Arhitectul Ion Mincu a fost ceea ce se cheama un spirit exemplar. A avut taria ca, dupa terminarea unei facultati care i-a adus pregatirea de inginer - Facultatea de Drumuri si Poduri din Bucuresti - sa isi doreasca altceva - anume arta, creatie, conceptie. Avea, de pe atunci, sadit in minte si in inima idealul caruia i-a dedicat intreaga viata: stilul romanesc, realizat la el acasa, cu mijloacele locului. A pleca la Paris - pe jos, cu trenul ori poate, mai aproape de zilele noastre, cu avionul - a fost pentru marii romani echivalent cu a merge la Mecca. Parisul trebuia sa ne potoleasca setea de cunoastere, sa ne lumineze mintile, sa ne aduca o viziune universala. Pentru ca apoi - mai puternici, mai intelepti, mai incarcati de experienta, sa ne intoarcem pentru a construi. Astfel a inteles Mincu sa lupte pentru neamul in sanul caruia s-a nascut.
A construit cladiri monumentale precum Palatul Administrativ din Galati, in expresia caruia elementele preluate din arhitectura romaneasca se imbina cu elemente de inspiratie orientala care respira suflul locurilor pe unde Mincu a calatorit sau Banca Comertului din Craiova - compozitie senina de factura mai degraba venetiana si frumoase cavouri din cimitirul Bellu (pentru familiile Cantacuzino, Ghica, Gheorghieff). Ne-a lasat un proiect remarcabil pentru Ospelul Comunal (Primaria) din Bucuresti, a carui realizare Capitala noastra ar fi meritat-o…
Si mai presus de toate, ne-a lasat Scoala de Arhitectura. Inca din 1890 era prezent in mijlocul arhitectilor romani preocupati de viitorul profesiei - I.N. Socolescu, D. Berindei, St. Ciocarlan si altii. In 1891 ia fiinta, sub conducerea lui Alexandru Orascu, Societatea Arhitectilor Romani.
TEXT: CODINA DUSOIU
FOTO: SERBAN BONCIOCAT

Proprietarul incepuse o casa de unul singur; arhitectii au preluat-o in stadiul de "rosu". Nevoiti sa se muleze pe un dat care nu permitea croiul de forme si proportii care sa curga de la sine in compozitie armonioasa si sa se dezvolte lin si unitar, demersul lor a recurs, dupa cum spune Vlad Gaivoronschi, la "procedee radicale, menite a conferi poetica si atmosfera locuirii". Dorinta proprietarului de a avea un atrium patrat descoperit in mijlocul casei a fost exploatata pentru a construi un miez viu, organic in cel mai pur sens al cuvantului: o gradina interioara, in jurul careia pivoteaza intreaga casa. Al doilea gest, la fel de surprinzator prin simplitatea lui a fost intarirea cojii care protejeaza nucleul acela viu mustind de seve si viata infasurata in jurul lui, imbracand in piatra de Sanovita parterul casei; gardul, a doua limita protectoare, a fost realizat din aceeasi piatra.
PROIECT: VLAD GAIVORONSCHI
TEXT: SILVIA GUGU
FOTO: OCTAVIAN TOPAI, VLAD GAIVORONSCHI

Arhitectii care semnaza acest proiect vadesc o inclinatie spre rigoare si curatenie a detaliului care se citeste cu majuscule pana si in organizarea propriului loc de munca, pana si in propria tinuta. Imi inchipui ca si unui impatimit al poeziei haosului datele ar fi parut descurajante, asa ca, sincer, admir curajul firmei de a se incapatana sa le rezolve si inca la superlativ, cu toata implicarea morala si afectiva (care, in profesiunea asta, pot fi riscante si o stim cu totii). Rezultatul s-a conturat cu eleganta.
Rezolvarea porneste de la evidente: necesitatea integrarii mai multor spatii de expunere, pentru fiecare din brand-urile comercializate, intr-unul singur, asa fel incat ele sa continue totusi sa comunice si vizual si spatial, sa fie distincte si la o adica personalizate, dar in esenta asemenea, pentru a nu privilegia un anume produs. Solutia recurge la compartimentarea in adancime a spatiului, la intervale egale, cu panouri semitransparente. Acestea mascheaza, pentru o perceptie globala, diferentele de identitate ale produselor, lasand sa se ghiceasca numai natura lor comuna care formuleaza un mesaj unitar: magazin de haine.
PROIECT: BIROU DE ARHITECTURA AAS
TEXT: SILVIA GUGU
FOTO: ANDREI MIHAILESCU

In 1874, George Piaget fonda la Côte-aux-Fées atelierele de orologerie care vor produce primele mecanisme, pentru ca, in 1940, sa apara primele ceasuri semnate Piaget. Se naste atunci nu doar un stil, ci un mit. Yves Piaget, nepotul lui, este "ultimul paznic al timpului". S-a ocupat de afacerea familiei sale trecand prin toate stadiile ierarhice: de la vanzare la presedintia firmei. Desi a lucrat ca designer si tehnician, marea sa vocatie se dovedeste a fi in domeniul relatiilor publice si al marketing-ului. Ambasador al produselor de lux elvetiene, Yves Piaget a transformat destinul marcii Piaget, conferindu-i stralucire si, mai ales, suflet. Despre toate aceste lucruri, Yves Piaget a povestit in interviul acordat revistei igloo in seara intalnirii organizate in Bucuresti de Helvetansa - Noaptea diamantelor.

"Personal imi place foarte mult arhitectura, ca spectator, bineinteles. Imi pot da seama ca ceea ce fac japonezii sau chinezii, orase ca Hong Kong, aeroporturi ca cel din Shanghai sau cel din Kuala Lumpur, reprezinta arhitecturi intr-adevar extraordinare. In Statele Unite, exista modele remarcabile de arhitectura, fie in orase ca New York, fie in Houston, in mod special, unde arhitectii au ales forme cu adevarat extravagante, absolut exceptionale insa. Apoi, un lucru foarte pasionant in arhitectura mi se pare studiul materialelor. Se utilizeaza astazi materiale care nu erau la dispozitia noastra in urma cu cincisprezece, douazeci de ani si gratie acestor materiale se pot face lucruri remarcabile".