INTERVIU: Doi designeri suedezi au venit în România în căutare de meșteșugari romi
Mai mult ca niciodată, casele oamenilor din diferite colțuri ale lumii au șansa să semene din ce în ce mai mult între ele. Mai mult ca niciodată, poți dormi pe aceeași canapea de la Ikea într-un apartament de la Ploiești sau într-o mansardă din Roma și îți poți bea la fel de bine cafeaua din aceleași cești, fie că ești la Bucuești sau la Stockholm.
Într-o astfel de lume, unde uniformizarea și eficiența confortului își spune cuvântul, scoțând din joc diferențe specifice și, odată cu ele, tradiții transmise între meșteri timp de sute de ani, din ce în ce mai mulți designeri reîncep să meargă la rădăcini, în căutarea unor straturi de cultură îngropate azi în plastic, termopan, ori rigips. Mattias Rask și Tor Palm, amândoi designeri suedezi sunt printre cei care au înțeles că astăzi e din ce în ce mai puțină nevoie de obiecte noi și au hotărât să dea sens muncii lor restabilind legătura cu puținii meșteșugari care continuă să cioplească, să împletească ori să modeleze ceramică, în ciuda uniformizării globale. Duă ce au lucrat cu meșteșugari din Africa de Sud, Vietnam și Peru, Mattias și Tor au venit în România, la înițiativa Meșteshukar ButiQ și a Asociației Romno ButiQ să exploreze comunitățile de rudari, argintari, ceaunari, fierari și împletitori romi.
Foşti colegi la facultate, Mattias şi Tor n-au ales drumul bătătorit al carierei de designer, preferând explorarea faţă de munca într-un birou de metropolă, în faţa unui monitor conectat la producători anonimi, din ţări îndepărtate, cu mână de lucru ieftină. În 2010, la terminarea studiilor, cei doi au decis să-şi caute inspiraţia în munca meşteşugarilor din diferite colţuri ale lumii care, în ciuda unei crize globale care îi transformă în specie pe cale de dispariţie, continuă să creeze obiecte după tradiţii şi coduri păstrate în arhivele comunităţilor din care fac parte. Mai mult, Mattias şi Tor nu s-au rezumat la un statut de colonizatori: nu şi-au luat pur şi simplu notiţe pe baza cărora să lucreze singuri, ci au ales să rămână în comunităţile pe care le-au descoperit, unde să înveţe de la meşteri. La schimb, cei doi concep obiecte impregnate cu spiritul local, dar updatate la cerinţele pieţei actuale, pe care meşteşugarii le produc şi le vând apoi prin diferite canale. Aşa se face că, de patru ani, Mattias şi Tor au pus pe picioare Glimpt, un proiect în care au lucrat până acum cu ceramişti din Africa de Sud, cu împletitori din Vietnam şi cu cioplitori în lemn din Peru. Împreună cu aceşti meşteşugari, au creat Fructul interzis, un model de lampă din ceramică în care nu se regăseşte doar arta meşterilor din Capetown, ci şi motive din cultura locului pe care designerii le-au “metabolizat” în timpul petrecut în Africa de Sud, Supereroii vietnamezi, o serie de obiecte realizate prin tehnici locale de împletit, şi Extratereştrii preistorici, o serie de măsuţe de cafea inspirate de cultura străveche din Peru, unde au lucrat timp de aproape un an într-un atelier de coplitori în lemn.
De curând, Mattias şi Tor au făcut un tur de forţă al României, vizitând în 11 zile, alături de Meşteshukar ButiQ şi Romano ButiQ, mai multe comunităţi de meşteşugari romi: argintari din Constanţa, ceaunari din Toflea, fierari din Moţca, împletitori în răchită din Viişoara, împletitori din lemn de alun din Budacu de Sus şi căldărari din Brăteiu. Călătoria a fost, pentru cei doi designeri, un fel de drum cu maşina timpului, atâta vreme cât Suedia, asemenea multor altor ţări “civilizate,” şi-a şters de mult tradiţiile populare din repertoriul funcţional, păstrându-şi obiectele de meşteşug într-un soi de rezervaţie artificială, dedicată în mare parte suvenirelor turistice. După ce vor reuşi să strângă finanţările necesare, Mattias şi Tor vor să revină în România la toamnă şi să lucreze cu unii dintre meşteşugarii romi pe care i-au cunoscut.
Ce v-a făcut să începeţi Glimpt?
Mattias Rask: Amândoi am simţit nevoia de sens în abordarea noastră asupra design-ului. Tor şi cu mine am studiat design de mobilă timp de trei ani şi în tot acest timp ne-am format impresia că e o afacere artificială. În ziua de azi, nu mai e nevoie de produse noi, iar în Suedia şi în multe ţări europene, nici nu mai e nevoie de designeri – sunt atât de mulţi, încât nici nu au destul de lucru. Astfel că ne-am gândit cum să dăm un scop muncii noastre, prin care să putem schimba ceva şi prin care putem crea ceva mai important. În primul rând, ne-am hotărât să mergem în ţări care au nevoie designeri şi să avem un impact real asupra oamenilor cu care lucrăm.
Aşa am ajuns să vorbim cu unul din profesorii noştri de la universitate, de la care am aflat de un proiect suedez în Africa de Sud. Aşa se face că am ajuns să lucrăm în Capetown, prin intermediul unei organizaţii care lucra cu cioplitori în lemn. Ne-am apucat să cercetăm meşteşugurile din Africa de Sud şi i-am descoperit pe ceramiştii cu care am şi creat, în cele din urmă, Fructul interzis. În Peru, cel mai important proiect al nostru de până acum, am ajuns printr-o organizaţie italiană.
Cum decurge colaborarea voastră cu meşteşugarii pe care-i implicaţi în proiectele voastre?
Până acum, am procedat la fel în cele trei ţări: mergem într-o comunitate de meşteşugari, învăţăm cu şi de la ei, iar apoi creăm un obiect, pe care-l dezvoltăm împreună cu ei. În majoritatea cazurilor, prezentăm apoi produsele online sau prin cadrul unor expoziţii şi târguri, iar pe unele le vindem prin anumite firme. Ne-am dat seama însă că, pentru a schimba ceva, trebuie să vindem mai mult, pentru că asta înseamnă mai mult de lucru şi, implicit, mai mulţi bani pentru aceşti oameni. De aceea, intenţionăm să ne creen şi propriul magazin online. Încercăm totodată să variem modelul de distribuţie şi, de exemplu, în Africa de Sud, ceramiştii care lucrează în propriul atelier vând deja în anumite magazine, însă în scurt timp noi vom distribui în Europa produsele lor. În ceea ce priveşte Vietnamnul, vindem Supereroii, obiectele pe care le-am conceput pentru meşteşugarii de acolo, printr-o mare firmă italiană producătoare de mobilă, Capellini. În cazul ăsta, firma cumpără direct de la meşteşugari, însă doar ea are dreptul să le comercializeze.
Continuarea interviului pe: http://totb.ro/doi-designeri-suedezi-au-venit-in-romania-in-cautare-de-mestesugari-romi/