Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (3). De-a arhitectura
Auzim des că modul în care ne construim oraşele influenţează decisiv calitatea vieţii publice şi individuale, dar şi funcţionarea şi imaginea societăţii. Cu toate acestea, simultan, asistăm la o indiferenţă îngrijorătoare faţă de spaţiile comune ale oraşului, suntem martorii nepăsării faţă de patrimoniu şi uneori chiar a distrugerii sale, vedem peste tot clădiri cu arhitectură lipsită de bun-simţ şi de adecvare la context, ne deplasăm cu dificultate dintr-un punct în altul.
Pentru a rupe cercul vicios care pare a „condamna” oraşele României, educaţia este esenţială: copiii, de la grădiniţă la liceu, prin jocuri, explorări, observaţii şi analize, trebuie să înveţe să privească în jur, să înţeleagă mecanismele oraşului, să aprecieze ceea ce este făcut cu grijă şi pricepere şi să vadă ce ar putea fi îmbunătăţit, pentru a cere mai departe aceste lucruri celor care îi reprezintă. Este un proces lung şi complex şi tocmai de aceea este important să pornească de la vârste mici, pentru ca informaţiile să se sedimenteze şi să devină un bagaj comun, capabil să genereze o nouă perspectivă.
În acest context, ne-am bucurat să auzim în ultimul an de mai multe iniţiative de educaţie pentru copii, în spiritul respectului faţă de arhitectura de calitate. Vă vom prezenta pe rând trei dintre ele, care, implementate la nivel naţional, ar putea avea un potenţial extraordinar: „Şcoala Agatonia – manual pentru patrimoniu”, o iniţiativă independentă a unei familii de artişti, manualul de utilizare a oraşului, pentru licee, un proiect al Asociaţiei ATU şi „de-a arhitectura”, un program sprijinit de Ordinul Arhitecţilor din România.
de-a arhitectura
„de-a arhitectura”, un program cultural al Ordinul Arhitecţilor din România, filiala teritorială Bucureşti, dezvoltat de Asociaţia „de-a arhitectura” în parteneriat cu Departamentul de Ştiinţele Educaţiei din cadrul Facultăţii de Pshihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, îşi propune cultivarea şi dezvoltarea interesului şcolarilor pentru arhitectură şi mediul construit. După succesul cursului-pilot în şapte şcoli din Bucureşti, asociaţia se pregăteşte pentru acreditarea ca materie opţională la nivel naţional, organizând totodată o serie de evenimente complementare, precum întâlnirile între arhitecţi recunoscuţi şi copii.
Igloo: Cum a luat naştere proiectul „de-a arhitectura” şi cine se ocupă în prezent de cursurile opţionale pentru clasele primare?
Echipa „de-a arhitectura”: Dorinţa de a-i învăţa pe copii, încă din şcoala primară, noţiuni despre arhitectură şi despre mediul construit exista de mult timp pentru noi, dar abia în 2011 am reuşit să formăm o echipă, elaborând un proiect cultural pentru OAR. Iniţial, ne gândeam la un manual, cu noţiuni de bază pe care oricine ar trebui să le aibă despre arhitectură şi mediu construit, o minimă cultură generală. Dar ne-am dat seama repede că un manual e de fapt încă o carte pe raftul librăriei şi că, fară cineva care să ştie să îl „prezinte” – arhitectul – şi să îl livreze direct la publicul ţintă – copiii, demersul nu ar fi fost suficient. Din acel moment ne-a fost clar că trebuie să creăm nu numai un instrument, ci şi un sistem prin care instrumentul să fie folosit. Astfel a luat naştere programul cultural „de-a arhitectura”.
Primul proiect din acest program este intitulat „de-a arhitectura în oraşul meu” şi este un curs de educaţie pentru arhitectură şi mediu construit la clasa a IV-a.
În prezent, asociaţia se ocupă de implementarea şi monitorizarea cursului pilot „de-a arhitectura în oraşul meu” în şcoli din Bucureşti, dar şi de dezvoltarea unor noi proiecte complementare (de-a arhitectura povestită, de-a arhitectura hands-on, de-a arhitectura formare îndrumători). Membrii fondatori ai asociaţiei sunt: arh. Mina Sava, arh. Vera Marin, arh. Eliza Yokina, arh. Corina Croitoru, arh. Miruna Grigorescu, arh. Claudia Pamfil, iar coordonatorul programului cultural din partea OAR Bucureşti este arh. Mario Kuibuş. Beneficiem de colaborarea cu un expert în ştiinţele educaţiei, specializat în problematica învăţării prin proiect – Cătălina Ulrich, iar conceputul grafic al programului este realizat de arh. Veronica Sava.
