Aceasta lucrare de amenajare interioara nu apartine unui designer profesionist, ci insusi proprietarului - designer amator. Iata ce ne-a povestit domnul Mauro Rotta -un italian cu locuinta si afaceri in Bucuresti (-ul nostru) din punctul de vedere al celui direct implicat in actul locuirii in acest spatiu si, totodata, din prisma celui pentru care designul interior a devenit un hobby:
Amenajarea intregului spatiu al apartamentului se muleaza pe exigentele de functionalitate si estetica, exprimate cu dezinvoltura si rafinament, ale acestuia, sub consilierea unui prieten arhitect.
Mauro sparge tiparele, isi declara manifest principiile: spatiul trebuie sa curga, obiectele trebuie sa fie frumoase, trebuie sa se exprime si trebuie sa existe practic - acolo unde este nevoie de ele.
TEXT: ARH. EVA ROSETTI
FOTO: ARH. MIHAI RAICU

"Noi artistii am fi vrut sa producem o sectie de design, prin anii '60 - 65, anii de eliberare, de deschidere. Au fost cativa ani in care tot ce vroiam era sa schimbam acest univers. La noi se faceau scaune ca la 1900 si daca te adresai cuiva, ti se raspundea: "pai daca astea se vand de ce sa facem altele noi?". Si tot ce functiona ca obiecte casnice, functionau pe legea ca facute odata nu se mai schimba nimic. Noi am vrut sa schimbam. Era sectia de design in care m-am antrenat si impreuna cu alti colegi am vrut sa schimbam. Atunci am facut pahare, scaunele astea, un soi de arta aplicata, care consideram noi ca este design-ul. Exista in noi o deschidere. Am facut pleduri, tacamuri si s-a terminat cu o expozitie de arta decorativa unde se expuneau toate lucrurile astea si dupa aceia le luam acasa, pentru ca statul nu reactiona in nici un fel. Din cele 7 scaune pe care le-am realizat au vrut sa-mi cumpere unul singur si-mi ofereau pretul a doua scaune care erau pe piata. Pai aici este dreptul de autor, creatia in sine. Acum cand ma uit la ele exista in mine un sens al recuperarii. Astea au fost create atunci, paharele deasemenea. Aceste sfesnice sunt create mult mai tarziu, sunt un barbat si o femeie. Tot ce vedeti in casa sunt obiecte create de noi".
FOTO: ARH. MIHAI RAICU, SERBAN BONCIOCAT

Cuprins intr-o zona privilegiata ea insasi prin valoarea sa istorica, arhitecturala si urbanistica, Hanul cu Tei ofera una dintre cele mai frumoase, mai autentice imagini de han bucurestean - care in plus a fost integrat in viata actuala a orasului. In vechime numit Hanul lui Nastase, va fi capatat numele de astazi de la inmiresmatii copaci din curtea sa interioara. Cata liniste, cata bucurie aduce curtea cu pavaj frumos de piatra, cu banci taiate din trunchiuri de lemn, cu tablouri si icoane expuse pe panouri mari, in aer liber, in care razbate, uneori, prin geamlacul catului de sus, venind de departe, parca din alta lume, cate o masura de vals sau de sonata. Se intra prin doua porti majestuoase, din grilaj metalic, lucrat in feronerie, ce se deschid - revelatie spre pasnica lume dinauntru - una dinspre strada Lipscani, celebra artera de negustorie, cealalta dinspre Blanari - mai linistita, dar tot comerciala.
Hanul cu Tei a fost construit in 1833 de Anastasie Hagi, Gheorghe Polizu si Stefan Popovici, negustori care s-au intovarasit pentru a-l ridica. Era numit "bezestenul din Ulita cea mare a Marchitanilor". Initialele celor doi sunt pastrate pana astazi in stucatura de deasupra intrarii din strada Blanari. Constructia este solida, cu ziduri despartitoare groase, facute dintr-un strat de caramizi legate cu mortar aproape tot atat de gros. Pravaliile erau asezate pe pivnite adanci cu bolti mari, iar ferestrele se inchideau cu obloane de fier, dublate cu traverse imbelsugate la extremitati.
TEXT: ARH. CODINA DUSOIU
FOTO: SERBAN BONCIOCAT

Ne aflam, astazi mai mult ca oricand, in situatia de a recupera orice spatiu rezidual, o mansarda oferind in plus si avantajul spectaculosului. Tocmai acest aspect estetic este responsabil de cererea actuala de proiecte de case noi care sa contina mansarda. Cu toate ca o mansarda proiectata dintru inceput drept un nivel locuibil, nu poate avea acelasi pitoresc pe care mansardele initial nelocuibile il ofera in momentul reamenajarii lor. Din fericire, mansarda de care ne ocupam noi astazi, situata la ultimul nivel al unei cladiri construite la sfarsitul secolului trecut, beneficia de toate calitatile si defectele pe care ni le-am fi dorit pentru un astfel de spatiu. In plus, tema de proiectare a fost extrem de generoasa, permitand o abordare mai putin obisnuita pentru aceasta amenajar
PROIECT: FAB GROUP ASSOCIATES
TEXT: ARH. BRUNO ANDRESOIU
FOTO: : ARH. MIHAI RAICU, SERBAN BONCIOCAT