Amplasata intr-o piateta „clasica”, avand nu mai putin de sase etaje si ocupand o suprafata totala de 1 114 mp, casa din Kensington a insemnat o mare provocare pentru echipa de arhitecti si designeri, oferindu-le, in acelasi timp, si un imens loc de joaca. Ei au ales sa distribuie spatiile menite socializarii si activitatilor zilnice in cadrul primelor trei etaje, transformand ultimele doua nivele intr-un loc destinat intimitatii. Astfel, zona „de zi” cuprinde un generos hol de primire, un dining pe masura, un spatiu destinat petrecerii timpului in familie si chiar un mini-cinematograf privat, echipat si cu masa de biliard (in caz ca nu v-ati facut destul sange rau pana acum). Celelalte doua niveluri sunt ocupate de cinci dormitoare (da, cinci, pentru o singura familie) si baile aferente.
De fapt, beneficiarul a venit cu un brief destul de simplu. Nu isi dorea decat o casa care sa fie potrivita pentru un „cuplu international”, cu o familie mare. {i, in ceea ce priveste aspectul, a avut doar doua conditii: sa fie amenajat in culori deschise, intr-un stil „funky”. Crescuti in spiritul traditiei britanice si lucrand pentru reprezentanti ai „noii” aristocratii, arhitectii au gandit interiorul locuintei ca pe o versiune moderna a caselor construite in Anglia secolului 18 (in vremea primilor trei regi pe nume George), combinand aspectul si proportiile clasice cu tehnologia de ultima ora si tot confortul demn de secolul 21.

Intr-o tara cu 56% din suprafata acoperita de paduri si cu un numar impresionant de zone speciale protejate la nivel european, pare aproape natural ca arhitectii sa construiasca In spiritul locurilor, respectând „pamântul”, fara rupturi si note discordante. Perioada de tranzitie (la nivel economic, social, educational etc.) de dupa 1990 nu a reusit – din fericire – sa destabilizeze prin excese echilibrul cu mediul obtinut de arhitectura functionalista slovena din anii ‘60-’70. A permis insa conturarea unei generatii de arhitecti care, adaptându-se rapid la noile realitati si interpretându-le In mod inteligent, au impus noi limbaje formale, influentate de tehnologie, de design, arta si moda.

In acest curent, care re-interpreteaza in mod creativ ideea de continuitate in arhitectura, se inscrie si biroul Enota, unul dintre cele mai valoroase pentru arhitectura contemporana din Slovenia. Infiintat in decembrie 1998 de Milan Tomac si Dean Lah, Enota si-a propus o abordare critica si in acelasi timp deschisa a arhitecturii, promovând o activitate care se bazeaza pe studiul colectiv in incercarea de a gasi solutii la problemele societatii actuale. Echipa slovena a pus de la inceput un accent important pe cercetarea relatiei arhitecturii cu mediul inconjurator si a incercat sa „ofere”, la nivel local, proiecte dezvoltate pe baza unor algoritmi derivati din natura sau care subliniaza adaptarea arhitecturii la natura ce o inconjoara.

Amprenta mare la sol a cladirii a condus la alegerea formei in plan – „U” – care sa permita o buna iluminare si ventilare a tuturor spatiilor interioare. Volumetria dezvolta un concept simplu, al suprafetelor clar exprimate si delimitate, cu muchii vii si detalii de imbinare foarte bine executate. Materialele utilizate – sticla, piatra, eternit, trespa, tencuiala alba, si tehnologiile folosite sunt nemtesti, arhitectul Cristian Ghitau avand o experienta de 15 ani de lucru in Germania. Directia principala a compozitiei este cea orizontala. Intrarea este marcata printr-o retragere fata de planul fatadei principale si un joc de materiale si pete de culoare: alb, gri, maro. Cladirea este relativ compacta, prezentand pe alocuri „accidente” menite sa rupa monotonia: un minim balconas cu parapet de sticla, ancadramente exterioare in relief ale ferestrelor, fatada de sticla care gliseaza total in pamant, dormitorul matrimonial iesit in consola. Spatiile interioare, dar si suprafetele conturate la nivelul fatadelor, au fost gandite la scara umana, proportia devenind un criteriu esential de proiectare.

Absolvent al Facultatii de Arhitectura din cadrul Universitatii Politehnice din Timisoara, Marius Miclaus a lucrat cu importante birouri locale, dar si din afara tarii (in Germania si in Franta) inainte de a-si infiinta, in 1997, propriul birou de arhitectura – Archaeus. Experienta dobandita in aceasta perioada, precum si activitatea didactica se regasesc in maturitatea si profesionalismul cu care abordeaza proiectele, indiferent de programul
in care acestea se incadreaza. Calitatile de arhitect ii sunt dovedite si de premiile obtinute la mai multe concursuri publice si la expozitiile nationale.

"Archaeus s-a nascut din proza lui Eminescu... poate ca si-a dorit de la inceput sa fie poezie, dar spatiala.[...] De fapt, cautarea si experimentul sunt doua elemente definitorii ale proiectelor noastre. In principal, am cautat in proiecte simplitatea, eleganta proportiilor, vibratia materialelor naturale, inserarea naturii in spatii si poezia spatiala in care lumina sa fie scenograf. O paleta larga, in care ierarhia este data in functie de situatia de rezolvat."

In 1987, cand Tibor Kalnoky, descendent al unei vechi familii de nobili secui din Transilvania, s-a intors in Romania dupa aproape 60 de ani de exil pentru familia sa, „mormanele de pietre” lasate in urma de stramosii sai i-au servit nu numai in a-si descoperi radacinile, ci si in a-si elucida propria identitate. Copilaria si adolescenta si le petrecuse mutandu-se dintr-o tara in alta: America, Olanda, Franta, Germania si Ungaria.
Avea 21 de ani cand a ajuns in Transilvania pentru prima oara. De cum a pasit in Miclosoara (Miklosvar), a stiut: aici este „acasa”; acesta este locul unde isi doreste sa ramana, unde isi va intemeia o familie, unde isi va creste copiii. Pentru tot ce avea sa urmeze, a inceput prin a-si construi un camin. Conacul de vanatoare, odinioara proprietatea familiei Kalnoky, ajunsese, dupa anii de abuzuri si neglijare din timpul regimului comunism, o trista carcasa ce abia mai putea aminti de gloria unor vremuri demult apuse. Fiind constient ca procesul de restaurare a conacului va fi unul anevoios si de durata, in 1997, impreuna cu sotia sa, Tibor Kalnoky a decis sa cumpere o gospodarie in mijlocul satului Miclosoara. Lucrand cot la cot cu mesteri de prin partile locului, acea casa paraginita a fost transformata intr-un camin primitor.