fbpx

Îţi mai aminteşti de Malaxa?

În încercarea de a readuce în atenţia publicului patrimoniul industrial bucureştean, Asociaţia Rhabillage a iniţiat un demers alternativ de elaborare a unor strategii integrate de reabilitate şi reconceptualizare a patrimoniului industrial existent în incinta ansamblului Faur.

Text şi foto: Loredana Brumă

Îţi mai aminteşti de Malaxa?

Înaintea aderării la Uniunea Europeană, România se afla în plin proces de remodelare urbană, fiecare centimetru pătrat de teren era speculat de dezvoltatori în vederea construirii a cât mai multor suprafeţe generatoare de profit imediat. Presiunea imobiliară asupra patrimoniului arhitectural a condus inevitabil la pierderea definitivă a numeroase valori locale şi la apariţia a numeroase şantiere haotice. Criza economică a micşorat această presiune şi a permis o analiză atentă şi structurată, în raport cu experienţa occidentală, a efectelor continuării dezvoltării urbanului românesc fără un suport de planificare pe termen lung. Amplasată în context internaţional, situaţia actuală, pe fondul unei calităţi reduse a vieţii, a relevat un nivel scăzut de competitivitate şi atractivitate privind dezvoltarea economică. Treptat, societatea românească începe să înţeleagă importanţa abordării unei viziuni de ansamblu, ce are în centrul atenţiei comunitatea locală ca mijloc de dezvoltare economică şi presupune, în acest sens, integrarea unor factori precum transparenţa decizională la nivel administrativ, protecţia mediului natural şi a patrimoniului construit, dezvoltarea urbanistică şi protecţia socială. În prezent, odată depăşită problema conştientizării, rămâne de rezolvat cea a realizării concrete a instrumentelor corecte de lucru.

Studiul PRO.urban – Vitalitatea culturală a oraşului Bucureşti. Promovarea vizuală a potenţialului spaţiilor publice, realizat de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii în 2012, a relevat o concentrare aproape exclusivă a evenimentelor culturale în centrul oraşului, fiind recomandată dezvoltarea de noduri alternative în cartierele periferice. Beneficiind de toată infrastructura şi flexibilitatea necesare desfăşurării unor astfel de activităţi, numeroasele platforme industriale de la marginea capitalei pot oferi soluţia optimă. În Occident, există deja numeroase exemple reuşite de reconversie a patrimoniului industrial şi nici Bucureştiul nu duce lipsă de iniţiative notabile, precum The Ark – Bursa Mărfurilor Creative, sediul Make a Point de la parterul fostei fabrici de textile Postăvăria Română sau WASP Studios. Răspunsul pozitiv constant al publicului la acţiunile demarate în aceste spaţii confirmă necesitatea unor iniţiative culturale alternative, în afara centrului capitalei.

Îţi mai aminteşti de Malaxa?

Unul dintre puţinele monumente istorice industriale rămase încă funcţionale în România, fostul ansamblu Malaxa a luat naştere la începutul anilor ’20 în urma achiziţionării de către Nicolae Malaxa a asociaţiei Banu – Stoianovici. Colaborarea cu arhitectul Horia Creangă a început odată cu amenajarea halelor construite de arh. N. Petculescu, în 1928 şi a implicat o serie de intervenţii remarcabile realizate în anii 30, construcţii care în mare majoritate sunt păstrate şi astăzi în stare funcţională, fiind clasate ca monumente de clasă B. Amintim frontul de cărămidă aparentă cu o lungime de aproximativ 500m, pavilionul administrativ, laboratorul uzinelor, fabrica de muniţii şi armamanet şi fabrica de ţevi. Odată cu instaurarea regimului comunist şi naţionalizarea proprietăţii în 1948, uzinele devin „23 August”. După ce anii ’70-’80 au fost marcaţi în special de producţii pentru export şi inserţii de noi clădiri, menite a găzdui cei aproape 20 000 de muncitori, privatizarea platformei la începutul anilor ’90 a modificat radical statutul juridic al sitului care astăzi prezintă o formă de proprietate complexă sub acţionariatul FAUR.

Beneficiind de un amplasament accesibil mijloacelor de transport în comun şi de un bogat trecut cultural încă activ, ansamblul industrial din estul Bucureştiului, poate atrage un public divers atât din imediata vecinătate, cât şi din afara ţării. Iniţiativa Asociaţiei Rhabillage de a desfăşura activităţi culturale în acest context atrage atenţia asupra oportunităţilor existente şi creează un suport pentru viitoare concepte strategice. În urma unei colaborări cu firma Contrast Art care deţine unul dintre imobilele din incinta Faur, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, a fost iniţiat un parteneriat în vederea dezvoltării spaţiului de la etajul I al imobilului ca nod de interacţiune culturală şi platformă suport pentru elaborarea unor strategii integrate de reabilitate şi reconceptualizare a patrimoniului industrial existent.

Îţi mai aminteşti de Malaxa?

Anticipând un trend cultural, această iniţiativă continuă seria de activităţi alternative manifestate în ultimii ani în cartierele de la periferia Bucureştiului, ori în zone defavorizate. Mai mult, conceptul propus pentru fostul ansamblu Malaxa are o componentă economică importantă, menirea sa fiind aceea de a atrage atenţia asupra oportunităţilor de intervenţie şi dezvoltare urbană locală integrată.

În luna martie a acestui an, Asociaţia Rhabillage a organizat un prim eveniment de networking, la care au participat aproximativ 60 de persoane. Evenimentul s-a bucurat de un bun feedback din partea publicului, cu atât mai mult cu cât această acţiune a venit după doi ani de pauză de activitate pentru organizaţie şi s-a desfăşurat într-o locaţie necunoscută consumatorilor de cultură. Au fost prezenţi reprezentanţi din zona culturală, fotografie şi artă urbană, dar şi din domeniul investiţiilor imobiliare, precum „de-a arhitectura”, 11am architects, Bucureştiul meu drag, Cubicsphere, Eurodite, Cartiere de Bucureşti, Make a Point, „Bună dimineaţa, Bucureşti”, „Ultimul Etaj”, Ortaku.

Patrimoniul industrial bucureştean a pierdut numeroase repere în ultimii ani. Uzinele Malaxa încă există şi încă mai pot deveni un model cultural. Terenul pentru investiţii este generos, iar public interesat să „consume” un astfel de spaţiu se găseşte cu uşurinţă. În vederea pregătirii strategiilor proprii pentru intervenţii durabile, astfel de iniţiative se dovedesc a fi foarte utile şi mai ales necesare.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0