Exista insa si arhitecti care si-au inteles bine rolul si care si-l asuma pâna la capat. Printre ei, tinerii de la aa studio ne-au obisnuit deja cu proiecte indraznete, care reinventeaza si definesc cu putere spatii noi. Dupa amenajarea neconventionala a unui apartament de trei camere, combinând vocabularul minimalist cu cel al artei pop sub cupola atotcuprinzatoare a albului, a venit rândul sa prezentam – din aceeasi gama cromatica – un spatiu
generos, de aproape 400 mp, care a luat nastere prin alipirea a doua apartamente in oglinda. Transformarea-fuziune, din care a rezultat o locuinta spectaculoasa, care traieste din si prin lumina, a avut loc in mai putin de un an si datorita relatiei foarte bune de comunicare stabilite cu beneficiarul. Pornind de la dorintele acestuia, exprimate foarte clar: un apartament spatios, aerisit, luminos, simplu si confortabil, si asumându-si datele de tema, echipa a rezolvat provocarea prin abordarea spatiului la o scara mai putin obisnuita.
Cele doua locuinte initiale, fiecare cu spatii cu aceleasi functiuni (camera de zi, bucatarie, trei dormitoare, bai si spatii tehnice), dar dispuse in oglinda, erau situate in imediata apropiere a unui parc/spatiu verde, iar arhitectii au speculat acest fapt, cautând ca perceptia spatiului exterior sa fie dinamica, nefragmentata vizual. Astfel, apartamentul nou se deschide mult catre in afara prin suprafete vitrate, fara a deveni insa „exhibitionist”: in egala masura, se poate inchide in sine si profita de numeroasele sisteme de iluminat artificial care creeaza scenografii aparte.
|n ceea ce priveste distributia functionala a spatiului, s-a optat pentru urmatoarea solutie, deloc complicata: zona de zi s-a asezat pe suprafata primului apartament, iar cea de noapte a luat locul celui de-al doilea, fiind articulate de sala de fitness. Destinatiile spatiilor astfel create sunt: dormitor principal, dressing, baie, baie-dus si baie de serviciu, respectiv living room, dining room, bucatarie, doua bai pentru oaspeti si un dormitor de oaspeti, iar unitatea lor vine din designul de mobilier si din lumina. Cum ne marturisesc chiar arhitectii, proportiile si dimensiunile vaste ale spatiilor au permis o „rescalare” completa, iar consecinta (imediat) urmatoare a fost proiectarea intregului mobilier chiar de catre ei. Piesele concepute sunt simple, cu linii ferme si preponderent in unghiuri drepte, dar scara la care sunt realizate, precum si modul in care relationeaza cu spatiul generos din jur le ofera o anumita
maiestuozitate si eleganta (in aceste conditii, s-a dovedit inspirata ideea de a folosi la sedinta foto elefantul de jucarie semnat de Charles Eames si comercializat de Vitra pentru a da scara intregului loc si, implicit, a mobilierului). Poate cel mai spectaculos se dovedeste astfel patul din dormitorul principal, o platforma ce pare suspendata – o pata de mov intr-o mare incapere alba ce are drept repere televizorul-plasma de mari dimensiuni si un bonsai (un accent care subliniaza grija generala fata de detalii).
Ca intr-un spectacol, arhitectii au acordat o atentie speciala modului in care lumina transforma si recompune spatiile. Pe de o parte, lumina naturala patrunde in interioare sub forma bruta sau filtrata, printr-o retea de perdele si draperii cu valoare scenografica, iar pe de alta parte, exista mai multe sisteme de iluminare artificiala, care se joaca cu culorile si umbrele, cu nuante etc. Una dintre dorintele proprietarului a fost ca spatiul sa nu fie unul static, sa se poata reinventa continuu, in mod ludic, iar solutia s-au dovedit tocmai scenografiile de lumini cu RGB. In combinatie cu suprafetele albe de texturi diferite si cu „pânzele” care delimiteaza sau inchid anumite zone, luminile ofera spatiului o mare versatilitate, transformându-l intr-unul proteic. Pentru a obtine efectele dorite, arhitectii au selectat corpuri de iluminat de cea mai buna calitate, cu un design curat, aproape minimalist: RZB Flat Polymero, Viabizzuno C1 incasso si Viabizzuno Dodo pentru plafon si pereti in living, Viabizzuno C1 pentru dormitor si Ducre Face Long, Delta Light – Connect si Ducre Flat pentru bai. Baia matrimoniala de altfel, echipata cu produse de la A(r)telier, ofera un spectacol impresionant de oglindiri, lumini si texturi, fiind unul dintre punctele-cheie ale apartamentului.
Cu dezinvoltura, arhitectii aa studio ne propun un nou exemplu de amenajare profesionista, ingenioasa si aproape experimentala, intarind – prin folosirea albului scenografic – manifestul impotriva contextului impur in care se desfasoara locuirea autohtona.

