fbpx

Club [T]SHIRT

Titlul proiectului pe care vi-l prezentăm poate fi înşelător: piesa vestimentară menţionată trimite cu gândul la o ţinută relaxată şi o atmosferă pe măsură, însă tricoul din numele clubului este necesar pentru a putea face faţă cu brio unei mostre de viaţă de noapte constănţeană, într-un decor care surprinde la fiecare pas.

Text: Anca Rotar
Foto: Andrei Mărgulescu

Dincolo de funcţiunea sa imediată, clubul [t]shirt fascinează prin dialogul constant dintre neobişnuit şi convenţional, servind publicului nu numai un nou „hot spot”, ci şi o porţie de design în spiritul realismului magic urban.

Clubul [t]shirt reprezintă continuarea colaborării dintre biroul Re-Act Now Studio şi beneficiarul pentru care arhitecţii au realizat clădirea şi amenajarea restaurantului Crazy, proiect câştigător al marelui premiu la categoria Arhitectu­ră/So­cial Culturale în cadrul Anualei de Arhitec­tură Bucureşti 2013. De altfel, clubul împarte cu restaurantul sus numit spaţiile clădirii cu aspect monolitic, situată în centrul Constanţei şi deja una dintre cele mai căutate destinaţii ale oraşului.

Principala provocare în designul clubului a fost aceea de a crea o identitate puternică, atractivă pentru tineri în principal, dar şi pentru cei de vârstă mijlocie, care au o gamă destul de mare de opţiuni de distracţie / relaxare în aşa-numita capitală a litoralului. Pe de o parte, arhitecţii şi-au propus să atingă un echilibru optim între cerinţele specifice unei astfel de funcţiuni – existenţa unui generos ring de dans şi a scenei afe­rente – şi nevoia de socializare în spaţii mai restrânse, mai intime. De cealaltă parte, ei au căutat să ofere publicului un spaţiu unic şi o ocazie de a evada temporar din banalul cotidian. Ideea de „unitate în dualitate”, sau de „monom binom”, în cuvintele autorilor, se regăseşte atât la nivel de ansamblu al clădirii (Crazy reprezintă latura de zi, iar [t]shirt, cea de noapte), cât şi în interiorul clubului propriu-zis, dominat de contrastul între vechi şi nou, între nefinisat şi lustruit.

Pereţilor din cărămidă aparentă le stau alături cei decoraţi cu printuri geometrice în stil retro sau cu ilustraţii influenţate de universul benzilor desenate şi a filmelor de animaţie, creând un efect proaspăt şi surprinzător.

Lemnul natural constituie elementul unificator al amenajării, fiind folosit pentru placarea podelelor şi pentru finisarea piesei principale din interior – barul masiv cu o formă ovală, o prezenţă puternică şi elegantă. Atât forma, cât şi materialitatea barului se repetă, la o scară mult mai mică, în cazul meselor din club. Schema de mobilare este completată de o colecţie insolită de canapele mix’n’match, mari şi confortabile. La nivel de decora­ţiuni, se remarcă obiectele de iluminat suspendate, cu abajururi ready-made, realizate din obiecte recuperate şi recontextualizate – colivii, coşuri de nuiele şi chiar găleţi. Această dimensiune ludică este prezentă şi în amenajarea grupurilor sani­tare, care sunt marcate cromatic în tonuri de roz şi, respectiv, albastru.

Dincolo de funcţiunea sa imediată, clubul [t]shirt fascinează prin dialogul continuu dintre neobişnuit şi conven­ţional, servind pu­blicului un nou „hot spot”, cu cocktailuri pe măsură, dar şi o porţie de design în spiritul realismului magic urban.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0