European Prize for Urban Public Space 2012

Aflate deja la cea de-a şaptea ediţie, premiile pentru spaţii publice acordate de Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona în parteneriat cu alte instituţii europene de prestigiu au rolul de a recunoaşte şi încuraja proiecte de generare, recuperare şi valorificare a zonelor urbane comune, subliniind faptul că acestea sunt un indicator valoros pentru sănătatea civică oraşelor pe care le locuim. Nu numai numărul proiectelor înscrise în concurs a crescut faţă de ediţiile anterioare (s-au înregistrat 347 de proiecte din 36 de ţări europene), ci şi calitatea şi complexitatea lor, cu răspunsuri la contexte variate, la probleme sociale şi economice diferite, precum şi cu abordări conceptuale şi de execuţie diverse. Juriul format din Josep Llinas (CCCB), Ole Bouman (NAI), Sarah Ichioka (AF), Juulia Kauste (MFA), Francis Rambert (Cité de l’Architecture et du Patrimoine), Peter Schmal (Deutsches Architekturmuseum), Dietmar Steiner (Az W) a ales şi de această dată să ofere marele premiu pentru două proiecte: unul din Ljubljana, capitala Sloveniei, iar celălalt chiar din Barcelona. Importanţa socială şi democratică a spaţiilor publice a fost marcată prin acordarea unei menţiuni speciale evenimentului Occupy Puerta del Sol care a avut loc în 2011 în Madrid. Vă invităm să citiţi în continuare despre proiectele selectate de juriu, menţionând totodată că o arhivă cu toate proiectele înscrise în concurs poate fi consultată pe site-ul: www.publicspace.org.

Renovarea malurilor râului Ljubljanica Ljubljana, Slovenia, 2011

Autori: Boris Podrecca, Atelier Arhitekti, BB arhitekti, Atelje Vozlic, Dans Arhitekti, Trije Arhitekti & Medprostor, Urbi
Dezvoltator: The City Council of Ljubljana, Turizem Ljubljana, Javno Podjetje Energetika, d.o.o., Kranjska investicijska druÏba, d.o.o.
Perioada de execuţie: 2004-2006
Suprafaţă: 65.000 mp
Cost: 20.100.000 euro

Text: arh. David Bravo Bordas

Foto: autorii

După ce pătrunde în capitala slovenă prin sud, râul Ljubljanica descrie un ocol accentuat în jurul părţii nordice a dealului pe care este amplasat castelul din Ljubljana, după care se îndepărtează de centrul oraşului, înspre est. În secolul 18, Canalul Gruber (Grubarjev prekop) a fost deschis într-o încercare de a reduce numărul inundaţiilor: acesta a tăiat partea sudică a promontoriului şi, astfel, a izolat centrul vechi pe o insulă. Foarte bine conservată, această zonă istorică a acumulat un repertoriu generos de stiluri arhitecturale care, din epoca Barocului până la Art Nouveau, reflectă poziţia Ljubljanei ca intersecţie culturală şi geografică între latinitatea sudică şi nordul germanic. Îmblânzirea râului a făcut ca oraşul să poată fi extins spre nord, prin construirea de numeroase poduri.

Cele mai remarcabile dintre aceste poduri, printre care Podul Triplu (Tromostovje, 1932) şi Podul Cizmarilor (Cevljarski most, 1931), sunt operele arhitectului Joze Plecnik care, după 1930, a marcat cursul râului cu o generoasă şi variată serie de clădiri, pieţe, canale şi parcuri. Conştient de rolul structural al râului căruia i-a conferit un aspect monumental, rafinat şi primitor, arhitectul şi-a dorit să transforme Ljubljana într-o nouă Atenă, un model al oraşului iluminat. Pentru a-şi atinge acest scop, el a apelat la arhetipul promenadelor acoperite, stoa, pentru a organiza zona malului drept al râului, construind portico-ul din piaţa Trznica, precum şi la modelul agorei pentru a construi Piaţa Congresului (Kongresni trg) pe malul stâng.

Însă, la începutul secolului 21, râul pierduse mult din spiritul pe care Plecnik reuşise să i-l confere, rolul său de spaţiu public principal al oraşului fiind diminuat. În absenţa infrastructurilor corespunzătoare, majoritatea spaţiilor adiacente râului erau acaparate de traficul auto şi de parcări ad-hoc, numărul arterelor pietonale scăzând drastic. Această situaţie a scăzut în mod dramatic puterea de atracţie a centrului vechi din Ljubljana, deja afectat de un declin economic şi de faptul de a fi fost abandonat de o populaţie ce a preferat să migreze spre zonele periferice. Acest context ameninţa oraşul cu consecinţele devastatoare ale creşterii urbane necontrolate.