Teatrele Zenith au fost, inca din 1984, construite de statul francez pentru a gazdui evenimente la scara mare, concerte rock, spectacole de tot felul si alte varii intalniri cu public numeros. Alti arhitecti pe lista Zenith au fost OMA sau Norman Foster, iar acum a fost randul lui Massimiliano Fuksas sa construiasca total atipic siesi.
Sa va explic, intorcandu-ma la toyo Ito: unul dintre cei mai aparte arhitecti japonezi contemporani, Ito are o serie de credinte cel putin neortodoxe legate de cum ar trebui sa arate, sa se comporte si sa imbatraneasca o cladire si de ce inseamna spatiu, forma si materialitate. Critica il numeste, in mod bizar, contextualist, desi, la prima vedere, cladirile sale nu au nimic in comun cu ce le inconjoara. Asta pentru ca Ito considera orasul in continua miscare, refuza atasamentele istorice si extrage numai esenta peisajului in care construieste. Cladirile sale sunt o arhitectura a efemerului, coji care satisfac un singur moment in timp, pentru a fi digerate de catre oras in urmatorul ciclu de reinnoire. Arhitectul japonez ii rade formei in nas de fiecare data cand are ocazia, pentru ca forma este ceva mult prea fragil pentru a primi importanta. Fuksas, pe de alta parte, in intreaga lui cariera, a venerat forma, pana la ultimul onduleu, blob, incretitura sau fald. Iata ca in proiectul teatrului Zenith din Strasbourg, cele doua viziuni au ceva in comun – un Fuksas „on a budget” construieste, in maniera lui toyo Ito, ceva ce toyo Ito probabil ar dispretui ca fiind „nothing but hot air”. Ceea ce face Fuksas de fapt, aici, este un finisaj din cale afara de baroc si de efemer pe un volum simplu, oval si de beton, mai modernist si rigid decat Papa, rezultatul fiind undeva intre un lampion chinezesc si un cort de circ ambulant. Spuneam ca e atipic pentru Fuksas, pentru ca arhitectul nu este obisnuit cu efemerul – ba din contra, el lucreaza cu material greu,
italieneste, in piatra, beton, trainic. Pana si „cuvertura” usoara de sticla de la Fiera di Milano este, totusi, din metal si sticla, materiale, spun carcotasii, total nepotrivite unei „fiera”, adica unui „balci”.
Dupa cum spuneam in numarul trecut, un teatru e o chestie simpla. Avem sala de spectacole, in care nu
conteaza decat ceea ce se intampla pe scena si cat de bine auzi, vezi sau mirosi transpiratia artistica a performerilor – iar in manifestul proiectului scrie ca asta e deja rezolvat, cu toate sacrificiile de rigoare – ii credem pe cuvant. Apoi, la fel de – daca nu „mult mai” – important este ce se intampla pe dinafara, in asa-numitul foyer, unde spectacolul este unul social si actorii sunt toti cei ce, in spatiul amintit mai devreme, cascau din plin. Aici a intervenit intotdeauna destoinicia arhitectului de a oferi un camp de batalie indeajuns de generos pentru aceste manifestari sociale, un spatiu in care noii actori sa nu fie nici prea mari, nici prea mici, nici prea slabi si nici prea grasi, nici prea ornamentati in vestimentatie sau prea saracaciosi – si, mai mult decat atat, sa augmenteze imaginea externa a teatrului in spatiul public din jur, in marele spectacol urban. |n sectiunea unui teatru baroc, spatiul alocat foyerului si functiunilor adiacente acestuia era uneori dublu fata de tot ce insemna scena si auditoriu la un loc. Un astfel de efect „umfla” teatrul in contextul urban, el de fapt adunand mult mai mult spatiu decat avea nevoie si etalandu-si, astfel, prestanta discutabil cuvenita.
Acum abia sunt pregatit sa vorbim despre F.O. Gehry. Se spune ca suntem intr-un reflux baroc in arhitectura, si pot sa cred asta cu tarie, cand ma gandesc la folosirea spatiului in cladirile construite recent. tendinta este de a „umfla”, de a da prestanta spatiilor care reclama asa ceva, prin marirea scarii, sublinierea prin gol si scoaterea in evidenta a formei fluide, usoare, feminine, inaintea fondului colturos si greu. Se poate observa o astfel de „vestimentatie” a formei la F.O. Gehry, incepand cu pestele din tokio, structura nevizitabila, care e numai un billboard pentru a atrage atentia asupra micului restaurant pescaresc care a platit pentru ea. Pestele din Barcelona e, de fapt, o copertina in fata intrarii in mall si subliniaza un spatiu, care subliniaza, la randul lui, un simplu acces. Si, in final, bancul de pesti care este Guggenheimul din Bilbao – acelasi „hot air” incins de placarea cu titan, pentru un interior destul de banal al muzeului. Ei bine, Fuksas adopta „atitudinea Gehry” pentru a gonfla o cladire cat se poate de banala, altfel. |n jurul cilindrului de beton amintit anterior, o structura metalica sustine panza portocalie translucida care alcatuieste „pielea” exterioara a teatrului. Panza arata opac si lucios in timpul zilei, ca un banner imens, suflat de vant intr-un copac, iar noaptea devine translucida, crestata de vinisoarele umbrite ale structurii sale circulare. |ntregul lampion sta, deci, pe cinci inele miscate in plan pentru a controla faldurile formei asimetrice, mai bombata si scoasa in consola spre intrare si mai zgarcita inspre spatele cladirii, unde ramane aproape verticala. teoretic, pe suprafata portocalie s-ar proiecta anunturi si media legate de evenimentul in curs, dar se pare ca inca nu a fost pus la punct tot acest aparat. Asadar, el isi creeaza foyerul prin adaugarea unui inel exterior de fatada, un „volum ieftin” de aer care isi indeplineste functia foarte eficient – spatiu. Mare, gol si cat se poate de monumental. Atitudinea nu e gresita deloc, de fapt e unul dintre cele mai reusite proiecte ale arhitectului, tocmai prin faptul ca isi constientizeaza pozitia vremelnica si construieste cu simt de raspundere ceva care maine s-ar putea sa nu mai fie acolo. Intocmai lui Toyo Ito, ia in calcul contextul, fara a-l integra literal in proiect. Si amenajarea exterioara, amintindu-mi de stadionul din Beijing al lui Herzog & de Meuron, are acel aspect „derivat din planul interior” sau „in ton” cu restul, cum ne-am obisnuit la astfel de sali imense de concert. De fapt, ce este socant la acest proiect este tocmai bunul simt de care da dovada. Este, pur si simplu, potrivit, dezarmant de simplu si de eficient in mijloace – intocmai unui cort de circ sau unui lampion chinezesc, ceea ce dovedeste inca o data ca proiectele cele mai bune de arhitectura se aseamana cu cele mai banale obiecte cotidiene, scara 100 la 1.

