Proiectul Patzaikin – “Îndrazneşte să reinventezi autenticul”
Povestea extraordinară a lui Ivan Patzaichin nu s-a încheiat odată cu renunţarea la cariera sportivă: întorcându-se la satul natal din Delta Dunării, acesta a pornit un proiect, deja dezvoltat şi concretizat în mai multe direcţii, ce are ambiţia de a (re)defini România ca destinaţie ecoturistică a Europei. Din Mila 23 şi Crişan până la Bucureşti, Berlin sau Londra, îndemnul de a crea şi trăi in respect faţă de natură, încurajând totodată inovaţia, se face din ce în ce mai puternic auzit. Mai multe ne va dezvălui în continuare arhitectul şi antreprenorul în industrii creative Teodor Frolu, iniţiator şi susţinător tenace al proiectului Patzaikin.
De vorbă cu Teodor Frolu
Igloo: Explorând domenii precum ecoturismul, dezvoltarea durabilă în mediul rural, revitalizarea meşteşugurilor, dar şi fashion sau design de produs, brandul Patzaikin a crescut şi a dobândit notorietate în ultimii ani. Care este povestea lui?
Teodor Frolu: Punctul de plecare a fost chiar personalitatea lui Ivan, un om puternic, care a ştiut şi putut să se reinventeze de mai multe ori, devenind un model, un personaj capabil să inspire şi pe alţii. Brandul s-a dezvoltat organic, natural, în jurul lui, asemenea carierei sportive pe care a avut-o.
Din povestea lui Ivan am învăţat că dacă adaugi inovaţie unui lucru autentic, tradiţional, acesta poate deveni foarte actual; de aici s-a dezvoltat şi sloganul: “Îndrăzneşte să reinventezi autenticul”. Dacă analizăm cultura tradiţională, hainele, construcţiile, cântecele, vom vedea că la baza lor se află natura din jur. Noi ne-am propus să ne întoarcem la sursa primară de inspiraţie, la natură, fără a mai trece prin manifestările ei existente, tradiţionale. Un produs care are un “ID” românesc nu trebuie să se raporteze la anumite stereotipuri, motive tradiţionale, dacă se duce direct la esenţă. Acesta a fost exerciţiul pe care ni l-am propus, iar cel mai bun exemplu este canotca: aceasta preia şi interpretează modelul unei bărci tradiţionale, lotca. O barcă de pescuit, lotca nu poate răspunde necesităţilor turismului de agrement, individual uneori, şi atunci trebuie reinventată, din punct de vedere al designului şi tehnicii, păstrându-i bineînţeles identitatea în esenţă. Cam acelaşi lucru încercăm să facem şi în fashion. Lucrăm cu un designer creativ, Olah Gyarfas, pe care l-am adus în Deltă pentru prima dată, l-am plimbat cu barca, a petrecut ceva timp acolo fără să aibă o anume agendă, pur şi simplu a fost o experienţă nouă, în timul căreia a fost liber să se gândească la orice. De aici a ieşit o colecţie uimitoare, în care toate creaţiile au un clar parfum de Deltă.
Rolul lui Ivan în toată această poveste este unul de catalizator. Foarte multă lume nu a înţeles, s-a crezut că am vrut doar sa speculăm comercial un nume cu notorietate într-un produs. În cazul nostru este chiar contrarul demersului obişnuit de marketing. Unii l-ar putea privi din perspectiva succesului de piaţă, dar încă nu este vorba de aşa ceva, încă nu s-a investit în punerea lui pe piaţă. Pentru noi este un succes simplul fapt că am găsit oameni creativi care au fost atraşi de idee şi sunt parte din proiect în acest moment. Mai mult, produsele generate din acest exerciţiu sunt de foarte bună calitate. În această nouă economie de care se vorbeşte tot mai mult acum, produsul care este “sincer” şi are o valoare intrinsecă va fi cel căutat, credem că a trecut perioada în care conta exclusiv ambalajul şi marketingul. Brandul Patzaikin, pe lângă calitate, oferă şi o valoare emoţională, reuşeşte să adune energii pozitive, care apoi se regăsesc în produse, de la barcă, pe care mulţi o cred realizată în afara ţării, la benzi desenate şi haine, la o instalaţie muzicală inedită folosind farul abandonat de la Sulina, transformat în instrument muzical.
