fbpx

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

Gândită ca o brutarie contemporană, La Farine, cu a sa faţadă turcoaz, este (încă) o apariţie neaşteptată în zona gri din jurul pieţei Floreasca şi se învecinează cu alte repere gastronomice şi de design precum Vacamuu, The Gang sau noul Divan (pe care vi l-am prezentat și noi în revistă și pe site). Locul se înscrie astfel în seria spaţiilor comerciale de autor, unde proprie­ta­rii au înţeles că pentru o amenajare reuşită este nevoie de un specialist, chiar dacă se află la parterul unui bloc comunist, unde înainte era o sală de sport.

Text: Elena Draghici
Foto: Victor Bogdan Gheorghita (www.ghefoto.ro)

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

Proiectul a presupus o interpretare a unei brutării clasice franţuzeşti, împărţită în două zone importante – cea de patiserie / brutărie şi cea de bistro, deservind două funcţiuni şi articulate pe fundalul a două elemente centrale ale spaţiului: pardoseala din beton, făcută manual la o fabrică din Ungaria cu o tradiţie veche în domeniu (care în seco­lul trecut a lucrat şi cu Carul cu Bere), şi jalu­zelele orizontale de pe plafon al căror rol principal este să trimită clientul în zona de luat masa. „Este un spaţiu de zi, light, cald, unde nu trebuie să te copleşeas­că designul pentru că aici până la urmă este doar o pa­tiserie sau o nouă cofetărie”, spune Mihai Popescu. Proiectul a fost gândit încă de la început ca un concept care se va multiplica, de aceea tot mobilierul – mai puţin scaunele – manufacturat de către Twins Studio este alcă­tuit din elemente care se vor putea re­plica cu uşurinţă pe viitor, asigurând astfel o identitate vizuală puternică pentru următoarele brutării La Farine.

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

Amenajarea în ansamblu creează o atmosferă caldă şi intimă, fără ba­riere vizuale, cu elemente reci precum betonul, alama sau sticla contrabalan­sate de cele calde din zona lemnului, prezente mai ales în zona de patiserie. Corpurile de mobilier de aici, rea­lizate special pentru acest spaţiu, cu mul­te sertare şi în culori naturale, duc cu gândul la un proces din sfera alchimiei. În cealaltă cameră predomină canapelele confortabile, din materiale textile, şi mesele cu blat patinat şi picior din fontă, proiectate pe fundalul unor pereţi decoraţi minimal şi discret iluminaţi de câteva aplice clasice.

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

Sistemul de iluminat îmbină elementele manufacturate la comandă cu cele de autor. La intrare domină un corp mare, alb – Dear Ingo de la Mooi, iar zonele de lângă fereastră – destinate clienţilor care aşteaptă comanda pentru acasă – sunt iluminate de lămpi Void din sticlă de la Tom Dixon. Elementele care dau cu adevărat farmec locului şi atrag atenţia încă de la intrare rămân însă lămpile de alamă în formă de cozonaci, desenate de către Mihai Popescu şi realizate în atelierul acestuia. „Cred că un loc trăieşte prin obiectele desenate pentru el şi manufacturate.

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

La Farine, mai aproape de patiseria franţuzească

Ar fi fost simplu să luam lămpi Tom Dixon peste tot, uşor recognoscibile de profesionişti, poate şi de profani, dar nu asta a fost ideea”, ne-a spus acesta. Pentru a evita monotonia, scaunele sunt în modele variate, de aceea oriunde întorci privirea poţi găsi cu uşurinţă un centru de interes. Identitatea vizuală La Farine poartă tot semnătura echipei Twins Studio. De la paleta de culori folosite la logoul din litere diferite de la intrare şi la elementele decupate de pe pereţi, totul a ieşit exact cum fu­sese gândit pentru că cei de la Twins au în spate şi propriul atelier de producţie, iar acest lucru reprezintă de cele mai multe ori pentru ei, dar în egală măsură pentru beneficiar, un avantaj.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0