fbpx

Noi evenimente multiculturale în seria Diagonale

Vineri, 26 septembrie, și sâmbătă, 27 septembrie 2014, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), Ziua Europeană a Limbilor va fi marcată printr-un program de evenimente artistice, culturale și culinare intitulat Degustări vizuale, sonore și literare. Manifestarea face parte din seria Diagonale, lansată de ICR în primăvara acestui an, serie dedicată multiculturalismului și dialogului între comunitățile naționale.

Programul cuprinde proiecții de film (Ţapinarii, regia: Petru I. Pap, Songs for a Museum, regia:Eliza Zdru și Dacia, dragostea mea, regia: Ştefan Constantinescu, Julio Soto), concerte (A.G. Weinberger, Jazzappella), o dezbatere (Dictaturile decapitate prin umor), o degustare de vinuri și mâncăruri tradiţionale (specifice minorităților sârbă, lipoveană, ucraineană, evreiască, maghiară, tătară), o reprezentație de teatru pentru copii (Punguța cu doi bani) și un atelier de confecționat păpuși (ambele cu actorii Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea)  și vernisajul unei expoziții de fotografie (Dialog de iubire, Mihaela Marin). Detalii despre program: www.icr.ro/degustari_diagonale

Prima întâlnire din seria Diagonale, intitulată Ce sunt Bucureștii?, desfășurată în luna martie, i-a avut ca invitaţi pe Markó Béla, Ioan Es. Pop și Márton Evelin, iar a doua, organizată în luna iunie a acestui an, a fost dedicată unei personalități marcante a teatrului evreiesc, Avram Goldfaden.

Accesul publicului este liber.

Program detaliat:

Vineri, 26 septembrie

Ora 18.00 – Dezbatere: Dictaturile decapitate prin umor  Invitați: Bedros Horasangian, Doru Pop. Moderator: Péter Demény

Ora 19.30 – Degustare de vinuri și mâncăruri tradiţionale  (ale minorităţilor naționale: sârbi, lipoveni, ucraineni, evrei, maghiari, tătari)

Ora 20.30 – Film: Dacia, dragostea mea, regia: Ştefan Constantinescu, Julio Soto

Ora 21.00 – Concert: A.G. Weinberger

Sâmbătă, 27 septembrie

Ora 11.00 – Spectacol: Punguţa cu doi bani, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea

Ora 12.00 – Atelier de confecţionat păpuşi susţinut de actorii Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea

Ora 13.00 – Degustare de vinuri şi mâncăruri tradiţionale  (ale minorităţilor naționale: sârbi, lipoveni, ucraineni, evrei, maghiari, tătari)

Ora 18.00 – Vernisaj: expoziţiei de fotografie „Dialog de iubire“ de Mihaela Marin

Ora 19.00 – Film: Ţapinarii, regia: Petru I. Pap; Songs for a Museum, regia: Eliza Zdru Ora 20.30 – Concert: Jazzappella 

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0