Igloo: În spatele proiectelor desfăşurate sub brandul Patzaikin se găseşte o echipă multidisciplinară, cum s-a coagulat aceasta? Dincolo de fiecare individualitate creativă, cum reuşiţi să păstraţi coerenţa în imagine, o anumită identitate?
Teodor Frolu: Fiecare creator care a intrat în acest proiect a fost atras de personalitatea lui Ivan, el este de fapt liantul. El are nişte caracteristici puternice, este un om sincer şi foarte direct, dar în acelaşi timp foarte interesant, de descoperit. Conexiunea lui cu natura este specială, intimă. Vin cu un exemplu; când mergi cu Ivan prin Deltă, nu-ţi spune “uite ce frumos e colţul ăla”, ci îţi arată nişte mici secrete ale naturii, “vezi că asta se poate mânca” sau “uite, chestia asta nu apare decât primăvara”. Apoi, mergând zeci de kilometri cu barca prin Deltă, am avut revelaţia unui alt gen de conectare cu natura, am văzut adevărata valoare a ceva ce în urban s-a pierdut. Ceea ce încercăm noi să promovăm şi să vindem către alţii nu este o marcă comercială, ci este un stil de viaţă în care trebuie să te inţieze cineva, pe care trebuie să îl descoperi.
Poate proiectul nostru s-a dispersat în multe direcţii, dar nu a fost nimic programat, totul s-a desfăşurat din aproape în aproape, sub influenţa unor energii pozitive, cum spuneam. Ni s-au alăturat pe parcurs şi oameni cu preocupări diverse, care nu au venit către noi ca la un job, şi-au dat ei înşişi un job în acest proiect. Alte lucruri au apărut în momentul în care am sesizat anumite necesităţi, cum s-a întâmplat cu centrele de turism din Deltă, unde poţi acum închiria bărci pentru plimbare, care sunt de fapt nişte centre de iniţiere în “citirea naturii”, le oferim oamenilor oportunitatea de a experimenta acest gen de turism. De altfel, primul proiect marca Patzaikin a stat sub semnul mişcării – Rowmania, ne-am dorit să promovăm vâslitul în natură. Apoi ne-am gândit ce înseamnă asta – vor creşte vânzările de bărci din plastic făcute în China – şi ne-am dat seama că trebuie să reinventam lotca tradiţională, ca să recuperam un meşteşug pierdut, meseria de marangoz. Aşa a apărut canotca. Pasul următor a fost determinat de faptul că orice campanie are nevoie şi de nişte obiecte promoţionale (aşa ne-am învăţat), de obicei tricouri şi şepci ieftine, importate “la kilogram” tot din China. Nu am vrut asta şi ne-am hotărât să concepem noi materialele promoţionale cu resurse locale. Aşa că am vorbit cu designerul Gyarfas şi povestind cu el, inspirat, a apărut o întreagă linie de fashion. După un an aceasta a ajuns chiar pe catwalk la Berlin şi, de fapt, de-abia acum, în martie, vom lansa prima colecţie. Ce avem acum în magazin este o colecţie desenată pentru lotul olimpic, pentru Olimpiada de la Londra. Ce vreau să spun este că brandul Patzaikin şi-a dorit foarte tare să se nască şi noi a trebuit să ne conformăm. Canotca (bicicleta apelor) şi linia vestimentară cu amprenta lui Gyarfas şi miros de stuf sunt doar primele rezultate, Suntem foarte curioşi să vedem spre ce ne va împinge brandul în continuare. Este foarte voluntar şi ştie întotdeauna exact ce vrea, seamănă foarte bine cu Ivan.