Igloo: Prezentarea unor noţiuni complexe de arhitectură şi de urbanism este cu atât mai dificilă cu cât vârsta copiilor este mai mică. Povestiţi-ne puţin despre procesul de transformare a informaţiilor de bază într-un curs funcţional, atractiv pentru copii, cu materialele şi programele aferente.
Echipa „de-a arhitectura”: Arhitectura e poate mai greu de explicat în cuvinte, dar e relativ uşor de înţeles prin imagini şi experienţă directă. Noi vrem să îi învăţăm pe copii să vadă mediul construit, de aceea expediţiile în jurul şcolii şi prin oraşul lor sunt foarte importante pentru această „materie”. Avem apoi exerciţii prin care fac o aplicare practică a noţiunilor aflate cu prilejul explorărilor lor. „de-a arhitectura în oraşul meu” şi-a construit structura didactică pe o înlănţuire de secvenţe care aduc împreună observarea şi înţelegerea noţiunilor (observ + descifrez) şi respectiv alăturarea între activităţile practice şi comunicare (construiesc + prezint). Materialul didactic a fost realizat în colaborare cu Departamentul de Ştiinţele Educaţiei de la FPSE, iar Cătălina Ulrich, cea care conduce acest departament, ne-a îndrumat în definirea conceptului didactic de învăţare experienţială şi învăţare prin proiect.
În partea de descifrare, am mers pe abordarea noţiunilor din perspectivă intuitivă, pe descoperirea lor în mediul construit apropiat copiilor, pe explicarea la clasă prin discuţii libere pe baza imaginilor, diverse experimente şi jocuri, urmând ca toate acestea să fie reluate împreună în cadrul proiectului clasei – orăşelul comunităţii lor, materializat într-o machetă comună a clasei. Dorim totodată să creăm un eveniment în cadrul Anualelor de arhitectură în care copii participanţi în program să îşi expună proiectul şi să îl prezinte unui public cât mai divers, format din arhitecţi, dar şi din cadre didactice, părinţi etc.
Igloo: Proiectul a fost deja implementat în mai multe şcoli. Cum au fost acestea alese şi ce a presupus pregătirea învăţătorilor pentru a susţine cursul?
Echipa „de-a arhitectura”: Anul acesta, în faza-pilot, cursul se desfăşoară în şapte şcoli, în cinci dintre acestea ca o disciplină opţională sau extracurriculară, iar în două ca un program de afterschool. Am făcut un anunţ de înscriere pentru arhitecţi pe site-ul OAR Bucureşti, iar departamentul de Ştiinţele educaţiei din FPSE ne-a recomandat învăţători interesaţi de această provocare.
De asemenea, ne-am promovat şi prin reţele sociale online. Mulţi părinţi, arhitecţi şi nu numai, ne-au prezentat învăţătorilor de la clasele în care sunt copiii lor. La începutul anului şcolar, în septembrie, am derulat timp de trei zile un atelier interactiv de pregătire a îndrumătorilor, la FPSE, cu învăţătorii şi arhitecţii care au fost selectaţi pentru aplicaţia pilot, pe criterii legate de motivaţie şi recunoaştere a valorii acestui demers.
Igloo: Dincolo de prezentarea unor principii de funcţionare a oraşului, cursul presupune/include multe teme practice, în grup, precum realizarea unor machete, plimbări şi explorări urbane, urmate de jurnale de teren, aşa cum menţionaţi mai sus. Care au fost reacţiile copiilor? Cât de mult s-au implicat în aceste activităţi?
Echipa „de-a arhitectura”: Copiii au fost foarte încântaţi şi implicaţi în activităţi, iar după puţin timp au venit şi reacţiile de la învăţătoare care ne-au confirmat că, într-adevăr, acest curs îi ajută şi la alte materii. Au observat cum copiii făceau conexiuni între ceea ce au învăţat la „de-a arhitectura” şi diverse alte materii: matematică, geografie, cunoaşterea naturii, română, desen. În expediţii (explorări urbane), copiii au fost foarte uimiţi să descopere zona din jurul şcolii cu alţi ochi, folosindu-se de toate simţurile şi trecând de la statutul de simplu observator la cel de reporter. Sunt interesaţi şi de prezentările ilustrate cu imagini ale unor clădiri şi oraşe din România şi din lume, să experimenteze jocuri cu volume şi cu materiale noi, să îşi analizeze propria locuinţă sau cartierul lor. Noi am vrut să evităm să le dăm teme pentru acasă, dar le-am solicitat atenţia prin nişte „teme de gândire”.
Cu toate acestea, sunt atât de implicaţi încât vin cu desene şi machete despre cum văd ei lucrurile. Şi aşteaptă cu nerăbdare să înceapă, din aprilie, modulul cu atelierul în care să lucreze la macheta orăşelului lor.
