Conacul Manasia
Aproape două veacuri au trecut de când Principele sârb Efrem Obrenovici părăsea ţara natală pentru a se stabili la margine de Urziceni şi pentru a cumpăra de la urmaşii lui Alexandru Ipsilanti moşia Manasia. Sistematizarea satului după principii urbanistice moderne, precum şi construirea unor clădiri reprezentative (biserică, şcoală, conac) au determinat, în mare parte, configuraţia aşezării până astăzi. Dar conacul despre care vorbim pe larg în continuare a fost zidit într-o altă etapă, marcată de personalitatea lui Ion Hagianoff, fost ministru de externe al Bulgariei, refugiat aici tot din motive politice.
În 1879 Ion Hagianoff cumpără domeniul Manasia de la descendenţii lui Efrem Obrenovici iar douăzeci de ani mai târziu construieşte actualul conac, după planurile unui arhitect elveţian şi amenajează aici un vast parc, cu numeroase specii de arbori. Ansamblul care a reuşit să ofere aşezării un farmec aparte este confiscat imediat după instaurarea regimului comunist iar o epocă de mare însemnătate culturală pentru întreaga zonă apune. Aflându-se câteva decenii în proprietatea I.A.S. Borăneşti, respectiv I.A.S. Urziceni şi găzduind o perioadă grădiniţa localităţii, conacul lui Hagianoff ajunge în anii ce urmează Revoluţiei într-o stare de degradare avansată şi necesită lucrări ample de consolidare şi restaurare. După o lungă periodă de uitare, în anul 2006, Ariadna Avram, acţionar unic al societăţii Dall Arte, achiziţionează domeniul şi deschide astfel un nou capitol în istoria locului, un capitol a cărei acţiune se concentrează în jurul respectului faţă de istorie şi patrimoniu.
Din punct de vedere arhitectural, conacul eclectic construit în urmă cu mai bine de un secol este alcătuit din subsol, parter, etaj şi pod, având faţada principală încadrată de două corpuri decroşate: unul spre nord, cu o siluetă elegantă şi unul masiv către sud, ambele adăpostind scări de acces către nivelurile superioare ale clădirii. Cu o suprafaţă la sol extrem de generoasă, de 580 mp, clădirea a fost construită în întregime din cărămidă, având la origini plafoanele din lemn.
Pornind cu gândul de a transforma proprietatea într-un centru de evenimente, noul proprietar a acordat o atenţie deosebită păstrării tuturor elementelor valoroase pentru a reda cât mai fidel atmosfera aparte a locului. Un prim pas deosebit de important al proiectului a fost consolidarea clădirii, care prin intermediul unui sistem de descărcare perimetrală a sarcinilor a permis crearea unor încăperi deosebit de spaţioase, fără să fie întrerupte de stâlpi centrali. Totodată, pentru a menţine plafoanele existente, inginerul responsabil de proiectul de rezistenţă a ales soluţia de turna o placă de beton peste ele, salvând astfel de la dispariţie frumoasele picturi care le decorează. Cum noua funcţiune necesita amenajarea unei bucătării după cele mai înalte standarde din domeniu, aceasta a fost construită în subteran, într-un loc adiacent conacului, evitând astfel modificări ale compartimentării iniţiale.
În ceea ce priveşte componentele artistice, lucrările de la Manasia recuperează întreaga decoraţie originală, fie prin restaurare acolo unde a fost posibil, fie prin refacere acolo unde degradările erau ireversibile. La exterior s-a recondiţionat tâmplăria ferestrelor şi uşilor, s-a refăcut brâul de cărămidă care încadrează golurile din faţadă şi s-au refăcut după mulaje consolele decorative ale balconului, în timp ce la interior s-au restaurat toate stucaturile, coloanele, tavanele casetate şi vitraliile. Imaginea este completată de o serie de piese de mobilier şi corpuri de iluminat, achiziţionate din anticariate şi atent alese pentru a crea o atmosferă autentică, dominată de fast şi eleganţă. Mai mult, colecţia impresionantă de picturi, printre care se numără lucrări de artă românească interbelică cu tematică rurală şi o parte dintre lucrările ce alcătuiesc Colecţia Fundaţiei Löwendal (fundaţie înfiinţată de proprietara clădirii în 2010, în memoria bunicului ei, pictorul român de origine ruso-daneză George Löwendal) îmbogăţeşte experienţa culturală pe care locaţia o oferă.
Parterul adăposteşte un hol, barul, sufrageria şi un salon cu un pian alb pentru concerte, de unde se poate ieşi pe o terasă amplă, în timp ce la etaj se găsesc sala de conferinţă, biblioteca şi salonul oriental, în care mirosul de cafea şi narghilea invită la relaxare deplină. Vechiul pod a beneficiat la rândul lui de intervenţii de restaurare, şarpanta degradată fiind înlocuită iar spaţiul transformat într-o mansardă amenajată pentru spectacole. La Sale de Theatre i se spune acum acestui loc populat cu păpuşi care te privesc dincolo de ferestrele care acoperă nişele create în ziduri.
Golurile largi ale conacului inundă interiorul cu lumină şi permit privelişti spectaculoase asupra parcului din vecinătate, dominat de platani şi castani cu o vechime de peste un secol. Incinta care delimita parcul păstrează trei laturi, dintre care una este dublată spre interior de vechile anexe şi de crama construită cu cărămidă produsă în fabrica pe care Hagianoff a înfiinţat-o pe aceste meleaguri. Având un spaţiu pentru degustare şi unul pentru depozitare, crama comunică cu conacul prin intermediul unui tunel subteran, având în total o suprafaţă de aproximativ 2 000 de mp.
Cu o investiţie de aproape 2,5 milioane de euro (în mare parte privată dar şi din fonduri europene) intervenţia de la Manasia a reuşit să redea, după cinci ani de lucrări, atât patrimoniului local cât şi celui naţional unul dintre cele mai valoroase monumente ale locului şi să (re)pună pe harta culturală şi turistică un colţ uitat al ţării.