Terenul cu o topografie ridicata pe care este construita casa Nautilus se gaseste la capatul unui drum cu meandre. Constructia este delimitata de trei dintre proprietatile adiacente, pe fiecare dintre ele aflandu-se cladiri inalte, in timp ce al patrulea teren din vecinatate se deschide spre vest si ofera o perspectiva generoasa asupra unei zone verzi, cu muntii la orizont.
Venind din exterior, urci o scara si, la intrarea in Casa Nautilus, care se face printr-o mare fereastra cu vitralii, percepi distanta parcursa ca pe o experienta spatiala, unde nici peretii, nici podeaua sau plafonul nu sunt paralele. Este un spatiu tridimensional fluid, care poate fi perceput in cadrul dinamicii continue a unei a patra dimensiuni. Cand urci pe scara in spirala, ai senzatia ca plutesti deasupra vegetatiei. Doua elemente sunt ie[ite din comun: livingul, care iese la iveala din curtea interioara si masa din sufragerie, care pare ca iese din perete. Este o zona larga, continua, eliberatoare de forme, cu lumini schimbatoare, care urmeaza ritmul miscarilor ocupantilor sai.
In interiorul Casei Nautilus, viata sociala curge in mod natural si nu este ingradita. Actul de a urca scara in spirala, de a strabate holul, de a parcurge camera cu televizorul, adapostita in centrul constructiei ca in stomacul unui organism viu, creeaza o fluidizare a spatiului dinspre scara spre camera de lucru, de unde poate fi admirat peisajul muntos.

Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de imbunatatire a spatiilor publice din zona sensului giratoriu Old Street, in partea centrala a Londrei, a carui elaborare a ajuns in grija arhitectilor Tonkin Liu, in urma unui concurs pe care l-au castigat in 2004.
Inca de la primele analize, arhitectii si-au dat seama de importanta liniei de copaci de pe sit – protectie fata de artera rutiera aglomerata, dar si elemente care ofera umbra in zilele insorite sau care feresc de ploaie trecatorii atunci cand este cazul. In consecinta, au creat o a doua linie de copaci, generand astfel o „camera” urbana, a carei pardoseala a fost pavata cu granit de culoare deschisa. Suprafata pavimentului a fost gandita ca un soi de panza pe care sa poata fi proiectate permanent luminile si umbrele filtrate de copaci, chiar si pe timpul noptii.
Proiectul Promenade of Light a imbunatatit spatiul public londonez printr-o serie de elemente noi care, unificate de un proiect coerent si de calitate, au generat o zona dinamica, animata, sigura si folosita cu placere de trecatori.

Situata pe o strada linistita dintr-o zona reprezentativa pentru arhitectura Capitalei – deopotriva pentru caracterul de odinioara al orasului (locuinte individuale de mica inaltime, pe parcela proprie si cu gradina), cat si pentru situatia actuala (tesut urban destructurat, cu insertii de inaltime si stil nepotrivite, cu renovari lipsite de gust si presarat cu functiuni periurbane cum ar fi productia si depozitarea) – vila „N” se retrage de la aliniamentul strazii, fara a se ascunde complet, protejandu-si pretiosul continut fata de agresiunile mediului exterior.
Alipindu-se la calcan pe cele doua fatade laterale, cladirea ofera orasului o fatada principala animata de fante verticale, decalate de la un etaj la altul, care permit functionarea fatadei ca un trafor care pastreaza intimitatea incaperilor din spatele lui, fara a ingradi perspectivele din interior spre exterior – inaltimea fantelor face posibila cuprinderea intregului orizont in campul vizual.

Adrian Soare si Eliza Yokina si-au confirmat anul trecut pozitia in linia intai a arhitecturii locale prin castigarea marelui premiu al Anualei de Arhitectura Bucuresti. A fost doar un inceput. Ei ne-au povestit despre proiecte viitoare, despre dorinte si sperante, despre libertate si limitele ei.

"[...] nu cred ca mai cautam demersuri deja bine stabilite si bine cunoscute, stiluri sau curente de arhitectura, ci incercam sa fim foarte coerenti in raspunsul specific pe care il dam. Cred ca cei tineri si-au dat seama ca arhitectura, astazi, nu mai poate fi un manifest sau un lucru izolat, ci trebuie sa constituie un raspuns foarte complet si complex la o anumita problema. Si atunci, trebuie sa fii pregatit sa raspunzi la toate nivelurile solicitarii. Cred ca, la noi, cladirile arata de fiecare data altfel si incearca sa fie coerente prin ceea ce spun contextual." (Eliza Yokina)

Cladirea se remarca printr-o volumetrie fragmentata, cu etajul iesit usor in consola, cu elemente de influenta orientala si cu ferestre care nu fac lizibila, in fatada, partitia. Singurul element care confera unitate imobilului este finisajului exterior – tencuiala driscuita, de tip calcio-vecchio. Aceasta a fost minutios restaurata, tinand cont de toate ancadramentele cu motive vegetale si zoomorfe, in stil brâncovenesc. Acoperisul a fost, la randul sau, refacut.
Interiorul a fost si el reconstituit cu grija. Scara somptuoasa, din lemn de stejar, si grinzile au fost curatate, la fel si decoratiile semineului. Reimpartirea spatiului a avut drept criteriu respectarea destinatiei de muzeu pe care a primit-o imobilul. Subsolul, crama si cateva spatii de depozitare au fost trasformate in spatii de expunere.
Un nou concept curatorial a asezat vechile si admirabilele lucrari de patrimoniu pe fiecare la locul sau. In urma lucrarilor, Muzeul Zambaccian a devenit unul dintre putinele locuri in care ne putem bucura de farmecul unei vechi case boieresti restaurate.