Datorita contextului ingrat ? o rezerva de teren, inconjurata de blocuri ? si a parcelei ample dar desfasurate in adancime, proiectul casei Jumanca avea de negociat cu doua teme dificile: manifestarea autonoma a prezentei pe un sit haotic si capacitatea de a fuziona intim cu propriul sau teren ? ca o villa clasica ? prin stabilirea unei ierarhii spatiale ? fizice si simbolice ? intre fata si spate.
Acestor cerinte li s-a raspuns, initial, prin alegerea unei dispozitii cruciforme ? cu un parter transversal care ocupa toata latimea parcelei si un etaj longitudinal care realiza ? fizic si metaforic ? relatia intre cele doua parti ale terenului, permitand trecerea pe sub el catre terasa si gradina.
Intersectia dintre cele doua volume se manifesta la interior printr-un gol pe doua niveluri luminat zenital ? care introduce un al treilea ax in sistemul de coordonate: cel vertical. Avem de-a face cu o combinatie intre o compozitie suprematista si una palladiana, reproducand matricea villei Malcontenta. Evolutia ulterioara a proiectului, prin aparitia a doua apartamente laterale la etaj, va accentua dimensiunea clasica, dar ? paradoxal ? rolul corpului longitudinal in organizarea interna a spatiului va fi consolidat prin "golirea" sa partiala si transformarea intr-un den - living familial de etaj, in directa relatie diagonala ? prin golul central ? cu desfasurarea de la parter.
PROIECT, TEXT, FOTO: IOAN ANDREESCU, VLAD GAIVORONSCHI

Casa sau hotel? In cartierul londonez Notting Hill se afla Miller?s Residence. O suma de camere inedite si foarte originale. Se distinge prin trei calitati: colectia de obiecte de mobilier si arta, coexistenta fericita om-arta intr-un ambient propriu si, nu in ultimul rand, programatic, un hotel "maximalist". Martin Miller este proprietarul acestei interesante alcatuiri. E colectionar de mobilier si obiecte decorative. A inceput sa achizitioneze antichitati inca din anul 1968. Intaia piesa a colectiei a fost o copie victoriana a unui fotoliu de secol XVII italian. (Si, trebuie spus, frecvent, inceputul unei colectii este la fel de insemnat ca intaia iubire.)
De atunci, pentru Martin Miller, licitatiile de la Christie?s si Bonhams au devenit surse importante pentru ambientele casei. Faptul ca domnul Miller a fost pentru o buna perioada de timp editorul a doua reviste celebre de antichitati ("The Lyle Official Antiques Review" si "Miller's Antiques Price Guide") demonstreaza o atentie concertata de a privi si descoperi. Aceste calitati, pentru un cunoscator de antichitati, se transforma in profesie.
La o prima privire e usor de observat caracterul eclectic si ironia subtila din casa Miller. Aici, arta are o partitura domestica. Variatiile domesticului rezidential se extind de la un boem pretios la colectia de antichitati. Toate obiectele sunt remarcabil de bine puse in spatiu. Spatiul are personalitate si de aceea se cuvine recunoasterea fiecarui ambient.
TEXT: FRANÇ?ISE PAMFIL

101 Citifood Cafe este un "deli", un fel de snack bar cu oarece mutatii functionale care ii confera un statut aparte, dand autonomie genului. Daca vreti sa porniti in cautarea lui, se afla pe Park Avenue, in Manhattan.
101 Citifood Cafe este un hibrid situat intre autoservire si snack-bar, nomenclatura consacrata tragandu-se din termenul "delicatessen", prin prescurtare""deli". Deli-urile sunt axate pe un salad-bar de mare succes, plus feluri traditionale. Cerintele temei reclamau un spatiu vesel, plin de culoare, pivotand in jurul celui mai lung salad-bar din NY. Spatiul aflat la dispozitie este tot parterul unui zgarie nori, cu o suprafata mai mult decat generoasa. Respectiva suprafata se cerea insa a fi subdivizata in enclave cu specific culinar diferit, exploatand pasiunea americanului de a avea la dispozitie mult si international.
Tratarea restaurantului aminteste de un puzzle (ceea ce si e, din punct de vedere culinar), un puzzle axat nu pe continuitatea elementelor formale, ci pe sugestii fin-persiflante ale unor asocieri existente, cum ar fi codurile de bare de pe ambalajul alimentelor, stilizate in compartimentarile verticale; apoi contrastul intre podeaua tratata cu linoleum, un material colorat si ieftin, si plafonul din panouri de plasa metalica dincolo de care se vede o jumatate de milion de dolari convertita in sisteme de iluminat si instalatii de aer conditionat.
PROIECT: ARH. VLAD ARSENE, ZZING LEE SI JOHN BRUNING, WESTFOURTH ARCHITECTURE
FOTO: LYN MASSIMO
TEXT: SILVIA GUGU

Relatia mea cu Institutul de Arhitectura este una sentimentala. Pe vremea mea aceasta era o foarte buna scoala functionalista, cu care generatia mea, din care facea parte si Dorin Stefan de exemplu, se afla intr-un oarecare conflict. Eu unul ma simteam legat de ideile unor arhitecti precum Frank Lloyd Wright, Alvar Aalto. Dupa parerea mea, astazi s-a pierdut mult din calitatea de odinioara. Pe de o parte, datorita computerului, care este un instrument extraordinar dar un arhitect foarte prost, iar foarte multi dintre studenti se lasa stapaniti de el. Pe de alta parte, nu se mai insista asupra capacitatii si creativitatii de a reprezenta si controla spatiul. Spunand acest lucru nu trebuie sa intelegeti ca as fi un conservatorist, departe de mine gandul, dar, anul acesta, ca membru al comisiei de diploma am fost ingrozit de desenele foarte proaste pe care le-am vazut, de incapacitatea unui tanar arhitect de a desena pe hartie urma gandului sau. Cred ca astazi scoala de arhitectura nu mai dezvolta creativitatea si capacitatea de reprezentare a spatiului; ea are, desigur, o calitate in plus si anume deschiderea culturala, contactul mult mai direct cu fenomenul international, dar nu este suficient.