fbpx

6 cărți de la igloo care încap perfect sub bradul de Crăciun

E acel moment din an în care ne dorim, orice s-ar întâmpla, să facem cadouri celor dragi. Lor, oricât de departe s-ar afla, dar și nouă, celor în care mai există încă acel copil care așteaptă cu nerăbdare vacanța de iarnă. Echipa igloo nu face excepție, prin urmare, am pus sub bradul nostru editorial șase daruri de care vă puteți bucura de Sărbători și pe care le puteți face, la rândul vostru, cadou.

Șase cărți, pe cât de variate, pe atât de actuale, care vorbesc, separat și împreună, despre arhitectură și călătorii, patrimoniu Art Deco și responsabilizare civică, antropologie și orașe fericite. Despre ce mai înseamnă acasă și cum ni-l mai decorăm în prezent. Șase cărți pentru seri sau dimineți de timp pentru noi.

Unde plecăm în vacanță? La CONACE ȘI PENSIUNI DIN ROMÂNIA

Unde sunt vacanțele de altădată? Evident, în trecut, dar… vestea bună este nu numai că natura a rămas la locul ei, ci și că se recuperează/restaurează tot felul de conace și case pline de farmec pe meleaguri locale. Case țărănești, conace boierești, pensiuni noi  – toate au drept numitor comun o personalitate bine conturată și articulată în arhitectură & design și promisiunea unui cadru natural care bucură ochiul și spiritul.

coperta_cp3_shop

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/conace-si-pensiuni-din-romania-3/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

Redescoperă un BUCUREŞTI – ORAŞ ART DECO

Cunoscută poate prea puţin (și deloc recunoscută) ca valoare patrimonială distinctă din punct de vedere stilistic, arhitectura Art Deco din România – și în particular cea din București – nu a beneficiat de atenția publicațiilor de specialitate decât cu rare excepții. Albumul „București – Oraș Art Deco” editat de igloomedia este o premieră.

Volumul investighează istoric, arhitectural, cultural şi fotografic lumea densă, luminoasă şi captivantă a deco-modernismului bucureștean. O selecție riguros întocmită construieşte o pledoarie în favoarea revalorizării acestui patrimoniu construit, fidelă reflectare a spiritului epocii interbelice.

coperta_BOAD_shop

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/album-bucuresti-oras-art-deco/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

Pentru adevărații pasionați: DETALII ART DECO Bucureşti. Un ghid vizual

„Un ghid vizual al detaliilor Art Deco nu poate exista decât dacă este înțeles și prin prisma unui oraș Art Deco. Implică asumarea istoriei orașului și un omagiu adus unei generații de arhitecți care a modelat imaginea istorică a Bucureștilor în perioada interbelică” – Dragoş Dogaru, iniţiator şi coordonator proiect B:MAD.

„DETALII ART DECO Bucureşti. Un ghid vizual” explorează estetica şi motivele decorative ale Modernismului Art Deco bucureştean din anii 1920-1945. Fotografiile de arhivă, completate de o selecţie de 100 de imagini actuale, surprinzătoare, sunt corpul vizual al ghidului care te face să te simţi turist chiar în propriul oraş, redescoperindu-i frumuseţea neobservată.

DETALII ART DECO_shop (002)

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/detalii-art-deco-bucuresti-un-ghid-vizual/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

Descoperind ce înseamnă de fapt ACASĂ ÎN LUME

Cercetarea de antropologie vizuală despre „Acasă” a pornit, acum 20 de ani, de la o sumă de fotografii ce surprind transformările locuirii rurale şi urbane după 1990 – interioare, oameni, obiecte, exterioare, fațade și cartiere. Toate înregistrau inefabilul lui „acasă” – Ioana Tudora.

Cartea „Acasă în lume” este o colecţie de texte care pun împreună locul, locuitorii şi locuinţa în ceea ce Vintilă Mihăilescu numeşte mantra casei. Diferite lecturi ale casei sau mărturii ale experienţei acasă, pendulări istorice şi sociale între casă şi acasă, argumentarea casei ca un obiect social total, valoroase note antropologice despre locuire şi locuitori alcătuiesc cele trei părţi ale volumului colectiv.
Acasa in lume

 

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/acasa-in-lume/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

 La o tură prin ORAȘUL FERICIT

În vremuri în care călătorim mai mult imaginar, o extrem de potrivită ocazie de a cutreiera prin întreaga lume este Oraşul Fericit / Happy City, al cărui cel de-al doilea tiraj tocmai a apărut în colecția igloobooks. Autorul, jurnalistul Charles Montgomery, ne invită într-o călătorie plină de farmec prin oraşele lumii (Paris, New York, Bogotá etc.), punctând care este gradul nostru de fericire/nefericire în raport cu viaţa derulată printre zgârie-nori, la metrou sau pe străzi.

Oraşul Fericit dezvăluie ingredientele esențiale care fac un oraș fericit și sănătos, punctând că nu este vorba doar de planificare urbană, arhitectură sau inginerie, ci mai ales despre cum toate acestea pot crea un mediu în care interacțiunea socială să se poată desfășura corespunzător, în sprijinul comunităților. Un spirit al unui împreună de care avem nevoie mai mult ca oricând.
cop_Orasul_Fericit

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/orasul-fericit-transformandu-ne-vietile-prin-design-urban-reeditare/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

Un nou acasă Interioare din România.Selecție 2020

Ce se mai întâmplă prin casele noastre, sau, mai bine zis, ce nu se mai întâmplă prin casele noastre? Înțelegem, mai bine ca niciodată, nevoia de a ne „desena” interioare versatile, în care raportul dintre spațiul comun, cel intim și cel al „terasei-grădină” să fie bine dozate, permițându-ne, când este cazul, să trăim și să lucrăm sub un numitor comun.

În acest spirit, cel mai nou album al seriei igloobest, Interioare din România – selecție 2020 propune o scurtă radiografie a amenajărilor de interior contemporane, în 15 proiecte, unele dintre ele finalizate chiar în acest an. Descoperiți povestea și provocările care se țes întotdeauna în spatele imaginii, a conceptului, temelor impuse ori alegerilor de mobilier sau obiecte decorative.

SHOP_COPERTA INTERIOARE SEL2020

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”samewindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/interioare-din-romania-selectie-2020/”]ADAUGĂ ÎN COȘ[/button]

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0