Club Hermes
În mitologia greacă, zeul Hermes are un rol puţin îndoielnic, ca protector al hoţilor, dar şi al negustorilor şi călătorilor, printr-o asociere care nu le poate fi decât dezavantajoasă celor din urmă. Însă, acesta nu este decât unul dintre multele aspecte ale lui Hermes. Mesager al zeilor, el este, de asemenea, o divinitate a transformării şi a iluzionismului. Nu este de mirare, atunci, că proiectul pe care vi-l prezentăm aici, un loc destinat spectacolului şi reprezentând, în sine, un spectacol, îi poartă numele.
Tema transformării nu este deloc întâmplătoare, pentru că locul acţiunii este clădirea de pe strada Şelari care, în trecut, a adăpostit mai întâi un cinematograf şi apoi un club, ambele purtând numele de Hermes. Căzută în paragină, aceasta a trecut printr-un proces amplu de renovare, în urma căruia numele a fost păstrat, ca semn de respect pentru memoria locului, iar titulatura a fost schimbată în cea de „Studio”, potrivită rolului său de laborator artistic, ce găzduieşte o mare varietate de happening-uri, de la concerte live la spectacole de cabaret. Mai precis, Studio Hermes, dezvoltat pe trei niveluri (parter, etajul I şi orangeria), funcţionează conform principiului de „dinner and show”, ce constituie o tradiţie a vieţii mondene din Occident, consacrată în era republicii Weimar.
Evident, un astfel de spaţiu avea nevoie de un arhitect pe măsură şi cine să fie mai potrivit dacă nu Corvin Cristian, el însuşi un maestru al scenografiei şi al iluziei optice şi autor al mai multor proiecte unice şi pline de farmec în Centrul Vechi al Bucureştiului.
La momentul demarării proiectului, tot ce mai rămăsese din vechea faţadă era un schelet de beton şi, prin urmare, ea a trebuit să fie reconstruită aproape în totalitate, ceea ce a însemnat ocazia de a propune o expresie estetică aparte. Astfel, noua faţadă se înscrie în frontul stradal, însă, departe de a fi o imitaţie istoricistă, îşi asumă o identitate contemporană discretă, dar puternică. Asemenea clădirilor învecinate, ea este placată cu piatră de calcar, în timp ce balustradele şi proporţia golurilor sunt caracterizate de o modernitate clasică, specifică anilor ’20-’30. În interior, arhitectul a optat pentru o estetică puternic influenţată de anii ’60, alegere dictată şi de unele considerente practice, respectiv cerinţele referitoare la aspectele legate de acustică, precum fonoabsorţia şi anti-reverberaţia. De altfel, modelul pereţilor, realizaţi din lemn şi MDF furniruit cu lemn de nuc, precum şi elementul definitoriu al amenajării – sistemul de „coaste” din furnir de nuc – au fost concepute special pentru o acustică ireproşabilă.
La nivel de texturi, căldura lemnului este contrabalansată de abundenţa betonului aparent, iar elementele masive, precum blaturile meselor, de supleţea balustradei din tola de fier cu grosimea de 6 mm. Pardoseala, realizată din parchet tehnic de mahon, reprezintă întâlnirea dintre estetica retro şi tehnologia modernă.
Mobilierul urmează aceeaşi linie vizuală şi, aşa cum ne-a obişnuit Corvin Cristian, spaţiul este populat atât cu piese autentice, cât şi cu reinterpretări contemporane ale acestora. Din prima categorie fac parte o serie de scaune-icon ale anilor ’60 create de Hans Wegner şi de fraţii Charles şi Ray Eames, dintre care plywood chair merită o menţiune specială, iar în cea de-a doua se numără taburetele de bar de la Mater şi modelul de scaun Butterfly de la Autoban. Canapelele tapiţate cu catifea vernil şters au fost realizate special pentru acest proiect.
Imaginea de ansamblu este una de rafinament desăvârşit, ideală pentru aducerea în prezent a tradiţiei cabaretului şi pentru petrecerea de momente de calitate.