fbpx


White November igloo

18 Aprilie: Ziua Mondială a Monumentelor. Patrimoniul educaţiei

18 Aprilie este Ziua Mondială a Monumentelor şi Siturilor, zi convenită de ICOMOS şi UNESCO în 1983 cu scopul de a atrage interesul publicului pentru protejarea patrimoniului arhitectural. Anul acesta subiectul Zilei Mondiale a Monumentelor şi Siturilor este: Patrimoniul Educaţiei. El va fi evocat în cursul unei manifestări ce se va desfăşura joi, 18 aprilie 2013, la ora 14.30 la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, la invitaţia Rectorului acesteia şi a ICOMOS România [1], în prezenţa autorităţilor de specialitate din domeniul educaţiei, învăţământului superior, culturii şi patrimoniului şi a conducătorilor instituţiilor şcolare, liceale şi universitare – monumente istorice – din Bucureşti [2].

18 Aprilie: Ziua Mondială a Monumentelor. Patrimoniul educaţiei

În România sunt clasate un număr de 605 şcoli, licee, colegii, facultăţi şi sedii de universităţi ori biblioteci ca monumente istorice. Aproape jumătate din aceste monumente sunt şcoli primare-gimnaziale, 25% sunt licee şi colegii naţionale şi cca. 10% sunt spaţii universitare. Repartiţia geografică a monumentelor istorice “ale educaţiei” acoperă, cu două excepţii (Ilfov şi Vâlcea) întreg teritoriul ţării, cele mai bogate în această categorie patrimonială fiind mun. Bucureşti, cu 45 monumente istorice, judeţele Iaşi şi Cluj cu 43 şi respectiv 32. Braşovul cu Şcheii deţin prin şcoala românească de la Sf. Nicolae construcţia şcolară cea mai veche din România, datând din 1495. Monumentele educaţiei sunt în bună măsură bunuri publice administrate de consiliile locale sau de universităţi, dar sunt şi cazuri de excepţionale bunuri de patrimoniu aparţinând cultelor (Biblioteca Teleki din Târgu Mureş, Batthyaneum din Alba Iulia şi mai sus evocata şcoală din Şcheii Braşovului).

Tipologia arhitecturală cea mai bine reprezentată în lista monumentelor istorice alocate educaţiei este şcoala primară de sfârşit de secol XIX, început de secol XX, cunoscută drept “şcoala Spiru Haret”. În judeţe precum Bacău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman şcolile de acest tip, între 15 şi 25 pe fiecare judeţ, dau peste trei sferturi din numărul monumentelor istorice ale educaţiei. În Transilvania şcolile clasate monument istoric sub titulatura “vechea şcoală românească” ori “prima şcoală românească” vorbesc cu precădere despre strădaniile intelectualităţii ardelene pentru păstrărea limbii şi identităţii naţionale.

În Bucureşti, pe de altă parte, se poate spune că nu există universitate importantă care să nu aibă măcar o clădire monument istoric. Nu este întâmplător că Universitatea Bucureşti administrează 3 clădiri monument istoric, şi nici că Universitatea de Arhitectură şi Urbanism care poartă numele fondatorului şcolii naţionale de arhitectură, Ion Mincu – locul în care marcăm în acest an Ziua Mondială a Monumentelor – se găseşte într-un monument istoric. Şcoala centrală de fete ori şcoala generală 11 Ion Heliade Rădulescu din Bucureşti sunt manifeste ale arhitecturii naţionale, chiar dacă sunt semnate una de un arhitect român, cealaltă de un italian. Liceele monumente istorice din Bucureşti, Ghe. Lazăr, D. Cantemir, M. Basarab, ori Ghe. Şincai marchează ca repere constructive, dar şi prin personalităţile pe care le-au format, toposul capitalei. În perioada interbelică Capitala modernă a României se întregea în chiar inima sa şi în faţa Palatului regal cu o construcţie a educaţiei: Clădirea Fundaţiilor Regale, astăzi Biblioteca Centrală Universitară. Este simbolic şi relevant faptul că într-o anumită perioadă a dezvoltării României şi a Bucureştiului pentru textura urbană creată la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX construcţiile învăţământului, spaţiile universitare ori colegiile naţionale erau deseori reperele constructive ce dominau sau susţineau fundamental compoziţia. Este cazul în Bucureşti a Pieţei Romane şi ASE-ului, a Pieţei Universităţii, a Pieţei fostei Gări a Târgoviştei, a traseului deschis către vest spre Cotroceni şi marcat de facultatea de Medicină şi de Rectoratul Universităţii (Facultatea de drept). Este cazul intersecţiilor dominate de Liceul Ghe. Şincai sau D. Cantemir.