Curtile caselor vechi invadate de baloane sau de mere; mini-acvarii atarnand pe strada Pestelui; leagane si hamacuri, targuri de vechituri si o haita intreaga de caini albi, din lemn – toate aparute ad-hoc in parcurile din Ljubljana; un sir aparent nesfarsit de pantofi roz (sau fucsia, daca suna mai bine) conducand spre muzeul orasului Ljubljana unde s-a deschis o expozitie a tinerilor arhitecti locali. Acestea reprezinta numai cateva dintre privelistile insolite care pot fi admirate in capitala slovena pe durata desfasurarii festivalului ProstoRoz.
Una dintre cele mai mici si, in acelasi timp, dintre cele mai tinere capitale europene, Ljubljana, situata in spatiul de trecere dintre Muntii Alpi si Marea Mediterana, a fost, inca de la infiintarea sa, un oras unde se „amestecau” cele trei culturi dominante ale Europei: slava, germanica si romanica. Chiar si pentru Napoleon, micul oras reprezenta un punct sensibil, fapt cu care localnicii se mandresc si in ziua de astazi. |nsa, expansiunea capitalei slovene, care a inceput sa se faca simtita dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si continua crestere a populatiei au dus la o criza a spatiului public, resimtita puternic de locuitorii din Ljubljana. Putinele parcuri ale orasului au inceput sa fie neglijate si, in mare, nefolosite, iar zonele verzi s-au retras pentru a-i face loc automobilului ori pentru constructia de noi locuinte.
|n 2004, trei tinere arhitecte slovene si-au pus problema tipului de spatiu public de care orasul lor are nevoie si incercarea lor de a oferi un raspuns a pus bazele unei „traditii” care dureaza deja de cinci ani. Neavand, pe atunci, nici macar un birou propriu, Alenka Korenjak, Masa Cvetko si Ana Celigoj se intalneau, initial, in parcuri, baruri sau cafenele, proiectele lor referitoare la spatiul public luând nastere chiar in mijlocul acestuia. Expunand punctele slabe ale capitalei slovene si cautand o „schimbare la fata” a acestora, ProstoRoz inseamna o serie de mici interventii, al caror scop este, dincolo de „inviorarea” unui spatiu latent, atragerea atentiei oamenilor asupra starii actuale a spatiului public si a importantei revitalizarii acestuia. „Confruntati” in fiecare an cu obiecte inserate intr-un spatiu familiar, locuitorii Ljubljanei incep sa invete sa priveasca altfel acest spatiu, pe care il credeau fix, percepandu-l acum ca pe o entitate dinamica si versatila.
ProstoRoz nu este un festival, cel putin nu in sensul comun acceptat al cuvantului, nici un eveniment urban, ci un indemn la transformarea orasului intr-un spatiu „do-it-yourself”, in care fiecare sa-si poata gasi locul.
In fiecare an, cele trei arhitecte incearca sa gaseasca locuri deschise, ignorate in contextul urban al Ljubljanei, prin care sa le demonstreze locuitorilor ca dispun de mai mult spatiu decat ar fi crezut. Mai precis – locuri greu accesibile, neglijate si nefolosite care, cu putina imaginatie, pot fi usor transformate in spatii user-friendly.
In 2004, anul de debut al ProstoRoz, cele trei arhitecte au mizat pe „elementul-surpriza”, plasand obiecte decorative insolite in spatii mici, „abandonate”, cum ar fi atriumuri, scari, pasaje, stradute inguste. In anul urmator, festivalul a incercat o abordare mai sistematica, echipa indreptandu-si atentia asupra parcurilor din Ljubljana, care au fost echipate cu mobilier urban, fie obisnuit pentru acest tip de spatii, cum ar fi leaganele, fie mai surprinzator, ca hamacele, invitându-i pe orasenii toropiti de caldura sa se relaxeze sau chiar sa adoarma in parc. Scopul: observarea modului in care locuitorii Ljubljanei folosesc obiectele care le-au fost puse la dispozitie si, implicit, demonstrarea potentialului de care dispune spatiul public al orasului. De asemenea, cele trei organizatoare au participat la expozitia-manifest „I am a young Slovene architect”, expunându-si ideile referitoare la spatiul public. Anul 2006 a fost dedicat raului Ljubljanica, incluzand o schimbare de look a vestitului Pod al Dragonilor, simbol al capitalei slovene. In 2008, cu ajutorul unui nou membru – Katja Florjanc – festivalul a avut ca tema importanta locurilor de joaca in viata publica a orasului. |ntre timp, ProstoRoz a devenit deja o traditie, imbunatatind viata publica a Ljubljanei si perceptia locuitorilor asupra orasului.
Pe scurt, ceea ce au reusit sa demonstreze cele trei arhitecte este ca, desi un cliseu, sloganul „Think small” functioneaza. |ncet, dar sigur. Bineinteles, un oras intreg nu se va schimba datorita unor bocanci roz aprins presarati pe o strada pavata. |nsa aceste mici obiecte, integrate intr-un context in care nimeni nu se astepta sa le gaseasca, fac diferenta. Este vorba de diferenta dintre un spatiu inchistat, neglijat si nefolosit si un spatiu prietenos, dinamic si plin de viata.