Centrul de Ecoturism Rowmania – Crişan (Delta Dunării) / Foto: Victor Muşat
Igloo: Te-am ruga să ne spui puţin cum au fost primite produsele Patzaikin în afara ţării. Care au fost reacţiile?
Teodor Frolu: Colecţia a fost în vara anului 2012 la Berlin la Fashion Week si la Viena la MQ. Acolo la Berlin a fost o apariţie interesantă, şi ca show, şi ca detalii. Era diferită de restul prezentărilor şi a atras prin povestea pe care o spune. La Viena, prezenţa în Karlsplatz a unei instalaţii inspirate de Deltă a pus şi mai mult în valoare legătura dintre colecţie şi natură. Brandul Patzaikin are toate datele pentru a promova o Românie eco, o destinaţie specială. În viziunea noastră, patrimoniul natural al României este cel mai puternic avantaj competitiv în spaţiul european, poate chiar internaţional. Delta, zonele umede, munţii populaţi încă cu animale salbatice, parcurile naturale spectaculoase sunt cele care ne fac unici şi, implicit, ilustrează diversitatea (inclusiv culturală) a Europei. Mai este un lucru la care nu ne-am gândit la început, de care am devenit conştienţi după ce am cunoscut mai bine comunităţile din Deltă; oamenii de acolo suferă încă de un complex de inferioritate ce vine din perioada comunistă. Ideea de păstrare a tradiţionalului este percepută adesea ca o condamnare de a trăi ca acum 100 de ani. Apare astfel un conflict între aspiraţii şi nevoia de a evolua, şi această întoarcere către trecut. Noi avem impresia că se confruntă două curente: unul ce promovează conservarea şi un al doilea, la celălalt pol, ce vrea urbanizarea cu orice preţ. Pare că nimeni nu a încercat să armonizeze acest conflict la nivelul satului, noi încercăm să o facem, profitând de marea oportunitate care este cultura eco. Ea se bazează pe resurse locale, dar aduce şi inovaţie şi tehnologie, într-o cheie modernă. Label-ul eco, dacă este bine înţeles şi administrat, poate să rezolve această dilemă a rezidentului de la ţară, cel puţin în zonele cu care suntem noi în contact.
De ce să îi condamni pe oamenii din Deltă să împletească nişte traiste pe care nu le mai foloseşte nimeni, în loc să facă, spre exemplu, coşuleţe de pâine personalizate, în condiţiile în care pensiunile din zonă au coşuri de pâine din China? E o lipsă de actualizare; poţi face lucruri de artizanat, ca suvenir, dar acestea nu pot genera o industrie care să ţină o comunitate. E un exemplu mic, dar atâta timp cât oamenii din zona rurală vor fi frustraţi că dezvoltarea nu îi include, lucrurile nu vor creşte aşa cum trebuie. Noi încercăm să propunem soluţii în care să poţi folosi resursele locale, dar în racord cu piaţa reala . Ca atare, pentru prezentarea pe catwalk de la Berlin, pălăriile au fost făcute la Chilia de câteva femei care au lucrat într-un atelier de împletit care s-a desfiinţat. Pălăriile nu arată precum cele din Deltă, sunt concepute de designer, dar faptul că au reînviat o tehnică tradiţională este important. Apoi, acele femei au văzut la televizor prezentarea şi s-au bucurat că cineva le-a certificat o valoare pe care o deţin, dar nu ştiu cum să o valorifice.
Igloo: Revin la canotcă, în jurul căreia se organizează de doi ani de zile un festival Rowmania. Cui se adresează acest festival şi care sunt impresiile după primele ediţii?
