„Viața e vis”, spunea dramaturgul spaniol Calderón de la Barca cândva prin secolul al XVII-lea, iar arhitectura nu se abate de la regulă. Din perspectivă vizionară, arhitectura și designul au privit și continuă să privească departe. Fantastic, fantezist, nerealist, imposibil, – multe dintre planurile, desenele și viziunile arhitecților și designerilor din toate timpurile au fost privite cu uimire, reticență ori ironie. Unele au devenit realitate, altele au rămas doar schițe și planuri, nu mai puțin valoroase ca inspirație și mărturie a unor minți sclipitoare.

 

O colecție de asemenea fragmente de design vizionar manifestat în structuri temporare, elemente decorative, mobilier sau structuri zburătoare a făcut obiectul expoziției „Aerodream. Architecture, design et structures gonflables”, o coproducție a Centre Pompidou-Metz și Cité de l’architecture & du patrimoine cu sprijinul Centre Pompidou. În chestionare și expunere structuri gonflabile în toată frenezia lor, din anii 1950-1960 și până în zilele noastre, în viziunea artiștilor, inginerilor, arhitecților.

Istoria structurilor gonflabile devine, odată cu dezvoltarea industrială care marchează secolul XX, din apanajul aeronauticii și industriei automobilelor, un punct de interes și creativitate pentru arhitecți, ingineri, artiști. Richard Buckminster Fuller, Frei Otto sau Walter Bird sunt doar câteva figuri emblematice care prin experimentele lor au dat naștere unor structuri de genul domului geodezic sau au început să folosească materiale gonflabile în programe precum pavilioane expoziționale, săli de sport, spații de depozitare etc. Anii de glorie ai acestui curent care se amestecă cu efervescența mișcării hippie se manifestă și în cultura populară, artistică.

După cum afirmă comisarii expoziției (Frédéric Migayrou, Valentina Moimas și Stéphanie Quantin-Biancalani): „Structurile gonflabile stau sub imperiul ambivalenței: imagine pop și colorată a unui capitalism triumfător și instrument critic a unui modernism care a impus un cadru funcțional unidimensional”. Și tocmai această ambivalență a făcut ca, după un declin început la finalul anilor 1970, susținut și de criza climatică, structurile gonflabile să revină în popularitate și utilizare în ultimele decenii, asta și datorită schimbărilor și descoperirilor tehnologice și informatice.

Drept dovadă, în cadrul expozițiilor internaționale de arhitectură și design sau conferind noi dimensiuni spațiului urban, au apărut structuri gonflabile temporare pline de avânt vizionar cum ar fi Bouncing Bridge (AZC, Paris 2012), Skum Pavilion (Big Architects, 2016, Copenhaga) sau Loud Shadows-Liquid Events (Plastique Fantastique, Olanda 2017). Un semn că imaginarul creativ colectiv nu va înceta să plutească, să viseze.

Articol publicat în igloo #206 / februarie-martie 2022 /Arhitectură vizionară / rubrica #DeGustBun