Nascut in Caudéran in 1938, Paul Andreu a absolvit „École des Ponts et Chaussées” si „École nationale superieure des Beaux-Arts”, in atelierul de arhitectura al lui Paul Lamache. Imediat, a inceput sa lucreze pentru societatea care se ocupa de aeroporturile Parisului, iar in 1979 ajunge sa fie numit Director pe probleme de arhitectura sI inginerie. Proiectele sale spectaculoase, care combina rigurozitatea tehnica cu plasticitatea formelor arhitecturale, l-au facut celebru in intreaga lume.
Printre cele mai importante realizari ale sale se numara aeroportul Roissy si gara TGV-RER, aeroporturile din Abu Dhabi, Jakarta, Cairo, Dar-Es-Salaam, Bruneï, Kansaï, Nisa, Bordeaux, precum si terminalul francez al tunelului ce leaga Franta de Anglia. De asemenea, Andreu a realizat cunoscutul obiectiv „Grande Arche de la Défense” dupa desenele lui Otto von Spreckelsen, laureat al concursului organizat de oficialitatile orasului Paris.
in ultimii ani, Paul Andreu a desfasurat mai multe proiecte grandioase in Orient.
Proiecte: Paul Andreu Architecte
Text: Viorica Buica
Foto: Paul Maurer, Li Wen, Paul Andreu Architecte

Povestea casei de pe strada Dobrogeanu Gherea e povestea oricarei case construite in cartiere unde vernacularul (pentru a folosi termeni savanti la limita antropologicului) s-a instalat confortabil. Usor manierist-modernista, casa, cu o suprafata desfasurata de 500 mp, s-a organizat pe un plan in L, datorita alinierii la cele doua strazi ale intersectiei. Zgârcenia terenului si indiscretele vecinatati i-au transferat zona intima, oferita de regula de spatiul gradinii, in terasele partial acoperite. Cele doua laturi inegale ale planului opereaza in dispunerea interna a spatiilor cu jumatatile de nivel, depasind astfel monotonia unei locuinte stratificate net.
si pentru ca de fiecare data se vorbeste in cazul unei case de un element principal, fie ca este unul construit sau o functiune, aici acesta inseamna spatiul gol, comun celor doua volume ale L-ului, cel care le leaga, dar care le ofera simultan autonomie. Iar, scara il face pe acest gol accesibil. Spatiile tehnice, cele doua livinguri, sufrageria, dormitoarele si aria rezervata juniorului se dispun in cele doua volume in acea logica ce nu agreeaza nivelul intreg, creând relatii diferentiate in jurul scarii.
Proiect: Artline, arh. Radu Teaca
Colaboratori: arh. Tiberiu Nica, arh. Peter Marx
Text: Luiza Zamora
Foto: Peter Marx, Liviu Fabian, Radu Teaca

Imposibil sa nu il iei pe „if history” in brate si sa nu te intrebi cum ar fi aratat plaiul mioritic de nu ar fi vazut cu supusenie 45 de ani rosu in fata ochilor. Si e la fel de imposibil sa nu perorezi pe teme existentiale si mai ales sa te revolti (zadarnic) facând o scurta incursiune in locuri despre care afli din carti ca exista si de pe teren ca au existat. si din pacate asa incepe fiecare excursie de patrimoniu. Ce nu au darâmat cutremurele au reusit sa puna la pamânt razbunarea tâmpa, ignoranta si lipsa exercitiului alteritatii. Nu sunt „calitati” recente, ci metehne din vechime pe care epoca egalitatii le-a ridicat la rang de politica nationala. Aplicata patrimoniului mic (acela lasat in afara listei de obiecte vechi si frumoase) aceasta politica se vede dureros, atât dinspre latura umana cât si dinspre necuvântatoarele case. Evacuari fortate, colonizari promiscue, convertiri la C.A.P., preventorii sau ospicii cu inversunarea de a exorciza urmele unei altfel de lumi numai pentru ca nu era si lumea noilor oameni. Uneori, transformarea unei vechi resedinte boieresti in muzeu a insemnat sansa, asta pentru ca cel putin nu se intra cu noroiul si duhoarea grajdurilor. Au reusit macar si partial sa isi conserve partiul initial si chiar sa vorbeasca despre cei care le-au ridicat in masura in care vechii proprietarii au fost racolati in galeria de figuri ilustre ale neamului.
Text: Luiza Zamora
Foto: Serban Bonciocat

La cerere, jacuzzi-ul de pe terasa ultimului nivel poate fi umplut. Cu gheata. Sampania va fi in largul ei printre miile de cuburi, iar caviarului daca nu ii place acidulatul se poate insoti cu incolora vodka. Scenariul nu se joaca pe un platou de filmare, ci sub cerul Antalyei, la poalele muntilor Taurus, pe malul Mediteranei, intr-un incredibil de alb design hotel.
Povestea ar putea incepe cu gros-planul bolului in care se invârt pesti de diferite culori pe care, la un moment dat, telecomanda ii opreste din zbenguiala. Ar putea urma instructiunile de folosire a robinetelor din sala de baie. Numai dupa acumularea de suficiente cunostinte si numai dupa ce apa a prins a curge s-ar putea trece la selectarea luminii colorate care sa imblânzeasca albul care topeste orice detaliu, piesa de mobilier sau spatiu.
Proiect: Eren Talu
Text: Luiza Zamora
Foto: www.designhotels.com

In casa in care la inceputul secolului trecut Stefan Luchian picta flori domestice, anul acesta, Matei Serban a pictat mandragore. Si nu pe pânza, ci pe zidurile si lemnaria casei devenite restaurant. In foita de aur, incolacindu-se pe negrul lemnului sau pe violetul peretilor sau vectorizate si imprimate pe ecrane de plexiglas, matragunele iau in stapânire locul si-si propun scenarii despre otravuri si leacuri si despre savantele lor laboratoare.
Pentru cei obisnuiti cu restaurantele in care fundalul obedient iti da ocazia sa inveti meniul pe de rost, La Mandragora nu poate fi decât o ruptura in practicarea acestui hobby. Primul salon de la parter impune regulile unui joc in care trebuie sa fii foarte atent, dat fiind faptul ca cele mai mici modificari ale luminii redefinesc spatiul, date fiind texturile si culorile peretilor: auriu si violet.
Proiect: arh. Dan Balaneanu
Colaborator: arh. Ruxandra Stroe
Text: Andra Matzal
Foto: Serban Bonciocat