Mai puţin vizibile în Bucureşti din cauza penumbrei lăsate de construcţiile voluminoase care le-au succedat, şcolile mijlocului şi sfârşitului de veac XIX, precum şcoala Bosianu ori Ienăchiţă Văcărescu sunt şi ele importantele efigii ale unui vast program de construcţii şcolare, dedicat afirmării identităţii şi competenţelor moderne ale naţiunii.

Monumentele alocate educaţiei sunt, în mare majoritate, clădite dintr-un început pentru a servi formării şi educării. Relativ puţine sunt construcţiile clasate care au primit utilizare educaţională după ce au servit altor scopuri. Prin remanenţa misiunii lor şi permanenţa lor fizică, clădirile şcolilor, liceelor şi facultăţilor, ale bibliotecilor, clădirile şcolii – vorbind generic – sunt deseori şcoli-monumente şi totodată monumente ale şcolii. Această dualitate ne îndeamnă să reflectăm asupra relevanţei pentru societatea românească de astăzi a relaţiei biunivoce dintre termenii temei de anul acesta a Zilei Mondiale a Monumentelor. Patrimoniul Educaţiei nu-şi poate găsi semnificaţia profundă a celebrării sale decât în raport cu educaţia patrimoniului. Poziţionarea administrativă a Comisiunii Monumentelor Istorice de la începuturile sale la Ministerul Cultelor, Instrucţiunii şi Artelor, acţiunea vizionară a lui Spiru Haret, ministrul care a instituit primul regulament al Legii conservării şi restaurării monumentelor publice, ne arată că relaţia dintre patrimoniu şi educaţie nu trebuie a mai fi descoperită, ea a fost gândită şi trebuie să rămână un coagulant al naţiunii, un suport al identităţii colectivităţilor şi o (re)sursă a libertăţii indivizilor. Parafrazând un pasaj din Constituţia UNESCO, se poate spune că înainte de a fi acţiune, protejarea patrimoniului cultural, ca interes uman şi valorizare socială se naşte prin educaţie în mintea oamenilor. Cu atât mai semnificativ şi angajant este faptul istoric al păstoririi educaţiei şi patrimoniului, la momentul naşterii lor ca proiect politic al Statului Român, de personalitatea şi acţiunea lui Spiru Haret. Proiectele de acest fel sunt mari nu prin kilometri ori bugete, prin cât de adânc scobim pământul ori prin cât de departe şi sus ajungem să turnăm betoane. Ele sunt mari prin impactul asupra generaţiilor cărora le vor servi, dându-i dreptate lui John Ruskin care spunea în The Seven Lamps of Architecture acum peste 160 de ani: “(…) în general cu cât plasăm mai departe ţelurile noastre şi dorim mai puţin să fim noi înşine martorii rezultatelor trudei noastre, cu atât mai mare şi mai bogată va fi măsura succesului nostru. Profitul celor de lângă noi nu poate fi egalat de beneficiul celor care ne vor urma.”

Conf.dr.arh. Sergiu NISTOR

Preşedinte ICOMOS România

[1] ICOMOS este acronimul Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, organizaţie de experţi în domeniul protejării monumentelor istorice constituită în 1965 şi recunoscută ca for consultativ de către UNESCO în 1972.

[2] Persoana de contact: conf.dr.arh. Sergiu NISTOR, e-mail: sergiu_nistor2@yahoo.com, m. 0722520051, fax. 021.3077178

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0