: Şerban Bonciocat, Justin Baroncea, Dragoş Dragnea, Florin Rădulescu

În jurul anului 1890, Marinache Popescu, negustor şi proprietar de terenuri în Ialomiţa, împreună cu soţia Ana au decis să zidească în Călăraşi o clădire opulentă, în stil eclectic, al cărei partiu arhitectural ordonat şi riguros cuprinde spaţii generoase, cu o corectă separare a funcţiunilor. Peste trei decenii, urmaşii lor vor dona imobilul primăriei, pentru a fi folosit în scop cultural şi educaţional, dorinţă respectată până la schimbarea regimului politic. În anii ’50, clădirea va deveni Sediul Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a Partidului Comunist Român, iar în anii ’70 va funcţiona aici o grădiniţă, urmată de Institutul de Proiectare şi Inginerie pentru Industria Metalurgică. Cu ocazia reîmpărţirii teritoriale din 1981, casa va fi dată în administrare Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă a Judeţului Călăraşi, iar după Revoluţie va deveni sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, dorinţa donatorilor fiind astfel din nou împlinită.
Casa Ana şi Marinache Popescu este de fapt un ansamblu de două clădiri, dintre care construcţia principală cuprinde subsol parţial, demisol, hochparter şi pod parţial mansardat, în timp ce anexa este alcătuită doar din parter şi pod. Cu trecerea timpului şi în lipsa unei întreţineri adecvate, ambele corpuri de clădire au ajuns într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care, într-o primă etapă a intervenţiei, s-au executat o serie de operaţiuni de consolidare, menite să le asigure continuitatea în stare de integritate. Injectările de fisuri şi crăpături, cămăşuirea pereţilor parterului şi a aticului cu tencuieli armate, consolidarea planşeelor existente, reabilitarea/refacerea planşeelor din bolţişoare de cărămidă pe profile metalice şi revizuirea tuturor componentelor structurale ale şarpantei din lemn sunt doar câteva dintre ele. Apoi, clădirile au fost atent restaurate, păstrând toate elementele originare, eliminând intervenţiile care alterau sau ascundeau integritatea monumentului şi introducând minimul necesar de componente noi, apărute din nevoia de refuncţionalizare. De fapt, întregul proiect a pornit de la ideea construirii unui sistem care să integreze inserţiile contemporane în substanţa istorică a monumentului, fără a se apela la pastişă, dar respectând parametrii geometrici ai clădirilor istorice. Până şi intervenţiile majore apărute la nivel structural au fost lăsate aparente, în spiritul aceleiaşi idei.
Probabil că una dintre cele mai impresionante trăsături ale casei familiei Popescu era bogata ornamentaţie care o decora atât la exterior, cât şi la interior. Toate elementele erau însă grav afectate şi aveau nevoie de o minuţioasă restaurare. Ornamentele din teracotă de la exteriorul clădirii principale au fost curăţate şi lăcuite, intrând acum în contrast cu galbenul faţadei şi accentuând astfel linia cornişei şi dimensiunile golurilor. La interior, decoraţia este şi mai opulentă. Şi nu este vorba doar de plafoanele decorate cu stucaturi pictate în culori de ulei din holul principal şi actuala sală de şedinţe, ci mai ales de pictura decorativă care s-a descoperit pe majoritatea pereţilor odată cu îndepărtarea zugrăvelilor din perioada postbelică. Chiar şi anexa, care la origini adăpostea la parter trăsurile şi la etaj locuinţa servitorilor, era frumos decorată la exterior, dar desprinderea unora dintre componentele ornamentaţiei a impus completarea lor pe baza unor mulaje recuperate în timpul procesului de restaurare.
Singurele intervenţii contemporane vizibile la exterior sunt ansamblul compus din uşa cu tâmplărie metalică şi copertina din tablă perforată a accesului la demisol de pe faţada clădirii principale şi obloanele ferestrelor realizate din lame de lemn cu ramă metalică şi balustrada metalică a balconului introduse la nivelul anexei.
În ceea ce priveşte arhitectura interioară, ea este rezultatul unui reuşit dialog între substanţa istorică şi elementele contemporane nou introduse. Scara de acces la nivelul inferior, balustrada de la nivelul parterului şi pasarela care traversează subsolul pentru a facilita accesul în grădina ansamblului compun un singur obiect metalic, care conectează toate punctele de interes ale spaţiului anexei. Aceleaşi elemente au fost utilizate şi în cazul corpului principal de clădire, în zona subsolului: o pasarelă metalică transparentă, introdusă din motive funcţionale, reconfigurează relaţia dintre scara principală a casei şi scara de acces în subsol.
Cu un profund respect faţă de istorie, însă refuzând cu orice preţ pastişa, cu o vizibilă marcare a contemporaneităţii, dar fără a pierde din vedere caracterul reversibil al noilor elemente, proiectul arhitecţilor de la Point4 Group se înscrie pe deplin în tendinţele actuale ale recuperării patrimoniului pe care l-am moştenit.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0