Academia de Muzică şi Arte

Academia de Muzică şi Arte din Bucureşti completează în mod spectaculos nucleul socio-cultural care cuprinde parcul Gheorghe Petraşcu şi Şcoala nr. 175 din Sectorul 3 al capitalei. Situată într-un spaţiu de respiro în mijlocul unui cartier de locuinţe colective, clădirea dedicată copiilor talentaţi între 8 şi 18 ani adăposteşte, într-o compoziţie atent articulată de volume arhitecturale, o varietate deosebită de spaţii funcţionale şi de reprezentare, care transformă şcoala într-un centru cultural, important pentru întregul oraş.

Arhitectura spectaculoasă valorifică la maximum potenţialul structurii metalice, cu deschideri mari, elemente de susţinere zvelte şi volume suspendate. Corpul principal, de culoare roşie, cuprinde cele două săli de spectacole – prima de aproape 200 de persoane, adaptată pentru orice tip de eveniment (teatru, concerte clasice, pop, rock), iar a doua, de dimensiuni mai mici, destinată concertelor de cameră. Sub volumul roşu, la demisol, se află principalul spaţiu de întâlnire, un adevărat „forum” de 14×25 m fără sprijine intermediare, care poate funcţiona ca spaţiu expoziţional, sală de conferinţe, cafenea, zonă de aşteptare pentru părinţi. Acesta comunică liber cu cele două spaţii de evenimente exterioare, cu gradene deschise şi descoperite; amfiteatrele, aflate la unghi drept unul faţă de altul, sunt separate complet prin elemente structurale, pentru a putea funcţiona independent.

La parter sunt amenajate sălile de arte plastice, web-art / fotografie şi lectură; sala de arte plastice (desen, pictură, modelaj) poate fi de asemenea utilizată pentru extinderea spaţiilor publice ale foaierului. Etajul întâi şi cel de-al doilea cuprind spaţiile de studiu muzical – 35 de săli de studiu individual pentru instrumente, cu o geometrie adaptată cerinţelor acusticii pentru audiţie (pereţi neparaleli, plafoane înclinate), şi şase clase pentru cursuri la etajul al doilea.

La ultimul nivel parţial, deasupra sălii de concerte, volumul spaţiilor destinate coregrafiei se orientează către stradă printr-o consolă accentuată şi o faţadă complet vitrată, în contrast cu plinul caracteristic întregului ansamblu. „Vitrina” cu dansatori este spaţiul cel mai animat al Academiei, acesta fiind şi motivul pentru care a fost aleasă ca simbol al şcolii şi ca principal element de identitate vizuală, ce poate fi perceput dinspre stradă.

Lumina şi umbra sunt gestionate cu atenţie, planurile vitrate de la demisol şi luminatorul liniar dintre volumul roşu şi corpul principal alb în formă de „L” aducând un maxim de însorire în spaţiile comune şi de întâlnire. Spaţiile de studiu muzical individual sunt iluminate printr-o bandă continuă de ferestre, în timp ce sălile de curs de la etajul al doilea sunt punctate de ferestre pătrate dispuse aleatoriu.

Materialele şi suprafeţele sunt luminoase, lise, într-o cromatică în care domină albul şi accentele de roşu. Tratamentele fonoabsorbante, geometria interioarelor şi texturile suprafeţelor au fost studiate împreună cu o echipă de specialişti în acustică şi se adaptează cerinţelor de audiţie fără a încărca vizual anvelopanta spaţiilor.

Mobilierul contemporan, inventiv şi adaptabil, aduce un plus de culoare în spaţiile şcolii şi înlătură orice apăsare „didactică” asupra elevilor; atmosfera generală este una de libertate, de creativitate, care să încurajeze viziuni şi personalităţi diferite.

Suita de spaţii este completată cu o serie de dotări indispensabile bunei funcţionări a unui centru cultural: birouri şi săli de şedinţe, un studio de înregistrări, vestiare şi spaţii de depozitare pentru recuzită.

Volumul dinamic, curat, care reinterpretează arhitectura modernistă, este o bine-venită prezenţă contemporană într-un ansamblu prin excelenţă funcţionalist şi lipsit de repere, o inserţie care îşi face loc între volumele uniforme ale blocurilor fără a epata.

Mai mult, oferă cartierului un punct de interes şi de veritabilă viaţă urbană, însoţit de spaţii publice exterioare care se înscriu cu naturaleţe în cadrul construit – acele spaţii de socializare pe care urbanismul totalitar le-a ocolit în mod programatic.