In neincetata goana dupa stiluri „trendy” si „tendin}e actuale” in materie de arhitectura si design, asaltat din toate directiile de sloganuri „do it yourself” si emisiuni televizate care promit reteta frumosului, neapelând la arhitect din prea putina incredere, investitorul pare sa gaseasca mai greu calea de mijloc intre simplism si exuberantul kitsch. Un sfat de ultima ora: „Wake up! Be normal!”
Pentru ca e confortabil, surprinzator si placut, pentru ca ofera resurse multiple si nu este deloc lipsit de originalitate, „firescul” ar putea fi alegerea corecta. Dovada am gasit-o pe malul marii, undeva pe fosta plaja 23 august: locuinta de vacanta proiectata de arhitectul Carolin Ivanescu pentru familia sa nu are nimic agresiv, obositor sau puternic contrastant.
Dezvoltându-se pe un singur nivel, cladirea este conformata pe tipul locuintelor cuplate, de o parte si de alta a peretelui placat cu piatra. Rezultatul nu este, insa, o simetrie perfecta a spatiilor interioare: mobilierul ales, corpurile de iluminat, detaliile de finisaj confera personalitate fiecarei incaperi.
Registrul formal cuprinde linii simple, curate, intr-o cromatica unitara a materialelor alese nu doar pentru aspectul lor exterior, ci si pentru rezistenta la malul marii. Directia orizontala, dictata in primul rând de locatie, este subliniata de lamelele parasolarelor si de aticul de aluminiu, intrerupt doar de piatra buciardata a peretelui central. Finisajele aplicate pe zidaria cu sâmburi de beton si BCA-ul alese drept materiale de constructie nu contureaza o limita stricta, fiind continuate din exterior in spatiul interior.
Intentia de a obtine un spatiu coerent, cât mai unitar si deschis este evidenta: sarpanta de lemn a acoperisului, mascata de aticul inalt, este realizata din capriori special comandati dintr-un singur element de 12 m lungime; nu exista stâlpi de sustinere interiori, incaperile sunt generoase, livingul impreuna cu bucataria deschisa având 60 mp, iar terasa circa 50 mp. Spatiul de zi este complet vitrat,
prelungindu-se vizual in afara cladirii. Efectul este dublu: lambriul exterior si piatra patrund in living si hol, conferindu-ti relaxanta stare de a nu mai sti daca te afli pe terasa, pe malul marii sau la interior.
incaperile au fost raportate la functiunea careia i se adreseaza fiecare: dormitoarele sunt mai mici, intime, dar foarte confortabile, fiind adaptate necesitatilor membrilor familiei, in timp ce zona de zi este mult mai ampla, mobilierul nu foarte incarcat sporindu-i spatialitatea. Pardoseala intregii locuinte este realizata din travertin, fiind acoperita doar pe alocuri de covorase ce delimiteaza vizual diferitele functiuni.
Tratarea peretilor ofera un adevarat spectacol si prilejul unei „vânatori” de surprize: niciun coltisor nu trece neobservat, arhitectul reusind sa combine elemente inedite prin amplasare sau alaturare, fara a recurge la abundenta excesiva. Fie ca facem referire la aplicarea unui finisaj (tapet vopsit, piatra buciardata, tencuiala), la lipirea, suspendarea, agatarea unor obiecte de design (cele noua oglinzi cu rama groasa din zona de zi pentru oaspeti, diverse tablouri, crengile de copac din hol, ghivecele cu flori amplasate deasupra patului, palaria din cui) sau la textele si desenele imprimate (citate, ramele de tablouri), amenajarea reuseste sa rupa ideea peretelui vazut doar ca suprafata plana verticala. Chiar si opacitatea obisnuita pentru peretele ce desparte zona de zi de cea de noapte este contrazisa de „fereastra” protejata de draperie din dormitor, ce pare ca ar comunica direct cu exteriorul.
Spatiul interior fiind liber si foarte transparent, pe timp de zi livingul este scaldat in lumina, dar totodata protejat de jocul de umbre al parasolarelor. Pe timp de noapte, lumina pare uniforma din exterior, dar cu efecte deosebite la interior, obtinute cu ajutorul spoturilor reglabile din tavan si a corpurilor de iluminat local de tipul aplicelor sau lampilor cu abajur.
Ce m-a uimit este faptul ca toate acestea isi gasesc locul foarte firesc in spatiu, nu par fortate, ci doar neasteptate. Este poate vorba despre un alt mod de a intelege „normalul”, total diferit de notiunea de „monotonie” sau „banal”, pentru ca finetea borangicului pentru perdele, patul clasic finisat modern din dormitorul matrimonial, corpul de iluminat de la bar, veiozele cu trepied, ursuletii agatati de sus din camera copiilor, dimensionarea si comunicarea interioarelor contureaza un spatiu foarte original, menit sa „vorbeasca” despre personalitatea celor doi soti arhitecti, un spatiu care sa-i reprezinte.

