Aici s-a dorit o amenajare din familia Pub-urilor, cu o atmosfera si un limbaj arhitectural caldut, prietenos, domestic. Ca doar ce altceva sunt Pub-urile, daca nu un fel de sufragerii unde te intalnesti cu prietenii, gestionate insa de un strain si nu de sotie sau soacra. Oricum, se pare ca acest gen de amenajare convine sufletului romanesc, dovada numarul destul de mare de astfel de localuri, cat si succesul de care s-a bucurat chiar de la inceput si Downtown. Care s-a vrut si el domestic, dar nu oricum, ci in stil victorian, caruia noi ii furnizam ghilimelele de rigoare pentru a putea fi utilizate de cititorii ceva mai pretentiosi. Cu siguranta, unele elemente victoriene se pot gasi, vezi tapetul pretios de pe pereti, oglinzile amplasate ici-colo, stucaturile cu foita de aur, ceva candelabre, poate chiar si fotografiile de epoca inlocuind tablourile stramosilor.
TEXT: ARH. BRUNO ANDRESOIU
FOTO: ARH. MIHAI RAICU

Beneficiarul a fost cel care a stiut de la inceput ce vrea de la aceasta casa. Au fost cateva discutii de inceput, in care am desenat impreuna ce avea in gand; cum ideile erau interesante, lucrurile s-au desfasurat destul de lin. Alaturi de ideile beneficiarului, terenul cu panta sa destul de mare a fost o alta figura impusa.
Astfel, organizarea volumetrica si functionala s-a concretizat de la inceput in ideea unui spatiu polarizator central, livingul care prin forma si pozitia sa in plan sa fie accesibil tuturor spatiilor pe care in acelasi timp sa le ierarhizeze si sa le distribuie fluent.
Functionalitatea este structurata pe fluenta spatiilor, astfel ca supanta care infasoara livingul se transforma in zona scarii, odata cu schimbarea directiei, intr-un coridor de distributie catre o suita de doua dormitoare de oaspeti si o baie. Tot la nivelul supantei se afla un birou care beneficiaza de o imagine plonjanta asupra camerei de zi prin intermediul unor firide.
A rezultat in final o casa cu personalitate puternica si speciala, un amestec de austeritate si intimitate. In general, beneficiarul este principalul adversar al casei; in acest caz, cred ca singurul adversar va fi timpul.
PROIECT: D'ARHI SRL, CONF. DR. ARH. DAN SERBAN
FOTO: ARH. MIHAI RAICU

Termenul de bio-arhitectura identifica o incercare de apropiere, de luare de contact integral si global, al conceptiei arhitectonice atat cu alte discipline clasice de proiectare adiacente cat si cu discipline care la prima vedere nu ar avea nici o tangenta cu arhitectura: geologia, biologia, medicina, fizica (radioactivitatea campurilor electromagnetice alternante sau statice sau incarcarea electrostatica a materialelor de finisaj care influenteaza distributia si polarizarea ionilor in aer), chimia si tehnologia materialelor, conceptul feng - shui (apa-vant), etc. astfel incat sa se poata individualiza si finaliza un proiect - OBIECT echilibrat intre om si ambientul locuit. O astfel de unitate de locuit va fi locul ce va da serenitate pentru Spirit, sanatate pentru Corp, armonie pentru Ambient tinandu-se cont de elementele naturale? apa, aer, lumina, foc, pamant alese pentru ca sunt aspectele primare al evolutiei si dezvoltarii ciclurilor vitale terestre. Desigur, acesta este un impact puternic greu de acceptat si inteles de o societate a consumului si deseului haotic. Se impune rediscutarea tehnicilor constructive sau a compozitiei materialelor ce imbraca acum CASA (considerate acum naturale dar care nu sunt) in numele unui posibil acceptat viitor terestru, al vietii, si a unui nou tip de arhitectura, BIOARHITECTURA.
TEXT: FLORIN-ADY RADULESCU