Scopul intervenţiei

Începând cu anul 2004, Consiliul Municipal al Ljubljanei, în colaborare cu o serie de antreprenori urbani, a hotărât să facă o ambiţioasă investiţie publică în valoare de peste 20 de milioane de euro pentru a remedia această situaţie. Într-un interval de timp remarcabil de scurt, proiectul a atras mai multe echipe locale de arhitecţi şi urbanişti care au realizat o serie de intervenţii punctuale, realiste şi viabile, organizate într-un sistem urban gândit la scară largă.

Intenţia era ca râul Ljubljanica, văzut ca element unificator al acestui sistem, să îşi reia rolul care i-a fost conferit, în trecut, de către Plecnik. Prin urmare, aşteptarea era ca nivelul ridicat al calităţii vieţii în aer liber de pe malurile râului să stimuleze interacţiunea socială şi revitalizarea economică a oraşului. Pe scurt, obiectivul consta în creşterea puterii de atracţie a centrului istoric pentru a contracara tendinţa negativă spre o dezvoltare necontrolată.

Descriere

Constând într-o serie de spaţii publice desfăşurate pe o distanţă de peste 2 km, intervenţia începe în amonte, în punctul unde cursul râului Ljubljanica se separă de canalul Gruber. Un nou pod, construit în 2010, leagă Grădina Botanică a Universităţii din Ljubljana, cea mai veche instituţie educaţională şi ştiinţifică din Slovenia, de noul Spica, parc amenajat pe malul râului, ce completează punctul sudic al insulei pe care este situat centrul oraşului. Pe malul stâng al canalului, o amenajare peisagistică ce se întinde pe primii 300 de metri ai acestuia subliniază accesibilitatea zonei şi caracterul ei natural.

Cheiul Trnovo a fost, de asemenea, renovat în 2010, el fiind situat pe malul stâng al unui râu mai mic care, 700 m în aval, se varsă în râul Gradascica, unul dintre braţele Ljubljanicăi. Punctul în care acest curs de apă minor întâlneşte strada Barjanska, o arteră principală de acces în oraş, a fost rezolvat prin introducerea unui nou pod, ce poartă numele străzii, în 2008, şi a parcului Spica, inaugurat tot în 2008. Noul viaduct nu este departe de principalul punct de atracţie al cartierului Trnovo, podul cu acelaşi nume, construit de Plecnik.

În aval, aproape de confluenţa râurilor Ljubljanica şi Gradascica, malurile au un aspect pronunţat urban. În această zonă, vechiul pod Hradecki a fost renovat, în 2011, la fel ca şi cheiurile Krakovo şi Breg, de pe malul stâng, ambele renovate în 2010. Cheiul Breg a fost dotat cu trepte ce duc în Piaţa Nova (Novi trg), care urmează, de asemenea, să fie renovată. Aceasta este una dintre cele mai vechi pieţe din Ljubljana, adiacentă Bibliotecii Naţionale Universitare, clădire construită, de asemenea, de către Plecnik.

150 de metri în aval, tot pe malul stâng se află cheiul Hribarjevo şi Piaţa Dvorni, ambele renovate cu puţin timp înaintea acestei intervenţii. Pe malul opus, perpendicular pe cheiul Cankarjevo se află strada Kljucavnicarska, restaurată în 2009, ce conduce spre dealul unde se află castelul. Pe malul stâng, după Podul Triplu, cheiul Petkovskovo a fost dotat cu un pavilion construit deasupra râului, cu trepte suspendate gândite în scopul de a oferi o perspectivă generoasă asupra castelului. Podul Măcelarilor, construit în 2010, leagă partea centrală a cheiului Petkovskovo cu stoa construită de Plecnik pe post de faţadă dinspre râu a pieţei Trznica. 400 de metri în aval se găseşte punctual final al intervenţiei, Podul Grânelor, construit în 2010, cu trepte suspendate conectate de un chei plutitor.

Aprecierea juriului

Renovarea malurilor râului Ljubljanica, ce străbate centrul vechi al capitalei slovene, este rezultatul unui efort colectiv care, concentrând resursele disponibile în operaţiuni specifice şi optimizând coordonarea dintre diverşii dezvoltatori imobiliari şi autori ai proiectelor, îmbrăţişează idealul umanist al lui Plecnik şi îi conferă continuitate. Malurile sunt accesibile în întregime, atât longitudinal, pe cheiuri, cât şi transversal, proiectul stabilind conexiuni cu diversele elemente ale ţesutului urban adiacent. Un spaţiu public unitar şi, în acelaşi timp, beneficiind de numeroase puncte de atracţie, râul conferă centrului vechi al Ljubljanei suficientă putere de atracţie pentru a contracara efectele centrifugale ale dezvoltării urbane necontrolate.