Putine amenajari din ultimii ani s-au dovedit la fel de spectaculoase precum cele semnate de tinerii arhitecti Alex Adam si Roger Pop si colegele lor Aylin Bagas si Madalina Florea. Inovative, provocatoare, cu finisaje de cea mai buna calitate, lucrarile lor au adus designul din Romania mai aproape de ceea ce se intampla in afara, dovada si aparitiile in multe publicatii internationale sau nominalizarile la premii precum Achitectural Award – Moscow 2008 sau BPB Trophy – Brussels 2008. In acest numar, au acceptat invitatia de a ne povesti despre modul lor de lucru si determinarile profesionale, despre vise si provocari, despre importanta adecvarii, despre rabdare si lucrul cu oamenii.

igloo: Desi a trecut ceva vreme de la Salonul de la Milano din acest an, as dori sa va intreb cum relationati voi cu acest eveniment, cât de important este el pentru arhitectii din Romania? Voi sunteti cunoscuti in special pentru amenajarile speciale pe care le-ati realizat, unele dintre ele chiar premiate si apreciate unanim.
Roger Pop: Este un eveniment important, dar deja nu mai este asa de impresionant. Dupa ce treci de prima participare, observi ca, de la an la an, nu apar atat de multe noutati. Iar anul acesta, si cu criza...
Alex Adam: Prima data cånd te duci, impactul e foarte puternic, vezi totul deodata. Dar, pe urma, lucrånd in domeniu si cunoscånd produsele si noutatile, inovatiile pe care le observi sunt prea putine. Mai spectaculoasa ramane zona Tortona, unde au loc tot soiul de experimente cu tineri designeri, si Salonul Satellite. Acolo gasesti chestii destul de interesante, de la design de obiect la design de mobilier si concept. Din editia de anul acesta, ne-au mai placut showroomul de la Corian si cateva instalatii tot din zona Tortona.
Roger Pop: Mai sunt si evenimentele care se intampla tangent la
I Saloni, dar nu neaparat in targ. E interesant cum isi prezinta designerii obiectele intr-un cadru dat: palate, hale, piete, curti interioare ale unor constructii vechi...

igloo: Voi lucrati cu multe materiale mai deosebite, nu atåt de cunoscute pe piata din Romånia. Cum ajungeti la ele si, apoi, cum ii convingeti pe beneficiari sa le foloseasca?
R. P.: Legat tot de Salon, asta e un motiv de dezamagire, pentru ca nu apar alte materiale speciale, sunt rare noutatile. Se schimba doar textura, un model, dar nu poti spune ca exista o tendinta clara.
A.A.: |n rest, informatiile le luam de pe internet. De asemenea, pana acum, am avut si bafta de clienti care ne-au lasat sa facem experimente, chiar daca, de multe ori, nu stiam prea bine cum sa ajungem la ceea ce ne doream. Au inceput insa sa apara si la noi firme mici care s-au specializat in diferite tipuri de lucrari si sunt dornice de a face experimente. Exista doua sau trei firme care inainte faceau doar mobilier clasic si care acum lucreaza si cu Corian, si cu sticla, si cu alte genuri de materiale termo-formabile si produsele arata din ce in ce mai bine. Au cåstigat si ei experienta: au umblat pe-afara, au cumparat utilajele necesare pentru asa ceva. Acum vreo 3-4 luni, voiam sa cream un perete vegetal pentru interior si ne-am chinuit mult sa gasim ceva.
R. P.: Partea buna e ca deja se agita si se implica si la noi oamenii – furnizori sau producatori. Adica, nu mai e ruptura aceea mare intre noi si ei.
A.A.: Targurile au si o importanta componenta de reprezentare, pentru firmele mari e important sa participe, sa-i vada lumea, sa stie unde ii gaseste. Ne-au dezamagit si cei cu luminile, se copiaza unii pe altii.

igloo: Venind mai aproape, care este povestea firmei aa studio? Cum ati ajuns sa lucrati impreuna?
A. A. : Am fost colegi de facultate, pe urma, eu am lucrat o perioada pe cont propriu... |nca din scoala, am lucrat in multe domenii. Am lucrat in proiectare de mobilier, scenografie de film, proiectare de arhitectura si, la un moment dat, cånd am primit prima oferta de a face o lucrare – un bar in Petrosani – m-am desprins de a fi angajat si am luat-o pe cont propriu. |n 2004, ne-am „inhaitat” si gata.
R. P.: Påna atunci, am mai colaborat pe anumite proiecte, fiecare de pe unde eram ori angajati ori colaboratori.
A. A.: Practic, din 2004, ne vedem in fiecare zi. Avem un mod de lucru destul de intensiv, lucram si såmbata si duminica, nu avem un program fix. Amåndoi facem chestia asta, in primul rånd, din pasiune. Pentru ca nu a fost o chestie comerciala, nici nu ne-am bagat la proiectare de ansambluri rezidentiale sau de alte lucruri mari. Din ce am facut, maximum a fost P+3 cu 4 si 5 retras. Blocuri, dar nu foarte mari.

igloo: Voiam sa ating si eu acest subiect. |n conditiile in care in ultimii ani a existat acest boom imobiliar, cu cladiri de mare anvergura, ce v-a determinat sa va indreptati spre zona asta mai de detaliu, de amenajare?
A. A.: Am avut cåtiva clienti care ne-au lasat sa experimentam si
atunci am lasat volumul in favoarea calitatii si...
R. P.: Nu ca nu am fi avut vreo tentatie, dar Alex a fost mai inspirat si ceva mai lucid...
A.A.: Am avut niste discutii si oferte. Dar nu se compara... Cånd lucrezi la o amenajare, poti sa lucrezi si doi ani de zile si investesti in obiectiv, indiferent cåti bani iei. |n doi ani de zile proiectezi un cartier. Dar am zis ca, påna la o anumita vårsta, cåt ne putem permite, ca si consum de timp si de energie, sa ne concentram pe povestea asta si vom vedea mai incolo ce se intåmpla. Spre bafta noastra, nu cred ca am dat gres cu alegerea aceasta. Avem lucrari in continuare, mai ales pe segmentul acesta de amenajari si deja avem un portofoliu de clienti.

