Între Lipscani şi Gabroveni

Vechiul Pasaj Comercial care lega străzile Lipscani şi Gabroveni a renăscut din starea de ruină în care ajunsese la început de mileniu 3, în urma unor lucrări complexe de restaurare şi extindere. Clădirea istorică şi cea nouă alcătuiesc acum o singură instituţie, Centrul Cultural Arcub şi cuprind funcţiuni dintre cele mai diverse, de la săli de spectacole şi expoziţii la spaţii de învăţământ, de la arhive şi birouri la spaţii comerciale, cafenele şi locuinţe. Preocupările majore care au stat la baza elaborării şi implementării proiectului au fost modul de tratare al ruinelor, integrarea funcţiunilor în fluxul economic şi cultural al oraşului, precum şi crearea unei arhitecturi vizibil moderne care să respecte spiritul locului.

Text: Réka Ţugui
Foto: Şerban Bonciocat

Originile actualului Han Gabroveni se leagă de numele toptangiului Tudor Hagi Tudo­ra­che, o personalitate aparte care a marcat is­toria comerţului românesc timp de mai mul­te decenii. Hănişorul pe care l-a ridicat aici în urmă cu două veacuri va fi mistuit de flă­cările Marelui Incendiu din 1847 şi re­con- s­tru­it de doi dintre fiii săi după modelul Ha­nului cu Tei, cu prăvălii de o parte şi de alta a unui pasaj ce leagă două uliţe cu trafic in­tens. De aici şi numele de Pasaj Comercial care i se atribuie încă din 1871.

Astfel, clă­di­rea va fi adaptată noii vieţi economice a ora­şului, dar nu doar prin denumire, ci şi prin funcţiuni, importante instituţii bancare stabilindu-şi sediul printre zidurile sale: băncile familiei Ascher începând cu 1874 şi sediul Marmorosch Blank din 1887 şi până în 1925. Instaurarea regimului comunist aduce cu sine trecerea imobilului în proprietatea Cen­trocoop, pentru ca în 1967 să fie închis în vederea efectuării unor săpături arheologice, care se vor prelungi până în 1974. Interesant este că deja în această perioadă clădirea se confundă cu fostul Han Gabroveni. Deşi ade­văratul motiv care a stat la baza uitării nu se cunoaşte, unele dintre presupoziţii indică trecutul burghezo-moşieresc, precum şi identitatea evreiască a Pasajului Comercial.

Lă­sat pradă degradărilor, nici Revoluţia nu va produce o schimbare pozitivă în istoria edificiului. În 1990, printr-o Hotărâre de Guvern, imobilul va fi concesionat pe 25 de ani unui grup de firme care aveau obligaţia să prezinte un plan de reabili­tare. Cum însă acest plan nu a mai fost rea­li­zat, în 1997 Primăria a solicitat evacuarea clă­dirii. Totuşi, va mai trece a­proa­pe un deceniu până se vor lua măsuri concrete pentru restaurare, timp în care monumentul s-a degradat văzând cu ochii, ajun­gând în cele din urmă în stadiul de ruină.

În 2009, proiectul de Restaurare, Extindere şi Remodelare Funcţională a „Hanului Gabro­veni”, implementat de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Ma­nagement a Proiectelor SEE şi de că­tre Primăria Bucureşti prin Cen­trul de Proiecte Culturale – Arcub, a fost declarat eligibil pentru finanţare în cadrul Mecanismului Financiar Spaţiului Economic European. În acelaşi an, OAR a organizat un concurs pentru desemnarea echipei de ar­hi­tecţi respon­sabili cu elaborarea proiectului, iar dintre cele 42 de propuneri a fost numită câştigătoare cea a biroului Meta Concept Design.

Iată începuturile unei intervenţii lungi şi pline de dificultăţi, în urma căreia centrul istoric al capitalei şi-a redobândit unul dintre cele mai preţioase monumente. Pentru a răspunde corect cerin­ţelor unui program deosebit de complex, pri­mii paşi în elaborarea proiectului au însemnat întocmirea unui releveu actualizat al clă­dirii existente, cu indicarea detaliată a de­gra­dărilor, realizarea unui nou studiu geo­teh­nic şi chimic, precum şi o expertiză teh­ni­că a structurii.

Zidurile vechi, arcele puternice, bolţile frumos ţesute, toate grav avariate de cutremure, incendii şi nepăsare au putut fi salvate în mod aproape miraculos, printr-un sistem structural secund, invizibil: o structură metalică dimensionată a fost introdusă în grosimea zidurilor, prin şliţuri şi foraje, pentru a prelua integral toate sarcinile. Prin această soluţie deosebit de avansată din punct de vedere tehnic a fost posibilă o res­taurare modernă, parţial reversibilă şi care, spre deosebire de cămăşuirile mult prea uzate pe meleaguri autohtone, nu defor­mea­ză eleganţa liniilor şi lasă zidul să respire. Deşi funcţiunile au fost distribuite pe corpuri, cel vechi şi cel nou, comunicarea dintre ele trebuia să fie cât mai facilă.

De aceea, zi­durile vechi au fost perforate pe alocuri, dar în modul cel mai puţin agresiv posibil. Ast­fel, s-a deschis marea arcadă de la parter, arcul restaurat fiind păstrat pe poziţie iar restul de perforaţii au fost operate într-un zid ce a trebuit desfăcut şi refăcut cu materiale recuperate din motive de rezistenţă şi se­curitate. Este important de precizat că lucră­rile de restaurare au utilizat pe deplin materiale şi tehnici tradiţionale: toate mortarele au fost pe bază de var hidratat şi nisip, parchetele au fost uleiate şi nu vitrificate, vopsite sau lăcuite, metalul acolo unde a fost posibil a fost brunat iar cele câteva betoane aparente care au mai rămas au fost ceruite. În ceea ce priveşte componentele artistice, prea puţine s-au mai găsit la faţa locului pentru a fi, în cel mai bun caz, stabilizate, în­tărite şi integrate în completarea întregului, iar dacă nu, depuse, amprentate şi reproduse.

Majoritatea, dispărute pentru totdeauna, au trebuit „reimaginate” în spiritul mo­numentului, plecând de la imagini de arhivă şi exemple similare prezente încă pe străzile capitalei. Un caz aparte îl constituie porţile monumentale, emblematice pentru clădire. Din nefericire, au dispărut nu cu foarte mult timp în urmă, fiind prezente încă în fotografii din anii 1980 care, împreună cu un releveu întocmit în 1947, au stat la baza reconstituirii lor până în cele mai mici detalii. Ele completează cu eleganţă faţadele frumos recuperate, iar atunci când sunt deschise oferă bucuria legăturii dintre Lipscani şi Gabro­veni, invitând trecătorul să traverseze vechiul Pasaj, devenit acum Cultural.  

* Bibliografie: Mucenic, Cezara; Plăiaşu, Ciprian; Barbacaru, Flaviu, Povestea Hanului, Centrul Cultural Arcub, Bucureşti, 2014.