Această locuinţă din Bucureşti este construită pe un teren de 350 mp dintr-o parcelare de dată recentă, realizată prin retrocedarea suprafeţei unui parc. Sensibili la implicaţiile tăierii arborilor pentru atmosfera urbană şi pentru microclimatul local, arhitectul şi beneficiarul au convenit asupra păstrării unui număr cât mai mare din arborii existenţi pe teren; au fost astfel menţinuţi trei dintre cei patru arbori. Primul, cel mai aproape de aliniament, a dictat alegerea axului de intrare în clădire, fiind un element de temă similar condiţionărilor urbanistice – calcan pe una dintre laturi, retrageri faţă de celelalte trei limite.


- agenda interna: Papiota | Apartament C.A.D. | Interviu cu Rariţa Zbranca
- agenda internationala: Origami în Paris
- igloo student: Inspired 2011 | Expoziţie atelierele DSA de la École Chaillot
- arhitectura: Casa CN | Povestea „copacului tehnologic” - Taiwan Tower by DSBA. De vorbă cu arhitectul Dorin Ştefan
- design interior: Makeover | The Book Arena
- patrimoniu: Cafeneaua Vecchio | Măgureni
- traditii: Tigve de animale şi spaţii nebănuite
- arhitecturi posibile: Telepolis
- spatiul public: Gubei Promenade
- dosar: turnuri: Aqua Tower, Chicago | The Met, Singapore | Mode Gakuen Cocoon Tower, Tokio
- design: Maison et Objet | IMM Cologne | Design Capitals. Antwerp
- oogli: Albă-ca-Zăpada (pentru că e nevoie şi de un pic de alb) şi cei şapte emergenţi | Ciprian Mureşan. „Să nu dai verdicte” | De vorbă cu Carla Szabo | Carnage – zgârieturi jucăuşe la suprafaţa etichetei
| igloodigital: | |
|---|---|
| Abon. 10 numere | $27.29 US |
| No. 122/02.2012 | $3.99 US |
Din sumar:
design interior | Makeover
Makeover înseamnă o completă schimbare de imagine, a unei persoane sau, pentru că suntem în paginile revistei igloo, a unui spaţiu sau a unei locuinţe. În general nu e foarte complicat să oferi unui loc puţin învechit şi prăfuit o notă de strălucire, însă e cu totul altceva să reuşeşti să (re)construieşti un discurs armonios şi modern pentru un spaţiu gândit într-o notă discutabilă. Mulţi ar fi dat bir cu fugiţii, însă echipa de la Mânadelucru a făcut ceea ce numele biroului sugerează, transformând o casă din Voluntari dintr-un amalgam pestriţ într-un spaţiu elegant şi discret, ce poate, în sfârşit, să respire.
patrimoniu | Cafeneaua Vecchio
La intersecţia străzilor Şepcari şi Covaci, în imediata vecinătate a Curţii Vechi, stă o clădire, despre care tradiţia urbană spune că ar fi cea mai bătrână cafenea a Micului Paris. Deşi funcţiunea originară poate fi contestată, împreună cu vechimea declarată a imobilului, cert e că, în sfârşit, centrul istoric a primit o reabilitare de înaltă calitate, în care noul şi vechiul se susţin reciproc.
arhitecturi posibile | Telepolis
Imaginat sub forma unei opoziţii între formele clasice de organizare socială, tributare încă noţiunilor de teritorialitate, coexistenţă şi proximitate, şi oraşul nou, traversat de relaţiile la distanţă, telepolis-ul reprezintă oraşul deteritorializat prin excelenţă, constituit pe structurile conectate ale reţelelor de indivizi. Există însă două aspecte ce trebuie subliniate aici – mai întâi, faptul că telepolis-ul este constituit prin unitatea şi unificarea tehnologică a geografiilor dispersate (geografii fizice, dar mai ales geografii psihice); iar apoi faptul că telepolis-ul nu mai reprezintă doar cadrul muncii la distanţă (telework), ci obiectivarea oraşului însuşi, reconfigurând cadrele intimităţii. Telepolis este oraşul însuşi văzut „prin obiectiv”, mediat tehnologic, unde relaţiile sociale sunt imaginea medierii instrumentarului tehnologic prin care grupurile sociale sunt omogenizate în vederea raportării lor “precise” la informaţie şi putere.
spatiul public | Gubei Promenade
Cu o lungime de 700 de metri şi o lărgime de circa 60, promenada creată în inima unui cartier înstărit al Shanghaiului oferă un hiatus mult dorit în ritmul alert al celei mai mari metropole chineze. Proiectul a fost făcut posibil prin acordul extraordinar al primăriei de a converti o porţiune dintr-o arteră auto în spaţiu verde, pentru a contrabalansa dezvoltarea frenetică a oraşului. Pietonalul rezultat este elementul central al unei noi zone rezidenţiale construite în Gubei – un cartier animat al districtului Changning, locuit cu predilecţie de tineri profesionişti şi familii din afara ţării.
dosar: turnuri | Aqua Tower, Chicago
Inspirat de acumulările calcaroase erodate de apă şi vânt, implantul sculptural operat de Aqua Tower este o contribuţie istorică la silueta oraşului Chicago, până acum dominată de prisme netede cu vocaţie modernistă. Cu un program mixt – apartamente, condominiumuri, hotel, parcare, restaurante şi birouri – turnul înalt de 262 metri constituie un plug-in urban hibrid, care evocă tentativele de „oraş în oraş” ale zgârie-norilor timpurii. În spatele acestei aparente complexităţi formale şi programatice nu se află însă vanitatea de a reinventa roata, ci determinarea de răspunde condiţiilor sitului şi vocaţiei materialelor utilizate. În consecinţă, Aqua Tower porneşte de la un paralelipiped clasic, transformat într-un angrenaj deopotrivă performant şi spectaculos prin câteva gesturi geniale prin simplitatea lor.
dosar: turnuri | The Met, Singapore
Poate cel mai inovator proiect de până acum al echipei WOHA şi cu siguranţă cel mai premiat, The Met, un complex rezidenţial cu 370 de apartamente de lux situat în aglomeratul cartier Sathorn al Bangkokului, propune un model radical – un turn ventilat în mod natural, perforat pentru a lăsa loc perspectivelor către cer şi verde atât la propriu, cât şi la figurat. Este o necesară alternativă la sutele de turnuri închise, cu faţade de sticlă care au apărut în ultimii ani în întreaga Asie.
dosar: turnuri | Mode Gakuen Cocoon Tower, Tokio
Volumul de 50 de etaje al Mode Gakuen Cocoon Tower e învăluit într-o reţea de triangulaţii dese, puternice, propunând vizual metafora coconului. Într-adevăr, această formă protectoare îi inspiră pe studenţii celor trei facultăţi ce funcţionează în interior să fie creativi, să se dezvolte şi să accepte schimbarea. De formă eliptică şi cu o înălţime de 204 metri, reprezintă un campus universitar cu totul ieşit din comun.
Arhiva
|
2012
no. 122
|
2011
|
2010
|
2009
|
2008
|
2007
|
2006
|
2005
|
2004
|
2003
|
2002
|
2001
|


