Igloo: Există un fond de interes faţă de spaţiul urban/ public sau aţi simţit că tocmai astfel de curs îl creează?
Echipa „de-a arhitectura”: Noi considerăm că nu există acest interes faţă de spaţiul urban/public în rândul publicului larg, dovadă fiind şi felul în care arată şi funcţionează oraşele noastre, precum şi nivelul de implicare scăzut al comunităţii. Unul dintre motivele pentru care am realizat acest program cultural este acela de a creşte acest interes, vrem să îl „sădim” de când copiii sunt în formare, să îi învăţăm pe ei cum să aibă grijă de spaţiul public, să le arătam exemple de astfel de spaţii de calitate, să le explicăm că şi ei, ca viitori cetăţeni, indiferent de meseria pe care o vor urma, pot şi trebuie să aibă un cuvânt de spus. Iar ei la rândul lor povestesc familiei, prietenilor, şi interesul se poate răspândi. Pe de altă parte, şi interesul specialiştilor de a implica cetăţenii, şi comunitatea în general, în demersurile lor este limitat. „Bătaia lungă” a cursului nostru este şi aceea de a învăţa arhitecţii şi urbaniştii să „vorbească” pe înţelesul cetăţenilor – indirect prin educarea publicului pentru care ei lucrează (deci creând o viitoare presiune a cetăţenilor interesaţi şi educaţi în domeniu), dar şi direct, prin stimularea profesioniştilor să-şi exerseze aceste abilităţi pe parcursul programelor noastre pentru copii.
Igloo: Cât de dificilă din punct de vedere logistic este organizarea cursului şi a activităţilor din jurul lui?
Echipa „de-a arhitectura”: Buna desfăşurare a cursului presupune în primul rând realizarea unei colaborări optime între arhitect şi învăţător. Am încercat să creăm echipe care să se susţină reciproc, căci arhitectul ştie „conţinutul” (noţiunile predate), iar învăţătorul ştie cum se predă (metode didactice, practica pedagogică, mijloace de mobilizare şi de susţinere a atenţiei elevilor etc.). Ei exersează această colaborare de la sesiunea de formare, care are ca principal obiectiv o cunoaştere reciprocă şi stabilirea unor relaţii de încredere între cele două persoane care fac o echipă. Avem reacţii pozitive de la şcolile unde aplicăm cursul, iar dovada este că au fost înscrise clase noi pentru anul şcolar următor. Sunt foarte puţine cursuri care aduc specialiştii din diverse domenii să le explice copiilor despre meseria lor, şi tocmai acesta este punctul nostru forte. Ne confruntăm şi cu provocările logistice aferente sistemului educaţional tradiţional – de la poziţionarea fixă a băncilor în clase la disponibilitatea redusă a unor echipamente (uneori, proiectorul şcolii este obţinut cu greu), până la dificultatea de a păstra machetele în spaţiul clasei… Dar cursul nostru este adaptabil şi am reuşit până acum, cu ajutorul învăţătorilor şi al îndrumătorilor arhitecţi, să facem doar compromisuri minime, care nu au afectat atingerea obiectivelor de învăţare. O altă provocare cu care ne-am confruntat: cursul are nevoie de materiale atractive pentru copii şi de instrumentele pe care noi le-am creat pentru preponderentele sale părţi practice. Sperăm deci să beneficiem în continuare de sponsorizări absolut necesare pentru acoperirea costurilor materialelor educative.
Igloo: Care sunt cele mai interesante momente din timpul cursului sau întrebări pe care vi le-au pus copiii?
Echipa „de-a arhitectura”: Cele mai interesante activităţi sunt cele axate pe activitatea practică, pe experimentele şi experienţele proprii: expediţiile urbane în care copiii au roluri şi sarcini precise, exerciţiile de grup, jocurile în care aportul lor creativ este maxim. Dar sunt interesante şi discuţiile ghidate – copiii îşi spun cu uşurinţă părerea, pun întrebări extraordinar de interesante, fac propuneri. De exemplu, copiii nu ştiau foarte multe despre meseria de arhitect sau cea de urbanist şi au fost deci foarte curioşi să afle de la arhitecţii care au venit la clasa lor ce clădiri au construit, ce voiau să se facă când erau mici, care era jocul lor preferat când erau copii, când au ales această meserie, dacă au şi ei copii, cât câştigă din această meserie, care e cea mai înaltă cladire pe care au construit-o etc.
