Hannah Arendt School – o extindere atipică
Nu puţini au fost cei care au reacţionat vehement la propunerea arhitectului Claudio Lucchin de a realiza o extensie sub nivelul solului pentru şcoala vocaţională Hannah Arendt din Bolzano. Încrezător în oportunitatea şi eficienţa proiectului, acesta a reuşit însă să convingă administraţia locală, iar rezultatul final contrazice toate prejudecăţile: spaţiile largi şi luminoase, liniştite şi bine ventilate alcătuiesc un fundal optim pentru studiu şi cercetare, fără a afecta în vreun fel ţesutul istoric complex din centrul oraşului.
Claudio Lucchin şi echipa sa au câştigat de-a lungul timpului numeroase competiţii pentru spaţii publice în Bolzano şi în împrejurimi şi au realizat, de asemenea, proiecte ample în toată zona de nord a Italiei, incluzând facilităţi pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din Torino (2006). Experienţa şi profesionalismul, precum şi foarte buna cunoaştere a contextului local (Lucchin este născut în Bolzano), i-au recomandat pentru a realiza dificila extensie a şcolii Hannah Arendt dedicată profesiilor sociale, care în ultimii ani a cunoscut o creştere semnificativă a numărului de înscrieri.
Necesarul estimat pentru buna funcţionare a şcolii a fost de nouă noi săli de clasă, şase laboratoare specializate şi o sală IT, precum şi mai multe spaţii individuale de lucru, însă poziţionarea complicată a construcţiei în zona medievală a oraşului, între un parc şi o mănăstire capucină, încă în funcţiune şi cu statut de monument, limita drastic obţinerea unei extensii de calitate la suprafaţă (iar opţiunea pentru o clădire nouă în afara centrului urban ar fi îngreunat procesul educaţional). Mizând şi pe o bună şi eficientă comunicare între corpul existent şi cel nou, arhitecţii au venit cu soluţia amplasării spaţiilor sub nivelul solului, într-o distribuţie care să asigure tot confortul necesar studenţilor.
Zona excavată (cu o adâncime de 17 metri) a fost întâi stabilizată cu o reţea de stâlpi şi beton armat, izolată prin mai multe straturi şi tratamente care să controleze umiditatea, iar apoi au fost conturate cele patru nivele (dintre care ultimul este strict tehnic) utilizând beton, panouri metalice şi mari suprafeţe de sticlă.
Ca o permanentă amintire a acestei operaţiuni, pereţii laterali, externi, au fost păstraţi cu suprafeţe neregulate, într-un contrast cu serenitatea celorlalte texturi prezente în amenajare.
Singurul element vizibil la exterior este luminatorul rectangular de mari dimensiuni, care aduce lumina naturală în „curtea” centrală situată la nivelul al treilea, spaţiul de întâlnire predilect al studenţilor. DE altfel, acest luminator reprezintă nucleul proiectului, în jurul golului pe care îl creează organizându-se toate spaţiile de studiu. În mod evident, obţinerea unei iluminări corespunzătoare a fost una dintre cele mai mari provocări ale proiectului. Pe lângă luminatorul central, o serie de alte luminatoare mai mici şi tunele solare, dar şi folosirea din plin a suprafeţelor vitrate asigură o conectare vizuală benefică cu exteriorul şi prezenţa luminii naturale, esenţială pentru un spaţiu educaţional. În completare, lumina artificială LED este controlată de senzori care ajustează intensitatea în funcţie de condiţiile meteo de afară şi de perioada din zi. Ventilarea se realizează de asemenea în mod programat, iar, per ansamblu, nivelul de eficienţă energetică este ridicat tocmai datorită amplasării neconvenţionale, ce ţine clădirea la adăpost de fenomene extreme.
Pe fundalul riguros şi aproape sobru al compartimentărilor propriu-zise, cu beton omogen finisat, inserţii metalice şi multă sticlă, detalii precum mobilierul şi scările viu colorate sau elementele grafice de mari dimensiuni, puse în valoare de lumina naturală, creează o atmosferă mai prietenoasă, încurajând comunicarea.
Un proiect curajos şi cu adevărat exemplar, atât din punctul de vedere al conceptului, cât şi al performanţelor tehnice, extinderea şcolii Hannah Arendt ne demonstrează că „nu doar sălile de sport şi spaţiile comerciale pot fi construite subteran” (Claudio Lucchin).