Proiectul, finalizat în 2008, este o reinterpretare a instituţiei de învăţământ ca muzeu în miniatură, cu trasee ondulate, spaţii care (se) comunică extrovertit şi puncte de interes împrăştiate pe parcurs. Faptul că acest mecanism face uz de energia solară, colectarea apei de ploaie şi limitează emisiile de carbon în atmosferă este o dovadă în plus a perspectivei contemporane asupra performanţei ecologice, în care Foster and Partners excelează. Prin configurarea unei compoziţii din trei corpuri de clădire, autorii au creat un circuit simetric care formează mai multe alveole, cu grad diferit de intimitate. Sălile de clasă şi zonele de studiu sunt amplasate în cele două insule triunghiulare, rotunjite spre vârf. Deschiderea foarte mare spre comunicare a spaţiilor folosite frecvent de elevi este un deziderat atins prin organizarea unui atrium triunghiular definit de circulaţiile de la etaj în consolă. Astfel, „sala” deschisă a calculatoarelor devine un fel de galerie de învăţământ, similar spaţiilor expoziţionale dintr-un muzeu şi dialogul vizual creat angrenează toate încăperile: sălile de clasă şi laboratoarele (un total de 38).

Demersul arhitectural a pornit de la ideea unei case unifamiliale, P+1, cu trei dormitoare (dintre care unul cu utilizare flexibilă), garaj cu două locuri şi piscină exterioară. Terenul ales are 1 300 mp şi se află pe versantul sud-vestic al unui deal, într-o zonă foarte puţin construită, cu vedere panoramică spre munţii Tâmpa şi Postăvarul, dar şi spre centrul vechi al Braşovului. Suprafaţa construită este redusă la 160 mp, funcţiunile principale fiind grupate la etaj, în timp ce parterul este destinat garajului şi anexelor. Direcţia modernă s-a concretizat în compunerea volumului din prisme suprapuse, decupate sau „scobite” (pentru obţinerea logiilor). În condiţiile în care suprafaţa etajului o depăşea considerabil pe cea a parterului, exista fie posibilitatea sprijinirii subvolumului evazat pe terenul natural, fie cea a aşezării lui în consolă. Dorinţa ca toate spaţiile de tranziţie între interior şi exterior să fie acoperite a condus la ideea de accentuare a consolei, spectaculoasă prin dimensiunile sale neobişnuite.

Puţine oraşe şi-au valorificat arhitectura într-un mod atât de complex şi profund modern precum Barcelona, înţelegând potenţialul economic al turismului, dar şi necesitatea de a transmite o identitate. Numeroasele construcţii sau zone urbane recuperate, regândite şi refuncţionalizate dovedesc că oraşul este viu, dinamic şi într-o continuă, dar inteligentă, transformare. Cunoscutul bulevard Passeig de Gracia, una dintre cele mai frecventate zone ale Barcelonei, ne oferă un exemplu recent: transformarea unui sediu de bancă, cu arhitectură monumentală de inspiraţie fascistă, într-un hotel de lux, cu spaţii semi-publice spectaculoase vizual şi interioare cosmopolite, reinventând conceptul de „Grand Hotel”. Trecerea de la o clădire cu funcţiuni financiare la una comercială şi turistică nu a fost deloc uşoară, dar la final spaţiile sunt distribuite armonios şi acoperă toate necesităţile unui hotel de lux: pe cele două nivele ale subsolului sunt distribuite pe de o parte instalaţiile, spaţiile de depozitare şi spaţiile necesare personalului, iar pe de alta un centru spa, cu o suprafaţă generoasă şi numeroase facilităţi; la parter se află spaţiile de recepţie, foaierul, un restaurant şi un bar care ocupă în total 1 300 mp; la etajele 1-8 se găsesc cele 98 de camere, iar la etajul 9 a fost amenajat un apartament prezidenţial; terasa de pe acoperiş găzduieşte şi o piscină descoperită.

Amenajarea mizează pe elementele clasice de bistro precum mesele cu picior de fontă, bancheta, dalele cu motive florale, rafturile cu vinuri, dar le completează creativ cu accente contemporane precum aplicele create de Tom Dixon, scaunele Navy sau lustra Taraxacum de la Flos. O mare parte din mobilier – biblioteca ce ascunde grupurile sanitare, barul de la intrare şi rafturile speciale pentru vinuri – au fost proiectate special pentru spaţiu şi executate pe comandă. Iar experienţa (deja apreciată) a arhitectului în a recupera obiecte din case vechi sau spaţii culturale/industriale părăsite şi-a spus din nou cuvântul: fereastra cu cercevele metalice dinspre bucătărie provine de la o fabrică din anii ’20 şi a fost adaptată, cu nimime modificări, la arcada din interiorul restaurantului. Toate aceste elemente şi detalii prind viaţă printr-o utilizare inteligentă şi creativă a luminii. În primul rând, ar fi vorba de spoturi cu halogen pe care arhitectul le apreciază pentru calitatea luminii, dar cărora li se adaugă multe alte surse cu un rol mai degrabă decorativ.

Casa Băniei sau „bătrâna doamnă”, aşa cum obişnuiesc localnicii să o numească, este cea mai veche construcţie civilă din Craiova, istoria ei confundându-se practic cu cea a oraşului. De o inestimabilă valoare, atât arhitecturală, cât şi memorială, dar aflat într-o stare avansată de degradare, monumentul a beneficiat de un amplu proces de restaurare, finalizat în vara anului trecut. Restaurarea nu a urmărit intervenţii asupra planimetriei sau a arhitecturii monumentului, impunându-se o serie de măsuri de conservare şi de eliminare a factorilor care conduc la degradarea unor diverse elemente, precum eliminarea umidităţii şi a biodegradării. S-au făcut intervenţii asupra componentelor deteriorate ale tâmplăriei, învelitorilor, finisajelor şi elementelor de lemn ale şarpantei. De asemenea, s-a avut în vedere refacerea învelitorii din olane, în conformitate cu materialul de acoperire original.