Teodor Frolu: Festivalul este tot un instrument de marketing pentru promovarea României ca destinaţie turistică, pentru cei care iubesc vâslitul în natura. Este un festival internaţional ce are potenţial de creştere bazându-ne pe poziţia geografică. În fiecare an, iubitori ai vâslitului pe Dunăre pornesc de la izvoare până la Marea Neagră, parcurgând cu caiacele peste 2500 de km, iar lucrul acesta se întâmplă de 40 de ani. România nu a fost parte din proiect, până in 2008 când doi băieţi din Călăraşi au avut curiozitatea sa-i intrebe pe temerari, care îşi puseseră corturile în apropiere, cine sunt şi de ce fac chestia asta. Datorită lor a apărut TID România.
În Europa există două festivaluri din aceeaşi categorie cu Rowmania: unul este la Veneţia – festivalul bărcilor de lemn, iar altul la Rotterdam – festivalul bărcilor cu vele. Dar unul dedicat celor care iubesc vâslitul în natură nu există, deşi acest gen de turism este foarte popular atât în Europa, cât şi în SUA şi Canada. Cum Delta este o destinaţie unică în Europa, considerăm că un festival dedicat acestui gen de eco turism este un mijloc important de promovare a României şi chiar a Europei. Lucrurile merg foarte bine, la a doua ediţie numarul participanţIlor internaţionali s-a dublat ajungând la câteva sute, în condiţiile în care nici măcar nu dispunem de fonduri pentru promovare internaţională.
Igloo: Din Deltă aţi venit în Bucureşti – Asociaţia Mila 23 a demarat în 2012 o iniţiativă de recuperare a Dâmboviţei şi îşi doreşte să înfiinţeze în capitală un Centru de Cultură Eco-Urbană. Care au fost ecourile şi concluziile evenimentelor “Plug to Nature” din toamna trecută?
Teodor Frolu: Experienţele din ultimii ani au dus către o nouă dimensiune a proiectului general, numită “Plug to Nature”, care vine pe această conexiune între rural – destinaţie de eco-turism şi urban; de fapt consumatorul de eco-turism este un urban. Am realizat că pentru proiectul nostru ar fi bine să creăm un “cap de pod” în urban, iar în Bucureşti este primul pas. Ne dorim însă să putem face acest lucru în multe oraşe ale ţării. Această platformă în urban îşi propune să fie şi o experienţă iniţiatică în eco-turism.
În Bucureşti s-a materializat pornind de la contextul nou al Bibliotecii Naţionale şi poziţionării ei lângă Dâmboviţa, cu un pretext uşor filosofic: Biblioteca este depozitarul patrimoniului cultural al României, aşa că am considerat că trebuie legat în mod organic de patrimoniul natural al ţării prin centrul nostru de informare. Dâmboviţa, după cum ştim, nu este valorificată şi ne-am gândit că putem veni cu exemplul unei bune practici, care se poate propaga la nivelul oraşului. În acest moment, ne aflăm într-un moment de “descâlcire” a provocărilor administrative, căci pe acea zonă, nu foarte mare, administrarea este împărţită intre cinci instituţii diferite.
Igloo: Pentru anul acesta sau în viitor plănuiţi alte evenimente similare în Bucureşti, conferinţe, dezbateri sau workshop-uri?
Teodor Frolu: Noi ne-am propus ca “Plug to Nature” să fie o platformă care să genereze anual tot felul de activări urbane, dar rămâne de văzut şi cum ne vom descurca cu resursele.
Igloo: Spre final, aş vrea să te întreb care sunt cele mai importante idei pe care vă doriţi să le transmită şi impună, în timp, brandul Patzaikin?
Teodor Frolu: Ne dorim să devină un brand “de origine” românesc. Un brand pe care să-l simţi că te reprezintă şi să fie un produs 100% autentic, realizat în România. Din fibre naturale, crescute şi procesate aici, cu patente şi tehnologii locale, în care combinăm creativitatea cu resursele locale. Sunt două elemente pe care le luăm în considerare: patrimoniul natural de excepţie, şi partea de creativitate şi inovaţie romaneasca care să pună în valoare în mod inteligent acest patrimoniu. Valorificarea patrimoniului natural sau cultural trebuie făcută într-un mod foarte atent şi profesionist. Din păcate, România este foarte în urmă la acest capitol, dar are un potenţial extraordinar, acesta este şi motivul pentru care suntem prezenţi în această zona. Este o piaţă, dar şi o cauză publică de care ne pasă. Prin brandul Patzaikin şi produsele pe care le-a generat încercăm să demonstrăm că acest lucru este posibil.
