Deschis in ianuarie 2003, hotelul are la baza un concept arhitectonic si de servicii destinat sa duca la o evolutie semnificativa in ceremonialul primirii. si pentru ca nebunii ani 50 inseamna atât de mult pentru Italia stralucirea lor e citita in cheie moderna in alcatuirea spatiilor. si daca asta nu era suficient, atmosfera se arata a fi un balsam pentru nervii zduncinati. Timpul este suspendat sau confuzat de multitudinea de orologii care mai de care mai diverse in forma si in fus orar, lucrând subtil nu doar pentru un interior atemporal ci si la definirea designului. Ceea ce pare sa fi devenit regula de capatâi a hotelurilor contemporane din categoria celor de design, adica ispitirea oaspetelui nu doar cu camere sofisticate sau extravagante, ci mai ales cu spatii de masurat placerea in cele mai publice ipostaze, se regaseste si la Continentale. O multitudine de spatii deschise, barul in care Martini-ul te face sa uiti apa plata, lumini de candoarea fisticului si pure draperii, toate sunt orientate pe frecventa cautarii. Rezultatele acestei cautari sunt cinci feluri de camere cu paturi de regina (cele kingsize sunt disponibile la cerere), oglinzi cât toate zilele sau lampi cu lumina ajustabila de dimineata pâna seara, mixând echilibrat tendintele hi-tech si cele soft-design. Toate intoarse catre minunata priveliste a acoperisurilor, cupolelelor si campanilelor florentine.
Proiect: Michele Bonan
Text: Luiza Zamora
Foto: www.designhotels.com

Din momentul in care si-a deschis propriul studio de arhitectura, in 1975, Jean Nouvel a facut tot posibilul pentru a-si crea un limbaj pregnant individualizat, delimitându-se atât de stilistica modernismului, cât si de cea a postmodernismului. Cu mintea eliberata de orice idee preconceputa, chiar daca a imprumutat elemente formale traditionale, Nouvel a reusit sa proiecteze cladiri care socheaza vizual, care trec peste constrângerile obisnuite ale arhitecturii. Desi acorda o importanta capitala contextului, considerat a genera fiecare proiect, se poate observa un soi de continuum stilistic si de la un proiect la altul, principiile recurente fiind transparenta, umbra si lumina.
Daca exista un cuvânt-cheie care sa-l individualizeze pe Jean Nouvel printre arhitectii de „top 10” (chiar daca arhitectul francez nu si-a dezvoltat sisteme teoretice proprii precum Rem Koolhaas sau Herzog & De Meuron), atunci acesta este „imagine”. Magia seducatoare a imaginii de arhitectura este o veritabila constanta in discursul lui Nouvel. Desi este considerat un „iconoclast”, in realitate, arhitectul Nouvel nu distruge nici un icon, ba din contra este un continuu producator de imagini. Dar ce solutie mai subtila de a distruge imaginea decât aceea de a o „epuiza” de sens, printr-o substitutie infinita?
Text: Viorica Buica
Foto: Roland Halbe, Philippe Ruault, Studio Jean Nouvel

Cand au loc concursuri, cu totii devenim foarte curiosi: despre ceea ce propun competitorii, despre dialogurile care se creeaza intre propunerile lor si, nu in ultimul rând, despre cine vor fi câstigatorii. Acum, când curiozitatile de acest fel referitoare la cea de-a patra editie a Anualei de Arhitectura a Municipiului Bucuresti si-au gasit raspunsul, putem face o trecere in revista a evenimentului.