igloo: Pe långa amenajarile de locuinte individuale sau apartamente, ati lucrat si pe ansambluri sau pentru un bloc intreg?
R.P.: Am facut concepte de amenajare pentru blocuri si, mai mult, o linie de amenajare pentru niste ansambluri. Dar fara a intra foarte mult in detaliu. Iar noua ne place sa iesim din casa atunci cånd se muta beneficiarul. Facem lucrurile cap-coada. Numai asa ai garantia ca lucrarea iese bine.
A. A.: Ne-am zbatut totdeauna ca proiectele sa iasa asa cum ne-am dorit. Am avut clienti pentru care am fost sa cumparam inclusiv tacåmurile, pentru ca materialul sa fie la fel de satinat ca si corpul de
iluminat sau ca piciorul de la masa. Toate detaliile astea se leaga intre ele si noi vrem sa ne ocupam si de cel mai mic. N-am facut nimic påna acum constrånsi doar de un contract sau doar de obligatiile fata de anumite persoane. Tot ce am facut am facut din placere si ne-am dat interesul cat mai mult.
R.P.: Am ajuns si in situatia in care clientul nu si-a mai permis un obiect si i-am luat noi unul pentru a se potrivi si a închega intreaga amenajare. Totodata, pe santier nu ne ferim de a lucra cot la cot cu muncitorii, am montat si corpuri de iluminat sau accesorii atunci cand acestia nu reuseau. Daca lasi asa, la alegerea altora, lucrurile nu ajung unde vrei tu.

Igloo: La noi, mai toti cei care se ocupa de amenajari interioare si nu numai se plang de calitatea finisajelor. Cum ati pastrat voi anumite standarde in conditiile unei piete nu foarte mature?
A. A.: Ne-am chinuit cu fiecare in parte, inclusiv cu firmele de mobilier. Este trist cand esti dispus sa dai o suma mare pe un anumit tip de material si nu are cine sa-l finiseze, sa incheie procesul. Cum spuneam, avem poze cu noi montand corpuri de iluminat in casa clientului. Muncitorilor le-a fost frica cand au vazut asa ceva, au zis ca nu se baga. |nca e greu cu finisajele.
R.P.: Este greu, pentru ca exista inca o anumita reticenta din partea muncitorilor, mai ales in cazul materialelor mai experimentale precum Corianul, chiar daca acum, afara, are o istorie de aproape 40 de ani. Se mai intampla sa faci unele chestii de 3-4 ori pana iese bine, dar lucrurile incep incet sa se mai schimbe…
A. A.: Vazand ca noi ne zbatem si ne implicam, clientii ne-au acordat apoi toata increderea. Nu stiu daca avem clienti suparati pe noi, desi cateodata mai rabufnesc, nervii se acumuleaza. Mai ales pe final, cånd ai impresia ca e totul gata si nu intelegi de ce nu se termina, ca mai sunt detalii, mai exista tot felul de chestii care trebuie terminate sau aranjate sau refacute. Beneficiarul nu intelege de ce e gata si el nu se muta. {i incep sa ceara sa lasam asa fiindca vor sa se mute, iar noi incercam sa-i convingem ca e important sa fie totul dus pana la capat. Pana acum am cam reusit…
Igloo: Care este raportul intr-o amenajare semnata de voi intre creatiile proprii si cele luate din cataloage, de la furnizori etc.?
R. P.: Fiecare lucrare trebuie sa aiba o urma de-a noastra, nu facem doar decorarea unor spatii.
A. A.: Oamenii ne angajeaza ca sa le proiectam ceva, nu mergem cu ei prin magazine sa comandam canapele, mobila si alte lucruri. Pe cåt posibil, incercam sa cream noi tot ce se poate. Dar stii cum e, hårtia suporta multe, mai greu e cand vrei sa le pui in practica. |n timp, ne-am facut o gama de prieteni in diferite domenii, mai ales pe partea de productie. Avem si prieteni cu showroomuri, care ne ajuta sa aducem produse care nu se gasesc la noi. Spre exemplu, am avut o lucrare la care tot moblierul a fost customizat, a fost desenat de noi si produs de cei de la Molteni, iar bucataria de Dada. Clientul a zis „ok, imi plac firmele, dar nu vreau ce vånd ei de serie”. Am mers, am discutat cu ei, le-am desenat si ei le-au produs.

Igloo: Cåt de mare este numarul clientilor care se implica in astfel de amenajari?
A.A.: Suntem destul de multi. Evident, un produs custom e mult mai scump decåt un produs de serie. Dar am avut si clienti care nu aveau un buget foarte mare, care au apelat la noi si au acceptat ca proiectul sa se intinda pe 2-4 ani, lucrand in etape. Nu lucram numai cu materiale scumpe, important e ca la final amenajarea sa fie coerenta si
individualizata.
R.P.: Asta este, de fapt, abordarea noastra. La primele discutii, stabilim impreuna cu beneficiarul un buget si in functie de acesta ne facem o idee cåt de departe mergem sau cum adaptam conceptul.
A. A.: Trebuie sa lasi din anumite parti, sa poti pune in alta parte, adica sa poti sa bugetezi toata lucrarea. Nu poti cumpara o canapea de
25 000 de euro si apoi o masa simpla de la Ikea, fiindca nu mai sunt bani. Trebuie sa existe un echilibru intre tot ce se afla intr-o amenajare.