Amenajarea zonei superioare a Turo de la Rovira Barcelona, Spania, 2011

Autori: JDVDP Arquitectes, AAUP. Jordi Romero i associates SLP

Dezvoltator: Agencia de Promocio del Carmel i entorns SA

Text: arh. David Bravo Bordas

Foto: Lourdes Jansana

În timpul Războiului Civil Spaniol, forţele aeriene legionare ale Italiei fasciste au folosit Barcelona pe post de prim teren de testare a tacticii brutale a bombardamentelor ce au devenit o practică intens folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Opt sute de oameni şi-au pierdut viaţa în masacrul general, mai mult de o mie au fost răniţi şi în jur de 50 de clădiri au fost distruse. Singura metodă de apărare a oraşului a fost reţeaua complexă de adăposturi anti-aeriene subterane construite de populaţie şi sistemul de amplasamente de artilerie anti-aeriană pus la punct de Guvernul Republican. Primul dintre aceste amplasamente a fost construit în vârful Turó de la Rovira, turn care, cu o înălţime de 262 m, este cel mai înalt punct din ţesutul urban al Barcelonei.

Infrastructura militară, constând în şapte platforme circulare pentru arme, o platformă rectangulară pentru personalul militar de comandă şi un adăpost pentru trupe, a fost abandonată după încheierea războiului. La începutul perioadei postbelice, ruinele au fost folosite pentru construirea unui ansamblu de locuinţe ilegale, cunoscut ca „Els Canons” (Tunurile). În următoarele decenii, din cauza migraţiei masive a muncitorilor din alte părţi ale Spaniei şi a lipsei locuinţelor, Els Canons a ajuns să cuprindă peste 100 de locuinţe tip cocioabe.

Ultimele dintre acestea au fost demolate cu puţin timp înainte de Jocurile Olimpice din 1992, lăsand în urmă, pe pantele pavate cu piatră ale dealului, fragmente de scări şi ziduri. De-a lungul următorilor 20 de ani, dealul, marcat de suprapunerea diverselor urme ale istoriei sale, a fost acaparat de vegetaţie, gunoi şi graffiti, însă a devenit şi o destinaţie pentru oamenii care cunoşteau secretul perspectivelor deosebite pe care dealul le oferă asupra cartierului Carmel, spre nord şi, în direcţia opusă, asupra câmpiei Barcelonei, cu marea în fundal.

Scopul intervenţiei

La un moment dat, o agenţie municipală dedicată promovării cartierului Carmel, colaborând îndeaproape cu Muzeul de Istorie a Barcelonei, a demarat o iniţiativă de amenajare peisagistică a dealului, cu un centru de interpretare a istoriei, spaţiu menit comemorării unui eveniment istoric recent, dar relevant, precum şi un punct de belvedere accesibil publicului larg. Intervenţia a urmărit să aibă un impact minim asupra caracteristicilor zonei şi, în acelaşi timp, să evidenţieze diferitele aspecte ale istoriei sale.

Descriere

Intervenţia a pornit de la constatarea că spaţiul în sine era unul extrem de dinamic, fapt confirmat în urma curăţeniei iniţiale, când tufele au fost îndepărtate, dezvăluind noi aspecte legate de idiosincraziile locului. Pantele abrupte au însemnat o provocare în implementarea acţiunilor legate de protejarea, consolidarea şi respectarea fragilelor şi valoroaselor ruine. Pentru realizarea elementelor noi, al căror număr a fost redus la strictul necesar, s-au folosit materiale de construcţie simple şi oţel Corten. Balustrade discrete protejează, acum, scările şi balcoanele, indicându-le vizitatorilor posibile trasee. Singurele pavaje noi, constând într-o întindere de plăci de beton cu textură granulată, sunt separate de platformele de artilerie, dar, în acelaşi timp, le leagă pe acestea de o potecă ce conduce spre principala cale de acces.

Pantele dealului au fost replantate cu diverse specii de pin mediteraneean, concentrate la nivelurile inferioare pentru a nu deranja perspectivele deschise de turn. Pe partea de nord, înspre cartierul Carmel, alături de pini au fost plantate şi specii adaptate la un anumit grad de umiditate, printre care roşcovă, smochini şi măslini. Pe panta sudică, orientată spre mare, au fost plantaţi cactuşi şi pini Aleppo.

Aprecierea juriului

Prin grija deosebită acordată renovării acestui spaţiu, odată marginal, elementele de vandalism au fost înlăturate fără a diminua cu nimic puterea de atracţie a locului. Rezidenţii cartierului Carmel şi vizitatorii din alte zone au acum acces la un spaţiu ce oferă perspective spectaculoase şi conţine ruine restaurate atent. Aceste ruine au şi un important scop educaţional, subliniind valoarea istorică a locului. Aici, se poate reflecta la aspecte ce vorbesc despre natura dramatică a războiului, dar şi la unele mai prozaice, însă nu mai puţin relevante, legate de drama nou-veniţilor în oraş, oameni trăind în afara societăţii.