Intre arhitectura locuirii si cea destinata unor functiuni publice – birouri, spatii comerciale, sedii administrative, diferenta principala ar trebui sa fie gradul de intimitate, senzatia de securitate si confort perceputa de proprietar. Locuinta este acel spatiu unde trebuie sa te poti retrage, odihni, manifesta liber, acel spatiu in care deschiderea catre exterior este optionala si depinde exclusiv de dorinta beneficiarului. Iata de ce, contrazicand moda transparentei si a esteticii high-tech, confortul psihologic optim se regaseste in arhitectura plinului, a materialelor calde si naturale, a volumelor simple si a dimensiunilor moderate. Locuinta din comuna Mogosoaia proiectata de Adrian Spirescu respecta aceste principii, imbinand propunerea formala facuta de arhitect cu optiunile personale ale clientului.

Locuinta este compusa din doua volume alungite, suprapuse, cu parietalul dominat de plinuri; volumul parterului este tencuit in alb, in timp ce volumul etajului este placat cu lamele verticale de lemn de culoare bruna, naturala. Ideea placarii verticale stabileste o legatura vizuala discreta cu padurea aflata la mica distanta.

Considerând prezen]a unei altfel de idei simple, unificatoare \n fiecare act generator, a[ Eisenman ar putea fi calificat drept minimalist, insa fara a tine cont de acceptiunea populara a termenului. Aceasta eticheta i s-ar potrivi, insa, in masura in care el utilizeaza acel set de axiome, de reguli tari de la care nu se abate si pe care le stabileste la inceput. Setul contine putine reguli, iar ele sunt alese intocmai unor parametri de algoritm, in numele unui mesaj, fie el prezent, absent sau subinteles.

Cladirile lui nu sunt in nici un caz confortabile, nu sunt practice, nu prea sunt functionale si nici prea robust contruite. De fapt, dupa Vitruviu, Eisenman nici nu s-ar califica drept un arhitect in toata puterea cuvantului. Dar, dupa cum arhitectura isi primeste intotdeauna impulsurile din afara, il putem considera un agent provocator, o pastila efervescenta scapata in paharul cu apa al post- si neo-modernismului.

Tunel al timpului luminat de actiune, senzatie onirica adulmecata pe langa hotarul spatiului interior, repetitiva si reversibila metamorfozare brusca din atotputernic privitor obiectiv al dinamicilor in subiect constrans in rol activ, asalt al fortelor senzorialului si actiunii, precum si cruda proiectie a libertatii spiritului – „pe scurt spectacol continuu, fara cap si fara coada”, dupa cum insuti povestitorul acestei lumi paralele, arhitectul Mario Kuibus, isi numeste lucrarea.

Ideea generatoare a amenajarii interioare a fost aceea de a crea un spatiu rupt de lumea reala, de fapt de a crea o lume in sine, o lume noua, paralela cu cea reala, un fel de jungla spirituala si in acelasi timp urbana, accesibila si primitoare pentru un target uman si urban foarte variat, avand insa in comun dorinta de a pasi intr-o astfel de lume pentru cateva ore.

Exista o legatura foarte speciala intre arhitect si casele sale, cu atat mai mult cu cat in spatele fiecareia se intrezareste o poveste, ceea ce il face pe Adrian Spirescu ceva mai mult decat un arhitect, un povestitor al istoriei locului.

"[...]Intotdeauna am privit creatia arhitecturala prin conceptul cunoasterii complexe a tuturor factorilor care o propun: contextul urbanistic, social, natural... lumina, expresia plastica, omul... si multe alte elemente care concura la realizarea unor alcatuiri arhitecturale. De altfel, paradoxal, si activitatea de pedagog este marcata de acest tip de perceptie a ucrurilor. "