Acesta din urma a fost organizat de vechea conducere a Filialei Teritoriale Bucuresti a OAR si, având ca precedent alte trei editii ale competitiei, a reusit sa polarizeze numeroase proiecte, atât din partea membrilor acestei filiale, cât si a celor din alte filiale teritoriale din tara. Schimbarea conducerii a avut loc in urma Conferintei teritoriale din 8 mai, când prof.dr. arh. Mircea Ochinciuc a fost ales ca nou presedinte al Filialei Bucuresti. Cele cinci sectiuni de concurs au fost arhitectura (cu 27 de proiecte participante), amenajarile interioare (cu 17 proiecte participante), restaurarea (cu 3 proiecte participante), urbanismul (cu 2 proiecte participante) si publicatiile (cu 5 proiecte participante). Pentru fiecare categorie in parte, a existat o singura procedura de vot: un sistem deschis atât publicului specialist – arhitecti si studenti-arhitecti –, cât si publicului larg. Pentru stabilirea câstigatorilor, au fost luate in considerare numai voturile primilor dintre acestia, optiunile celor nespecializati fiind folosite doar ca metoda orientativa. Dupa cele zece zile, cât timp a fost deschisa la UAUIM expozitia cu proiectele participante si, totodata, au fost puse la dispozitia publicului buletinele de vot, pe 16 mai, la ora 19, in Sala „Le Diplomat” a Hotelului Hilton, a avut loc festivitatea de premiere, prezidata, de aceasta data, de noua conducere a Filialei Teritoriale a OAR.
Text: Andra Matzal
Foto: Serban Bonciocat

Va intrebati poate ce are de-a face arta orientala cu aceasta casa care pune in evidenta un limbaj pregnant modernist. Chiar daca aparent – nimic, in realitate exista o conexiune profunda. Proprietarul, pasionat colectionar de arta orientala, si-a dorit o locuinta in care in primul rând sa poata expune armonios piesele adunate de-a lungul anilor. Impresionat de rigurozitatea restaurarii unei cladiri neoclasice, acesta a venit la cei doi tineri arhitecti explicându-le, foarte clar, ceea ce isi doreste: un soi de locuinta-muzeu al carui discurs ordonat, rece, aproape matematic sa constituie un fundal pentru enigmatica lume orientala.
A rezultat o casa cu o volumetrie extrem de riguroasa, deschisa spre exterior, amintind de curatenia arhitecturii scandinave. La interior, spatiile comunica destul de liber, cu minime separari mai mult sau mai putin virtuale, impuse si de coordonatele neconventionale dorite de proprietar. Spre exemplu, bucataria se gaseste cât mai departe de toate spatiile centrale ale casei, incluzând livingul si diningul. Avem astfel de-a face, in special in ceea ce priveste zona de zi, nu cu un spatiu domestic, ci cu unul mai degraba spectacular, gândit initial ca un receptacul muzeal.
Proiect: Cooperativa de Arhitectura, arh. Gabriela si Mihai Butucaru
Text: Viorica Buica
Foto: Serban Bonciocat

Simbol al prestigiului si puterii economice a celui care ridica de la pamânt intru recunoastere si reprezentare, conacul, ca de altfel oricare alt tip de arhitectura rezidentiala, apartine atât istoriei culturale, cât si istoriei mentalitatilor. Existenta concreta a monumentelor din aceasta categorie are ca reper cronologic secolul al XVII-lea atât pentru Moldova, cât si pentru }ara Româneasca, desi documentar sau arheologic se poate vorbi de resedinte boieresti inca din secolul al XVI-lea.

Metamorfozele succesive la nivelul mentalitatilor, gusturilor, atitudinilor si modului de viata al societatii de-a lungul secolelor sunt reflectate in buna masura si de evolutia arhitecurii civile. De la modeste case lipsite de fast, care strângeau pe lânga ele câteva acareturi, inconjurate de o simbolica incinta, ridicate inca de la inceput impreuna cu un paraclis, pâna la resedintele secolului al XVII-lea durate in piatra, cu anexe pentru slujitori si curteni, cu gradini si livezi, cu incinta din piatra cel mai adesea, pâna la „palatele” de la finele aceluiasi secol si conacele cu stil neoclasic, romantic, eclectic ale „secolului postalioanelor”, toate aceste monumente tin pasul cu intâmplarile veacului, au propriile istorii de spus, sunt depozitare ale experientelor calatoriilor si nu in ultimul rând ale unei atitudini fata de viata care spre secolul al XIX-lea cunoaste binefacerile confortului si zabavei. Daca unele dintre ele ramân simple resedinte de pe domeniul principal, altele isi asuma si un atribut cultural, adapostind mari si vestite biblioteci sau colectii, devenind prilej de evocare pentru celebri calatori straini in tarile române, insinuându-se in literatura sau luând parte la acte istorice. Multe din ele ar fi trait fericite pâna in zilele noastre de nu si-ar fi atras oprobiul, alaturi de stapânii lor, din partea „eliberatorilor neamului”.
Text: Luiza Zamora
Foto: Serban Bonciocat