Pline de mireasma Orientului, inrudite cu anteriele largi si narghilelele boierilor valahi inca necorupti de civilizatia occidentala, cu odaliscele misterioase pictate de Aman, hanurile Bucurestiului sunt astazi mai mult o amintire decat o prezenta, cu cateva fericite exceptii care au avut norocul de a fi restaurate sau reconstruite si s-au integrat firesc in viata de astazi a orasului.
Incinte prin excelenta, ele au aparut in punctele cele mai importante ale orasului, adesea inconjurand biserici. Cate dintre acestea nu au avut hanuri, oare? Bisericile Sf. Gheorghe Nou, Coltea, Sf. Dumitru, Cretulescu, Stavropoleos, Razvan, Sf. Spiridon Vechi sunt cateva exemple... E greu astazi sa ne imaginam o apropiere atat de mare, o functionare impreuna a unui lacas de cult cu o cladire atat de lumeasca - un adevarat teatru al vietii in forma ei cea mai autentica.
TEXT: CODINA DUSOIU

Designerii - autori ai aceste amenajari sunt sotii Mihai si Nadia Popescu. Fotografiile vorbesc de la sine, astfel incat, pentru completarea impresiei create, vom face doar cateva precizari.
Intr-un apartament de bloc de 4 camere s-a intervenit cu o noua distributie zonala a functiunilor, dorindu-se obtinerea unui spatiu general logic impartit, incorporand un sector diurn amplu si cursiv, si un altul, intim, nocturn, delimitate cat se poate de clar si eficient. Pentru a se asigura o lejera relationare a persoanelor aflate in diferite zone ale acestui cadru au fost reduse la maxim delimitarile stanjenitoare. Astfel, au fost eliminati pereti despartitori, spatii inutile, au fost scoase usi si a fost reevaluata destinatia initiala, standardizata, a unor incaperi. Sufrageria apartamentului a devenit "dinning-room", iar unul dintre dormitoare a fost transformat in "living-room". Lucru de neevitat, dotarile si utilitatile (gaze, apa, grupuri sanitare) au dictat repartizarea sectoarelor pe filonul corelarii acesteia cu firescul activitatilor (domestice): zona bucatariei deriva acum din zona dinning, invecinata fiind, la randu-i, cu living -ul.
TEXT: ARH. EVA ROSETTI
FOTO: ARH. MIHAI RAICU

"V-am zis pe de-o parte ca ar trebui sa iubesc Bucurestiul din punct de vedere al originii mele si a faptului ca m-am nascut si am crescut aici de copil. Dar intamplarea a facut sa parasesc Bucurestiul, prima data cand eram foarte, foarte mic, in timpul primului razboi mondial si sa ma intorc la varsta de 4 ani. Deci am descoperit orasul la varsta de 4 ani si am imagini foarte clare ale unui oras care mie mi-a fost simpatic. Parca vad inca Bucurestiul cu birjele. Bucurestiul mirosea a balegar, nu a benzina ca acum. Cand ieseai pe strada mirosea a balegar. Mai erau, inca, tramvaie trase de cai, erau multe birje, foarte putine masini. Imi aduc aminte ca mergeam destul de des cu mama la cimitir, la mormantul tatalui meu, se lua un tramvai cu cai, care la un moment dat, cand se urca dealul acela care se vede si acum - cand mergi pe langa Parcul Tineretului, cand mergi spre Belu - acolo urca tramvaiul, se oprea jos si intra conductorul intr-o curte laterala si venea cu doi cai suplimentari. Cei doi cai care trageau vagonul acela nu ajungeau ca sa urce dealul, trebuiau patru cai. Il vad si acum. asta era Bucurestiul din anii 1920. S-a dezvoltat bineinteles incetul cu incetul orasul, dar culmea este ca eu iarasi am lipsit. La varsta de 12 ani am fost bagat intern la Liceul din Nisa, in Franta. Aici incepe modificarea menta-litatii mele, adica de la 12-13-14 ani. De fiecare data cand reveneam la Bucuresti, incepeam sa simt ca acest oras al nostru nu este la fel ca un mare oras occidental. N-are aceleasi alinieri, n-are aceleasi case lipite una de alta, atmosfera este diferita. ?i acest lucru s-a agravat cu vremea".