De aici a izvorât un alt proiect al nostru, „de-a arhitectura povestită” – o serie de conferinţe în cadrul programului naţional Săptămâna Altfel, în perioada 1-5 aprilie 2013, în care arhitecţi cunoscuţi vor vorbi copiilor. Înscrierile claselor pentru acest eveniment, susţinut de sponsorul Xella, sunt posibile până pe 22 martie, în limita locurilor disponibile. Anul acesta urmărim la clase cum se derulează lecţiile cursului predat de arhitecţi şi învăţători în parteneriat. După o evaluare atentă, materialele (prezentări cu imagini, fişe de exerciţii, teme de reflecţie etc.) vor fi revizitate şi eventual modificate acolo unde este necesară îmbunătăţirea lor în funcţie de reacţiile copiilor, de recomandărilor învăţătorilor şi ale arhitecţilor de la clase. În septembrie vom putea deci oferi cursul deja testat, cu şi mai multe opţiuni pentru atingerea obiectivelor.
Igloo: Aţi resimţit lipsa unor anumite metode de lucru în sistemul educaţional de la noi?
Echipa „de-a arhitectura”: Este interesant să vedem cum copiii sunt foarte implicaţi în partea practică şi în cea de explorare. Tocmai aceste lucruri se utilizează mai puţin în învăţământul tradiţional. Ei simt lipsa lucrului cu concretul şi cu experienţele proprii, iar acest fapt îi captivează şi îi motivează. Cursul nostru este de altfel transcurricular (în termeni tehnici), utilizează noţiuni din aproape toate materiile pe care le au la şcoală şi astfel înţeleg mai bine rostul învăţării acestor lucruri, pentru că le regăsesc în realitatea care îi înconjoară. Nu sunt numai probleme legate de sistemul educaţional: la una dintre şcoli, pe motive de siguranţă, părinţii nu au fost de acord să mergem cu copiii în expediţiile din jurul şcolii. Copiii au avut de „suferit” căci au pierdut partea cea mai importantă, aceea de a observa noţiunile pe care urmau să le înveţe ulterior în clasă. Arhitectul a suplimentat atunci prezentările cu multe imagini şi a cerut elevilor să urmărească anumite aspecte ale mediului construit pe drumul spre şcoală sau în deplasările pe care le fac cu familiile lor.
Igloo: Care sunt planurile pentru 2013? Intenţionaţi să extindeţi proiectul în mai multe şcoli din Bucureşti, poate chiar la nivel naţional?
Echipa „de-a arhitectura”: Pentru 2013 ne propunem să dezvoltăm şi alte programe educaţionale pentru alte grupe de vârstă, şi anume pentru grădiniţă şi pentru gimnaziu. Ne dorim o prezenţă cât mai activă din rândul arhitecţilor, de aceea vom organiza în iulie o conferinţă pentru lansarea programului nostru la nivel naţional.
Suntem de asemenea în procedura de obţinere a acreditării de la Ministerul Educaţiei pentru cursul nostru ca materie opţională şi căutăm finanţări pentru a ne asigura de faptul că sunt din ce în ce mai mulţi elevi care să beneficieze de acest curs. Apoi, în parteneriat cu Departamentul de Ştiinţele Educaţiei de la FPSE, vom depune un dosar pentru obţinerea atestatului CNFPA – Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor pentru sesiunile de formare, pentru ca acestea să fie recunoscute drept o specializare atât a cadrelor didactice, cât şi a arhitecţilor-educatori. Pentru anul şcolar 2013-2014 facem deja înscrieri, până în data de 15 martie 2013 primim solicitări pentru cursul „de-a arhitectura în oraşul meu”. Vom putea sprijini acum doar 30 de clase în Bucureşti şi în ţară. Până acum avem cereri din Cluj, Sibiu, Timişoara, Arad, Braşov, Reghin, Sf. Gheorghe şi Constanţa. Suntem încântaţi de reacţia încurajatoare pentru noi din partea arhitecţilor tineri, care vor să se implice în acest proiect, precum şi de interesul învăţătorilor din ţară de a-l implementa şi în oraşele lor.
Implementarea cursului pilot este derulată în parteneriat cu Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti. Dorim să mulţumim învăţătorilor şi şcolilor implicate în program: Diana Ştefania Farcaş – de la Şcoala Germană Hermann Oberth; Victoria Păduraru – Şc. 139, Roxana Pricope – Şc. Anastasia Popescu; Liliana Ţigău – Şc. 23, Sf. Silvestru; Sevil Lăzărescu – Little London; Monica Maurer – American International School of Bucharest, precum şi arhitecţilor: Adriana Comanici, Maria Corina Dumitrescu, Monica Lăzărică, Şerban Marinescu, Oana Popescu, Cătălin Şandru, şi studenţilor arhitecţi: Florina Avrămuţ, Mădălina Bold, Iuliana Costache, Alina Panait.
Interviul a fost publicat în cadrul anchetei din numărul igloo 135.
