In februarie 2002 a aparut in zona veche a capitalei o cafenea noua. Grand Café ?msterdam asupra careia vom incerca o apropiere arhitecturala este dispusa la parterul si etajul intai al unui imobil bucurestean integral re-descoperit. O re-descoperire de structura, geometrie, volumetrie, program si, nu in ultimul rand, investitie.
Cladirea, situata la intersectia strazilor Covaci cu Soarelui, este alcatuita din doua componente majore: Grand Café ?msterdam si Sediul Firmei DC Communication. Firmele locuiesc si coexista fericit la subsolul, parterul si etajul intai si respectiv mansarda cladirii. Contin un bar, un Grand Café ³i un restaurant cat si o suita de spatii de lucru, birouri si sali de discutii minunat asezate in mansarda imobilului. in acest loc unde se intalnesc doua comunitati: traditionala si ilegala (prin obstinatia sociala a locatarilor abuzivi) amenajarea cu vocatie perena a imobilului Grand Café ?msterdam are calitatea de a genera un spatiu unde noul se descopera din?nainte.
PROIECT: RE-ACT NOW STUDIO
TEXT: ARH. FRANCOISE PAMFIL
FOTO: MIHAI RAICU

Daca odinioara podul era un spatiu-anexa, de depozitare, iar mansarda figura ca zona locuibila minimala, de compromis, modernismul transforma spatiul de sub acoperis in vedeta, in locuinta la moda, in zona favorita. Placerea locuirii la mansarda deriva, complementar satisfactiei ca un spatiu impropriu s-a recuperat iscusit, din caracterul inedit al configuratiei interiorului respectiv.
Interventiile survenite au constat in lucrari specifice de santier ? curatare si reconditionare de pereti, refacere si optimizare de instalatii, termoizolatie eficienta si compartimentari zidite ? mulate pe reperele trasate de proiectul amenajarii si organizarii functionale.
Caracterul unitar stapaneste atmosfera apartamentului: atat maniera de rezolvare a sectoarelor utilitare, cat mai ales omogenitatea texturala si cromatica. Zugraveala peretilor este integral alba, usile, ramele ferestrelor, grinzile din lemn si parchetul laminat etaleaza acelasi maro-roscat, iar piesele de mobilier combina coerent nuante expresive de cires si mahon pentru acelasi tip de furnir.
TEXT: ARH. EVA ROSETTI
FOTO: MIHAI RAICU

"Tatal meu a fost ofiter de cariera si se trage din faimoasa familie Carp. Mama mea este urmasa a lui Lascar Catargiu, fost prim-ministru pe vremea regelui Carol I. Am facut razboiul si in Est si in Vest, am fost ranit, am fost decorat, am fost dat afara din armata de comunisti, drept recompensa... Pe urma am intrat chiar si la inchisoare unde am stat patru luni de zile in toamna lui 1947, am fugit in strainatate, clandestin, bineinteles, in 1948, in ianuarie. Am stat in Austria o bucata de vreme, pe urma, cu o viza speciala am ajuns in America, unde, cum spuneam mai inainte, am fost sef al Serviciului Romanesc al Vocii Americii pana m-am reintors in Europa si am
preluat postul de director adjunct la Europa Libera".
"Cand eram foarte tanar, in Bucuresti erau doua artere care erau de importanta cruciala pentru noi: Calea Victoriei si bulevardul Elisabeta. Pe Calea Victoriei era, ceea ce in Ardeal se cheama "corso", era locul de plimbare intre unsprezece si unu si intre sase si opt seara. Pe Calea Victoriei insa se plimba mai ales lumea mai matura, doamne frumoase, elegante, ofiteri, civili cu totii frumos si ingrijit imbracati. Noi tineretul ne plimbam in sus si in jos pe bulevardul Elisabeta, de la coltul cu Calea Victoriei pana jos la Cismigiu. Asta era plimbarea noastra si anume numai pe partea cinematografelor, pe partea cealalta mergea mult mai putina lume. O sa ma intrebati de ce? Nu stiu. Asa era traditia, asa se umbla. Erau cinematografele, daca nu ma insel patru, cinci: Arpa, Capitol, era Trianon... Erau cinematografe frecventate de toata lumea, lumea tanara mai ales. Era un local, aproape restaurant, Tic-Tac i se spunea, acolo intra de asemenea tineretul, erau cele mai bune pateuri cu branza, cu carne si bere. Palinca, tariile se consumau pe vremea aceea mult mai rar in mijlocul tineretului. Iar whisky nu exista decat in anumite baruri, ale marilor hoteluri".