Dacă în articolele precedente dedicate patrimoniului am prezentat exemple de recuperare şi restaurare a unor monumente istorice aflate într-o avansată stare de degradare, majoritatea necesitând intervenţii de urgenţă, în acest număr ne oprim asupra unui alt tip de abordare. Hotel Marmaţia nu se afla în stare de colaps, nu era vandalizat, nu a avut forma iniţială alterată şi nici măcar nu avea o vechime prea mare. Dar intervenţia de care s-a bucurat recent poate constitui exemplu pentru clădiri similare din întreg cuprinsul ţării. Prima fază a proiectului, încredinţată regretatului prof. dr. arh. Petre Ciută, a implicat anumite intervenţii de consolidare şi recompartimentarea spaţiilor interioare. Mai apoi, în anul 2007, când s-a dat startul etapei de amenajări interioare, au intervenit arhitecţii Claudia Teodorovici şi Constantin Ciurea de la biroul Architect Service, proiectul lor urmărind să redea interiorului cât mai fidel atmosfera de altădată.

Munţii de balast au stat la baza (în sens propriu şi figurat) reliefului proeminent al parcului, constituit din patru dealuri conice între 20 şi 35 de metri, aliniate strategic de-a lungul autostrăzii adiacente pentru a bloca poluarea sonoră, vizuală şi noxele. Noua topografie generează oportunităţi ecologice şi de agrement inedite, având în vedere terenul plat al zonei, constituind în acelaşi timp un reper identitar. Pentru a se îndepărta de caracterul de „loc de odihnă” manifestat de majoritatea parcurilor londoneze, FoRM Associates au dorit să creeze în Northala Fields un peisaj dinamic, care prin declivităţi şi curbe imprimă automat vizitatorilor o mişcare accelerată şi dorinţa de a se căţăra, explora, a coborî şi a se căţăra din nou.

Proiectarea unei locuinţe unifamiliale pe un teren îngust, într-un context construit puţin organizat, este cu siguranţă o provocare, cel puţin din punct de vedere al stilului care ar trebui abordat. RUAA (Rugină+ Associated Arhitects) a ales să răspundă vecinătăţii unei case vechi eclectice şi uneia post-revoluţionare cu un vocabular arhitectural simplu, curat, clar definit. Demersul de proiectare a pornit de la preferinţa clientului pentru designul contemporan şi de la dorinţa acestuia de a beneficia de spaţii cu o atmosferă intimă, dar în acelaşi timp dinamice. Obţinerea unui confort sporit şi a unor spaţii generoase, în condiţiile unui teren îngust de 11,75 m x 40,64 m, cu retrageri impuse, a fost posibilă prin rezolvări deosebite ale partiului. Volumetria s-a materializat în articularea a două corpuri decalate atât în plan, cât şi în secţiune verticală, existând astfel o gradare a trecerii de la spaţiul public la cel privat. Relaţionarea diferitelor zone exterioare cu spaţiul interior se raportează la gradul de intimitate al fiecăreia: în cazul livingului, există o anumită decalare (în trepte) faţă de stradă, ce-l diferenţiază faţă de restul funcţiunilor, contribuind totodată la rezolvarea ventilaţiei şi iluminării naturale în demisolul parţial, care se deschide spre grădina exterioară.

Cu o suprafaţă totală de 680 de metri pătraţi, restaurantul cuprinde, într-un sigur spaţiu, atât barul, cât şi diningul şi zona de lounge. De formă aproape pătrată, sala este organizată în jurul unei zone centrale delimitate, în plan, de linia canapelelor lounge-ului, şi, spaţial, de o amplă structură tridimensională, stilizare a decoraţiei unui tavan clasic, formată din module cu forme şi înclinaţii diferite. Lumina, elementul principal al designului, guvernează întreg interiorul aproape alb-negru al Loft-ului, ea accentuează, punctează sau delimitează suprafeţe, volume şi detalii, care îi devin, în întregime, subordonate. Cărămida (la fel ca şi sistemul aparent de ventilaţie şi banda de inox) face referinţă la vechea clădire în care se află restaurantul – „Cartea românească”, cea mai veche tipografie bucureşteană – şi funcţionează ca accent pentru suprafeţele albe extrem de generoase.

Deschis în 1969, Hakone, primul muzeu japonez în aer liber, parte a parcului naţional Fuji-Hakone-Izu, cuprinde nenumărate piese de sculptură contemporană, pavilioane expoziţionale, zone de relaxare şi locuri de joacă pentru copii. Fiind situat la mai puţin de 100 km de Tokio, parcul este o destinaţie turistică extrem de populară. Pavilionul permanent creat de către Tezuka Architects este parte din colecţia Hakone, celebrând aniversarea de 40 de ani a muzeului. Creat pentru a adăposti lucrarea artistei Toshiko Horiuchi Macadam – o reţea de fibre de nailon împletite de mână, pe care copiii se pot căţăra, sări şi juca – pavilionul este alcătuit exclusiv din piese din lemn, îmbinate cu dibluri.