Igloo: Atunci cand alegeti produse de la anumite firme, catre ce designeri va indreptati? Aveti niste nume preferate?
R.P.: Suntem si in rezonanta cu niste nume, dar foarte mult conteaza spatiul si conceptul respectiv.
A.A.: Nu lucram numai cu produse Philippe Starck sau Ron Arad sau Zaha Hadid, pentru ca astea sunt la moda. |n functie de conceptul spatiului si de povestea fiecarui loc, inseram obiecte, unde e cazul si se doreste, de semnatura.
R.P.: Poate sa fie vorba si de un designer mai putin cunoscut, dar care are un produs foarte bun.
A.A.: Nu ne dorim sa umplem case de obiecte de semnatura, sa facem o „varza” organizata. Cautam mereu produsul pentru spatiul respectiv sau desenam produse pentru spatiul respectiv.
R.P.: {i pentru clientul respectiv, pentru cel care va trai acolo.
A.A.: Acesta este si un criteriu de selectare a clientilor. Trebuie sa vezi din primele intalniri daca exista comunicare, daca esti pe aceeasi lungime de unda… O casa sau un apartament nu e nici showroom, nici muzeu si beneficiarul trebuie sa se simta confortabil cånd ajunge acasa, nu sa stea stresat ca nu se poate aseza pe canapea, ca nu poate sa-si puna cafeaua pe blat ca e din nu-stiu-ce material, ca nu poate sa umple biblioteca cu carti pentru ca s-ar putea sa cedeze politele.
Igloo: Din punctul asta de vedere, s-a vorbit destul de mult despre apartamentul vostru alb, care a si fost premiat la Anuala de anul trecut. Care este povestea acestei amenajari?
A.A.: Beneficiara cumparase un apartament de trei camere intr-un bloc nou, unde nu existau decåt peretii exteriori si ghenele, atåt. Ea locuieste la Londra si vine, ocazional, prin tara, deci avea nevoie de un apartament de protocol, cu o functie reprezentativa. Ne-a dat måna libera 100% si de aici a pornit totul, n-a avut absolut nimic de obiectat. Noi i-am facut prima data o prezentare, i-am explicat de ce trebuie sa fie totul alb si ea a zis „hai sa-ncercam, sa vedem cum iese toata povestea asta”. I-am spus ca o sa realizam toata atmosfera din lumini si påna la urma a iesit foarte in regula. |ntre timp, fata de pozele care au fost publicate si la voi in revista, au mai aparut un covor mov, o canapea gri…

Igloo: Chiar voiam sa va intreb cum s-a pastrat apartamentul in timp?
A.A.: Noi zicem ca foarte bine: singura modificare s-a petrecut in living, unde erau doar fotoliile si masa, acum au aparut o canapea gri si un covor mov. |n rest, e la fel. Beneficiara nu s-a plåns ca nu poate locui in el.

Igloo: Acest apartament a avut foarte mult succes: a fost premiat la concursuri, a fost publicat in mai multe reviste de circulatie internationala printre care Ottagono, AIT si Build. Cum ati resimtit acest
succes?
R.P.: A fost un feed-back bun pozitiv. Desi au fost controverse pe marginea lui, per ansamblu, a fost un pas inainte.
A. A.: Pentru mine a fost un experiment si l-am luat ca atare. E „vina” lui Roger ca am participat cu el la Anuala si chiar am pus pariu in legatura cu sansele de a fi nominalizat. Sincer, am fost surprins, am pierdut pariul. E greu sa intelegi spatiul fara sa stii contextul. Noi nu am vrut sa socam, desi reactiile au fost destul de radicale, mai ales pe site-ul Dezeen, unde a aparut prima data. Unii ne-au felicitat, unii ne-au injurat pentru ca nu au inteles nimic, ne-au criticat ca e prea mult alb, ca e septic, ca nu se poate locui acolo…
R.P.: Daca-ti pui mintea si vrei sa demontezi un proiect, o poti face oricum. Criticile negative le-am luat ca atare si cu deschidere.
A. A.: Am avut o gramada de lucruri de invatat din aceasta amenajare, despre cum sa pastrezi aceeasi nuanta in plan vertical, in plan orizontal, in texturi diferite. Apartamentul l-am facut intr-un an si ceva, a durat un timp pana am potrivit culoarea de pe pereti cu pardoseala si cu rasina, sa nu iasa nuante diferite de alb, sa nu se vada in lumina, existand lumina si directa si indirecta. Am invatat cum sa potrivim anumite lucruri si din punct de vedere tehnic.

Igloo: Lucrand cu multe materiale noi, unele experimentale, la limita dintre design si inginerie, cåt de ingineri ati devenit si voi? De cate cunostinte tehnice este nevoie?
R.P.: Trebuie sa ai idee despre ce e vorba, nu neaparat sa fii expert. Exista oameni pregatiti sa lucreze cu ele, trebuie sa ai sansa sa ii gasesti si apoi sa te implici si tu.
A.A.: Trebuie sa te documentezi, sa stii ce vrei sau cum e produsul finit ca sa poti sa-i explici producatorului. Din pacate, la noi pe santiere lucreaza si oameni necalificati, care nu stiu sa citeasca un plan, care inca folosesc planurile ca fata de masa pentru a manca…

Igloo: |ntr-o piata atat de dinamica cum s-a intamplat in ultimii ani, cum ati relationat cu colegii de generatie, cu celelalte birouri tinere?
A.A.: Foarte bine. |ntotdeauna am admirat proiectele noi care au iesit pe piata, semnate de colegii nostri, cei de la Square One, cei de la PZP, de la SYYA etc. Chiar ma bucura faptul ca arhitectii incearca sa vina cu lucruri noi, cu materiale noi… Iar acest lucru e greu pentru ca, dincolo de bugetul clientului, e dificil sa-l faci sa-ti accepte conceptul, sa-l aprobe.
R.P.: E aproape la fel de greu ca si munca de creatie. Fara urma de fatarnicie, chiar ne bucuram sincer cand vedem ceva bun aparut, in timp asta face sa se mai „curete” imaginea generala în ochii investitorului, anume ce cere. Interactionam in mod pozitiv cu colegii, facem schimb de informatii, de furnizori…

Igloo: Care este pozitia voastra fata de toate discutiile legate de oras, de constructiile mari, de scandalurile imobiliare etc.? Va tineti departe sau sunteti la curent cu ce se intampla?
A.A.: Suntem informati… Nu poti sa treci pasiv prin oras, dar foarte implicati in a revolutiona orasul nu prea suntem…
R. P.: De ce sa-i încurcam pe altii mai competenti. Noi lucram la scara noastra.
A.A.: Sincer, nu cred ca avem inca experienta necesara, din toate punctele de vedere, pentru a ne implica intr-un proiect foarte mare, gen turnuri de birouri, intr-o zona centrala, care sa schimbe fata orasului.

