fbpx

3 locuri zen aproape de tine

Atracția pe care o exercită taoismul se datorează în parte și universalității lui: este o filozofie existențialistă care poate fi practicată de oricine oriunde. Nu e o gândire rezervată unei elite absconse de inițiați. Democraṭia ṣi simplitatea acestei învățături orientale chinezești de peste 2500 de ani vechime ar putea până la un punct să camufleze propria-i profunzime. E prea „populară”, așadar își mai poate revendica statutul special de înțelepciune milenară?

Voi zăbovi în acest articol asupra a 3 principii de bază împreună cu 3 locuri dintr-un oraș (sau de oriunde, în definitiv) care vă pot înlesni cugetarea/reflectarea la aceste principii.

Mergeți într-un parc ṣi fiți atenți la natură. Învățătura taoistă este strâns legată de natură, găsește mereu în aceasta exemplificări convingătoare pentru principiile sale. Natura este un pedagog tăcut care ne (re)învață despre adevărata natură a lucrurilor. Așadar natura ne reamintește de natura reală a lucrurilor (joc de cuvinte intenționat), adică exact ce uităm noi cel mai repede în existența noastră urbană trepidantă și adesea alienantă. Natura ne arată ce este creșterea organică și treptată, în care nu se sar etape și nu se introduc ritmuri artificiale de accelerare: îi trebuie timp unui lăstar să se transforme într-un stejar viguros. O lecție despre răbdare și evoluție susținută numai bună să mai contracarăm, pe cât se mai poate, graba devenită endemică cronologiei noastre personale.

Tot natura ne arată ciclicitatea subiacentă tuturor formelor fizice de existență, dar pe care noi ne prefacem că nu o vedem ṣi de aceea o acceptăm atât de greu. În natură ciclul anotimpurilor își urmează cursul imuabil. Să contemplăm această succesiune cu seninătate, știind că și noi (și tot ce întreprindem, de la proiecte personale la mari imperii) suntem supuși aceleiași legi (naștere – creștere – apogeu – declin – moarte – renaștere) și știind, de asemenea, că în orice sfârșit se ascunde un nou început. Conștientizarea efectivă a acestei legi ne-ar scuti de multe drame (mai mici sau mai mari) prin care trecem opunându-ne schimbării și dorind să permanentizăm o stare de fapt cu orice preț.
Mergeți așadar într-un parc, vizitați-l în diferite momente ale zilei și în anotimpuri diferite. Observați cât de firesc și de senin evoluează stagiile existenței, cum vietățile (din regnul vegetal sau animal) trăiesc în matca lor și nu se împotrivesc datului existenței lor. Cedarea în fața acestor legi ale naturii nu înseamnă neputință, ci ascunde semnificații mult mai adânci care vi se vor revela prin contemplare tăcută și răbdătoare.

Următorul loc spre care vă îndrept este o biserică. Putem fi taoiști într-o biserică creștină? m-ar putea întreba niște scrupuloși care țin la puritatea genurilor și privesc cu mefiență astfel de amestecuri. Desigur că putem. O biserică este o insulă de sacralitate care ne semnalează, prin excelență, că există o dimensiune misterioasă, nevăzută, dar foarte reală, dincolo de coordonatele destul de limitate, opace și supuse exclusiv simțurilor în care ne trăim aproape întreaga viață. Ca un fel de portal către un alt nivel de existență. Un cunoscut verset taoist spune că în centrul roții, spre care converg toate spițele, se află butucul roții, iar acesta este de fapt un gol. Sau folosul unui ulcior stă în spațiul delimitat de pereții ulciorului, iar acest spațiu este tot un gol. Cu alte cuvinte, în miezul lucrurilor se află un mare mister, invizibil pentru simțuri, însă acest mister nu este mai puțin real și el susține ṣi hrănește întreaga realitate materială. În tăcerea și penumbra unei biserici putem îngheța/opri, măcar temporar, spectacolul (sau bâlciul) existenței care ne confiscă total și putem întrezări acest mister din care ne-am născut și noi și unde ne vom întoarce. E bine să ne refamiliarizăm cu el, ne va ajuta să punem toate lucrurile într-o imagine de ansamblu mult mai adevărată.

Un al treilea loc care v-ar putea predispune la reflecṭii taoiste este propria locuință, nici mai mult, nici mai puțin. Un alt verset taoist spune că înțeleptul nu pleacă în călătorii și tocmai de aceea ajunge să cunoască întreaga lume. Este unul dintre multele paradoxuri presărate în această filozofie. Printr-o mișcare mai degrabă centripetă, printr-o repliere spre interior, ajungi să explorezi teritorii fascinante care așteptau dintotdeauna să fie descoperite. Sau cum frumos spune Franz Kafka, în cel mai autentic spirit taoist, fără să bănuiască, probabil, acest lucru: „Nu e nevoie să ieși din cameră. Așază-te la masa de lucru și ascultă. Sau nici măcar nu asculta, așteaptă doar. Dar nici măcar să aṣtepți nu e nevoie, stai pur și simplu nemișcat și solitar. Întreaga lume ți se va preda. Se va rostogoli în extaz la picioarele tale.”

Un parc, o biserică, propria locuință. Trei spații care, abordate altfel, pot deveni o mică școală taoistă personală și unde se poate învăța sub cele mai bune auspicii.

Eduard Bucescu este lector al Fundației Calea Victoriei
unde susține cursul Eşti ceea ce gândeşti: Înțelepciunea Tao, din 25 aprilie.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0