A fi sau a nu fi Masă Critică
Povestea activiştilor de la Critical Mass a făcut înconjurul lumii pe bicicletă, cum s-ar spune. Începând cu 25 septembrie 1992, ora 18.00, când străzile din San Francisco au fost luate cu asalt pentru prima dată de mii de biciclişti, un oraş după altul s-au alăturat mişcării care încerca să semnaleze că nu toţi vor să fie prizonierii unui autoturism. O vreme, evenimentul s-a repetat cu o cadenţă lunară, în ultima vineri a fiecărei luni, în peste 300 de oraşe de pe glob. Dar reacţiile pozitive din partea primăriilor au întârziat să apară, din cauza imposibilităţii de a stabili un dialog cu demonstranţii. Astăzi, Critical Mass abordează strategii mai nuanţate pentru avea cu adevărat un impact.
Îmi aduc aminte stupoarea cu care, în 2006, am aflat că unul dintre amicii şi colegii de şcoală de la Universitatea din Cincinnati fusese arestat de poliţie în timpul unui eveniment Critical Mass. Proaspăt venită din Europa şi oarecum izolată de campusul universitar împotriva visului american împachetat în benzi de autostradă, nu mi-ar fi trecut prin cap că mersul pe bicicletă poate fi o crimă. Că oraşul era făcut pentru maşini, ok, era una. Dar că un grup de biciclişti sunt blocaţi şi fugăriţi de poliţie pentru că încurcă circulaţia era cu totul altă treabă. Ca oricărui român, respectul excesiv pentru regulile de circulaţie îmi părea iraţional. Colegul meu băştinaş care îşi dădea diploma în urbanism era un hipster miniatural cu mustaţă flamboiantă, ţoale victoriene, băiat de treabă şi non-violent. Trăia într-un soi de comună de squatteri într-o fostă fabrică de pantofi la marginea ghetoului, unde se ţineau petreceri minunate. Uneori lucra noaptea în atelierul nostru, şi ne lăsa mereu ca amintire o copie xerox a propriului poponeţ păros. Un suflet de aur şi un bon vivant; cum să-l iei la bulan? Mă ciocnisem şi de gaşca din fabrica de pantofi, dimpreună cu alţi biciclişti, pedalând cu un boombox cât casa pe străzile din centru – era o feerie, un spectacol, un circ cu costumaţii pestriţe şi vehicule vintage care inspira voie bună şi simpatie; intervenţia poliţiei n-avea nici o noimă. Vrând-nevrând, am tras concluzia că „or fi făcut ei ceva” mai mult decât să blocheze două-trei intersecţii pentru a scoate din pepeni forţele de ordine. Un an mai târziu, acostată de poliţie pentru că mergeam pe jos într-o suburbie din Los Angeles, mi-era deja clar că ajunge să nu fii la volan ca să fii privit ca un infractor. Dacă n-ai carnet, mută-te la New York, mi-a sugerat the Garcea cu solicitudine.
Aşa se face că, în mod tradiţional, organizatorii Critical Mass preferă să nu bată la ochi, pe cât posibil. Ca să evite necesitatea de a solicita aprobare pentru evenimente, Critical Mass susţin că sunt o adunare spontană. Deşi presa îi prezintă cu entuziasm drept protestatari care-şi revendică dreptul la oraş în spirit lefebvreian-harveyan, în multe cazuri, în special în Statele Unite, masa de biciclişti neagă acest titlu onorific. Pentru a se pune la adăpost de bulan, participanţii optează în favoarea unei caracterizări mai modeste, mai situaţioniste, preferând să se prezinte drept un grup de petrecăreţi care „explorează” oraşul. În majoritatea cazurilor, organizarea este decentralizată şi nedirijată; sau dirijată de pe un site de internet sau de fliere răspândite aiurea. În Milano, de exemplu, se ştie că în fiecare joi la ora 10 seara masa se reuneşte în Piaţa Mercanti, lângă Dom. Dacă vii bine, dacă nu nu; o masă tot se adună. Rutele nu sunt prestabilite. Uneori se votează ad-hoc pentru un traseu; alteori cei din fruntea adunării decid spontan pe unde s-o apuce; în State, unde regulile sunt mereu mai complicate, se mai decide şi prin xerocraţie: adică cei care ţin la un traseu îl trag la xerox şi-l distribuie. Pe limba celor care despică firul în patru, această structură non-ierarhică, spontană şi coerentă în felul ei se cheamă „coincidenţă organizată”.
Atât de decentralizată este Critical Mass încât încercarea de a intervieva câţiva veterani s-a dovedit imposibilă în experienţa mea. Şi nu neapărat pentru că sunt eu bleagă; primarii din New York, Oregon şi California au explicat la rândul lor că dorinţa de a lua în considerare dezideratele Critical Mass s-a izbit de imposibilitatea de a identifica un purtător de cuvânt care să le dea glas. Cu alte cuvinte, roţile lor se învârt în gol, pentru că în societatea de azi şi în spaţiul public de azi, comunicarea este o condiţie necesară pentru progresul unei agende. Câtă vreme rămâne o metaforă, Critical Mass are puţine şanse de a deveni critică.
În Budapesta, Greg Spencer, un jurnalist-activist a reconstituit dilema mişcării locale. Critical Mass Budapesta este aparte; spre deosebire de alte oraşe, acolo se pedalează numai de două ori pe an: o dată în aprilie de Earth Day şi o dată în septembrie de International Car Free Day. Dar masa este enormă, cu cifre care cresc de la un an la altul; legenda spune că anii trecuţi s-a ajuns la 100 000 de biciclete. Cu toate astea, nota activistul nostru, primăria a răspuns cu ridicări din umeri şi cu tăierea fondurilor pentru bruma de infrastructură pentru biciclete pe care o avea în plan.
Explicaţia oferită de funcţionari a fost, pur şi simplu, că numai 1-2% din călătoriile zilnice sunt efectuate cu bicicleta; iar primăria nu poate investi în piste pentru două zile pe an. Evident, cercul e vicios: deplasările cu bicicleta sunt puţine, pentru că nu există piste sigure, majoritatea fiind marcate pe trotuar.
Astăzi, Critical Mass a înţeles că Lăpuşnenii de la primărie nu se lasă impresionaţi de mulţime cu una cu două, ca pe vremuri. În multe oraşe s-au îndesit evenimentele, ca Milano; în altele au stabilit nuclee care articulează doleanţe explicite şi au desemnat purtători de cuvânt însărcinaţi cu dialogul cu oficialităţile. Mişcări alternative gen Critical Manners încurajează respectarea luminii semafoarelor şi curtoazia în trafic, pentru a facilita un dialog mai paşnic.
Morala? Masa critică ţine de perseverenţă, de practica de zi cu zi şi de dialog. Mustăţile, freza de hipster, bicicleta aia de 3 000 de euro sau sânii goi şi frumos pictaţi (da, există şi Critical Tits) cântăresc mai puţin spre deloc în ochii primăriei şi ca argument pentru schimbarea politicilor de trafic.