Igloo: Pentru urmatorii ani, aveti niste provocari pe care doriti sa le bifati?
A.A.: Da, eu as vrea sa fac un hotel, un boutique hotel. E deja o dorinta mai veche, de cativa ani…
Pana acum, am fost implicati in reamenajari de hoteluri, nu am construit noi unul. Am avut la un moment dat un proiect, dar din pacate a picat...
R.P.: Legat de relatia cu orasul si cum inserezi anumite constructii in tesutul existent, noi am incercat sa temperam dorinta beneficiarilor de a obtine coeficienti maximi. Noi ne propunem sa imbunatatim frontul dintr-o zona sau macar sa nu alteram in niciun fel ceea ce-i deja acolo si e de calitate.

Igloo: V-ati gåndit la o zona pentru acest hotel?
R.P.: Undeva prin centrul vechi, Alex s-a tot uitat la situri. Sunt cåteva zone prin Bucuresti care au accesibilitate vizuala, capete de perspectiva sau intr-un anumit areal care poate sa suporte un hotel, care au potential.

Igloo: Presupun ca ati vazut multe astfel de hoteluri in calatoriile din ultimii ani.
R.P.: Da, de fiecare data cånd iesim din tara, ba cu treaba, ba fara treaba, incercam sa stam la cate un design hotel sau boutique hotel. Nu numai ca vezi ce-au mai facut altii, dar sunt si foarte odihnitoare. Am fost acum doi ani la Adam & Eve, in Antalya – au fost cåteva elemente de acolo care au avut au ramas întiparite în memorie: materiale, texturi, culori, scara elementelor era impresionanta, exista, de exemplu, o piscina de vreo suta si ceva de metri… Pe unde mergem, tinem ochii cat mai deschisi si este imposibil sa nu existe un impact.

Igloo: Spuneati ca pentru a inova trebuie sa fii tot timpul informat. Pe långa invatatul din mers, pusi in fata situatiei concrete, mergeti la seminarii sau la conferinte? Cum adunati informatia de care aveti nevoie?
R.P.: Exista importatori sau producatori care ne cheama cånd vor sa lanseze ceva nou, care fac prezentari de materiale, solutii etc. Mergem si la astfel de evenimente, dar cea mai multa informatie o luam din reviste si de pe internet. Avem cateva site-uri si bloguri unde poti vedea „chestii calde”, inainte de a fi publicate in albume, cataloage.

Igloo: La ce proiecte lucrati in prezent?
R.P.: La cateva amenajari, mai avem si un bloc in derulare, un P+5. Avem si lucrari in tara, la Tårgu Mures, avem deja o istorie, lucrarile s-au legat una de alta…
A.A.: A mai venit si un prieten cu un imobil de birouri pentru care l-am ajutat cu compartimentarea si finisajele…

Igloo: |nteleg ca v-ar placea sa faceti mai multe amenajari publice, daca s-ar ivi si ocazia?
A.A.: Da. Noi nu suntem fixati numai pe rezidential. Am facut si showroomuri, am facut restaurante, baruri. Dar pe rezidential ne-am axat mai mult.
R.P.: A fost si piata de asa natura, mai mult spre rezidential.
A.A.: Nu prea refuzam comenzi pe criteriul acesta, poate sa fie si ceva foarte neinsemnat. Daca are potential, poate sa fie si o cusca de cåine. Daca poate sa iasa bine... De exemplu, am facut si standuri. Anul trecut, la Luxury Show, am realizat standul Orion, care a iesit foarte bine dupa parerea noastra. Nu ne-am dat la o parte de la anumite teme sau functiuni. Am incercat ca pe cele pe care le-am facut sa fim convinsi ca le putem duce si sa iasa o chestie foarte buna påna la capat. Am
acceptat tot timpul provocarile. Am avut o lucrare – un bloc intre doua
calcane, pe un teren ingust, cu o deschidere de 12 m, blocul incepea la etajul 1… {i cred ca au iesit niste apartamente destul de in regula acolo.

Igloo: |n afara de provocarea cu design hotelul, aveti alte planuri sau va doriti si altceva?
R.P.: Mai în gluma, mai în serios, nu prea avem timp sa ne facem
planuri.
A.A.: Avem aprobari pentru doua apartamente, unul de 1 000 mp de doua camere si unul de 1 500 mp, ambele constituie o provocare. |n rest, sincer, mi-as dori o vacanta, sa ma pot plimba, sa mai vad lucruri. Avem noroc si cu lucrarile pe care le mai avem prin tara, pentru ca de multe ori descoperim multe lucruri frumoase umblånd.
R.P.: E o experienta si din punctul de vedere al interactiunii cu oamenii de pe santier, sunt alte abordari.

Igloo: Care ar fi pe scurt modul vostru de lucru?
R.P.: Haos organizat.

Igloo: {i de la ce principii nu va abateti, dincolo de haos?
A.A.: Cred ca singurul principiu e sa pastram cat mai mic compromisul in ceea ce facem. Vrem sa ne vedem de treaba si sa facem lucruri bune. Ai facut zece chestii bune, abia se aude, ai ratat-o pe una...
R.P.: Se afla mai repede decåt daca ai facut ceva de bine.