Ivan spune: “înainte să promiţi ceva trebuie să te asiguri tu că poţi într-adevăr face acel lucru”, iar această idee a devenit una dintre valorile brandului. Produsul trebuie sa fie “sincer”. Noi arătăm că se poate să fii autentic: poţi să faci o barcă cu meşteri locali, care să arate foarte actual şi să fie interesantă pentru piaţă; poţi să faci haine cu textile locale şi să aibă un design care să le facă atractive pe piaţa internatională.
Igloo: Pe termen mai scurt, pentru 2013 să zicem, ce v-aţi dori să se întâmple cât mai curând?
Teodor Frolu: Ne dorim cel mai mult să finalizăm cele două proiecte mari de infrastructură – Triunghiul ecoturismului (Mila 23-Crişan-Caraorman) şi Centrul de promovarea a destinaţiilor de ecoturism la BN, www.slowtourism.ro. Desigur, să continuăm creşterea festivalului Rowmania, anul acesta am introdus şi o etapă din Turneul Naţional de Triathlon (deltatriathlon.ro). Un alt proiect de suflet pe care îl pornim în acest an este legat de pierderea unei tradiţii în Deltă, aceea de a da campioni la canotaj. Este evident că în zilele noastre copiii nu mai vâslesc, nu le mai place să vâslească, aşa că Ivan şi-a propus anul acesta să demareze un nou proiect, întâi în Deltă şi apoi şi în alte oraşe – un centru de iniţiere în sporturi nautice. Nu sunt nişte cluburi sportive, nu vom ţinti la performanţă, ci sunt doar nişte locuri în care copiii pot descoperi plăcerea de a vâsli în natură, ca sport sau ca activitate de recreere.
Nu-mi dau seama încă dacă a îndrăzi să reinventezi e o direcţie bună de business, dar cu siguranţă ne face bine la suflet. Şi ne ţine în formă. De la vâslit.
Echipa Patzaikin & Rowmania
Ivan Patzaichin, Teodor Frolu, Paul Vasiliu – marangoz, Oláh Gyárfás – head designer, Adél Zsigmond – designer, Andrea Veress – designer, Rita Ferencz , Nicu Ilfoveanu – fotograf, Electric Brother – musician, Sorin Istudor – arhitect, Kalliopi Dimou – arhitect, Alina Şerban – curator, Iulian Puiu – graphic designer, Anca Puiu – publisher, Alex Talambă – illustrator, George Drăgan – scenarist, Tibi Clenci – fotograf, Carla Szabo – designer, Anca Benera – artist, Marian Pălie – stilist, Grigore Mitrea – ebenist, Cosmin Frolu – arhitect, Vintilă Mihăilescu – antropolog, Monica Stroe – antropolog, Bogdan Iancu – antropolog, Andrei Blumer – expert ecoturism, Victor Muşat – expert ecoturism, Mario Kuibuş – arhitect, studioBASAR (Alex Axinte & Cristi Borcan), Stefan Sava – artist vizual, Justin Baroncea – arhitect, Eduard Gabia – artist, Emi, Gheorghe – videograf, Oana Radu Turcu – fotograf, Dragoş Lumpan – fotograf, Sorin Lupşa – fotograf, Simon Frison – graphic designer, Şerban Alexandrescu, Tiberiu Cazacioc , Adriana Ioan, Raluca Munteanu, Alina Jantea, Claudia Vîlceanu, Oana Ganea, Dan Cârjan, Cristian Mosoia, Simona Buta, Cristina Ciucur, Viorel Ţone, Catălin Neagu