fbpx

Aeroport sustenabil – Beijing Daxing

Recent inaugurat (septembrie 2019), aeroportul Internațional Daxing din Beijing se află în districtul Daxing și este situat la 46 km sud de centrul orașului. La el se poate ajunge ușor, în numai 20 de minute, cu trenul expres. Dezvoltat pentru a atenua congestionarea pe aeroportul existent al capitalei chineze, Beijing Daxing va fi un important centru de transport pentru regiune.

Aeroportul, o nouă bijuterie arhitecturală semnată de Zaha Hadid Architects (ZHA) și ADP Ingeniérie (ADPI), surprinde nu doar prin frumusețe, ci și prin modul în care datele majore ale temei de proiect au fost rezolvate inovator, responsabil și sustenabil: fluxul de pasageri indică cea mai rapidă cerere de călătorii internaționale din lume și de aceea aeroportul este gândit ca un nod intermodal complet integrat la rețeaua de transport în expansiune a țării. Inițial servind 45 de mili­oane de pasageri pe an, Beijing Daxing va găzdui 72 de milioane de călători până în anul 2025. O extindere suplimentară va deservi până la 100 de milioane de pasageri și 4 milioane de tone de marfă anual. Terminalul de pasageri se extinde pe o suprafață de 700 000 mp din Beijing Daxing și include un centru de transport la sol de 80 000 mp.

Conexiuni directe la Beijing, cu rețeaua națională de mare viteză și serviciile de tren locale profilează noul aeroport ca un catalizator esen­țial în dezvoltarea economică a provinciei Tianjin și Hebei. Codul aeroportului „PKX”, conferit de Asociația Internațională a Transportului Aerian, Beijing Daxing, stabilește un nou standard în serviciile de transport aerian, adaptat populației în creștere a regiunii.

25_ZHA_Beijing Daxing Int Airport_®Hufton+Crow

Terminalul de pasageri este un spațiu compact și eficient, adaptabil pentru creșterea viitoare. Respectând principii în arhitectura tradițională chineză – care organizează spații interconectate în jurul unei curți centrale – proiectul arhitectural al terminalului îi ghidează și îi orientează pe toți pasa­gerii prin zonele relevante de plecare, sosire sau transfer către curtea mare din centrul său. Aceasta are un profund caracter unificator, funcționând ca un spațiu de întâlnire al terminalului. Șase volume fluide invadează spațial interiorul acoperișului ondulat al terminalului și ajung la sol pentru a sprijini structura și a aduce lumină naturală, direcționând toți pasagerii către curtea centrală.

Mișcările majore ale parcursului pasagerilor de la sol sunt acompaniate de elemente liniare de lumină naturală. Aceasta ajunge în terminal printr-o rețea de luminatoare care asigură un sistem intuitiv de navigație în întreaga clădire, ghidând pasagerii către și dinspre porțile de plecare. Întinderi structurale spectaculoase, cu deschideri ample, de până la 100 m, creează spații publice generoase și oferă flexibilitate oricărei reconfigurări – de funcțiune și partiu – viitoare. Aranjamentul general radial, compact, al terminalului permite aducerea unui număr maxim de aeronave direct la el. Această geometrie gene­ratoare, cu distanțe minime de la centrul clădirii, oferă o comoditate excepțională pasagerilor și o mare flexibilitate în operațiuni. Astfel, 79 de porți cu pasaje aeriene se conectează direct la terminal. Performanța e demnă de record: pasagerii a șase aeronave A380 simultan pot fi prelucrați rapid de terminal.

10_ZHA_Beijing Daxing Int Airport_®Hufton+Crow

Cinci poli liniari de aeronave radiază direct din curtea principală a terminalului, unde se află toate serviciile și facilitățile pentru pasa­geri. Parcurgerea unor distanțe relativ scurte prin aeroport fără a fi nevoie de trenuri navetă automatizate a fost unul din dezideratele proiectu­lui. Configurația compactă a terminalului minimizează distanțele dintre check-in și poartă, precum și conexiunile între porți pentru transferul pasagerilor. Această configurație radială asigură accesul la cea mai îndepărtată poartă de îmbarcare într-un timp de mers mai mic de 8 minute.

Aspectele sustenabile au jucat un rol determinant în proiectarea terminalului. Generarea de energie fotovoltaică este asigurată de instalarea pe întregul aeroport a unei rețe de panouri care asigură o capacitate minimă de cel puțin 10 MW. În ansamblul aeroportului de la Beijing Daxing încălzirea centralizată cu recuperarea căldurii reziduale este susținută de un sistem compus din pompe de căldură cu sursă la sol care încorporează o suprafață concentrată de alimentare de aproape 2,5 milioane de metri pătrați.

Aeroportul colectează apa pluvială și include un sistem de gestio­nare care utilizează stocarea naturală, permeabilitatea naturală și purificarea naturală a până la 2,8 milioane de metri cubi de apă. Cu o atitudine responsabilă față de de microclimatul local, aceste cantități de apă sunt reunite în noile zone umede, lacuri și pârâuri, pentru a optimiza temperatura, a preveni inundațiile și pentru a contracara efectul de „insulă de căldură” vara.

Proiect: Aeroportul Internațional Beijing Daxing; Amplasament: Beijing, China; Client: Beijing New Airport Construction Headquarters; Arhitectură/Echipa Asociată de proiectare: Zaha Hadid Architects (ZHA) și ADP Ingeniérie (ADPI); Proiect (ZHA): Zaha Hadid, Patrik Schumacher; Directori de proiect (ZHA): Cristiano Ceccato, Charles Walker, Mouzhan Majidi; Director de proiect arhitectural (ZHA): Paulo Flores; Arhitectul Proiectului (ZHA): Lydia Kim; Coordonare Proiect (ZHA): Eugene Leung, Shao-Wei Huang; Institute de proiectare locală: BIAD (Beijing Institute of Architecture & Design) + CACC (China Airport Construction Company); Consultanți Sistem de Securitate + proiectul sistemului de bagaje: China IPPR International Engineering Co. Ltd.; Informații și proiectant sisteme de joasă putere: China Electronics Engineering Design Institute + Civil Aviation Electronic Technology Co. Ltd.; Proiect tren de mare viteză: The Third Rail Survey and Design Institute Group Corporation Ltd.; Proiect metrou subteran : Beijing City Construction Design Research General Institute Co. Ltd.; Proiect Viaduct/Pod: Beijing General Municipal Engineering Design & Research Institute Co. Ltd.; Proiectant performanță la incendiu: ARUP; Artă Publică: Central Academy of Fine Arts; Tehnologie Green: Beijing TsingHua TongHeng Urban Planning and Design Institute; BIM Design: DTree Ltd.; Arhitectura Fațadelor: XinShan Curtainwall Ltd. + Beijing Institute of Architectural Design (Group) Co. Ltd. Complex Structure Division; Sistemul Metro: Lea+Elliott; Iluminat: Gala Lighting Design Studio; Sisteme de Identificare/signalectică: East Sign Design & Engineering Co. Ltd. (East); Arhitectură peisajeră: Beijing Institute of Architectural Design (Group) Co. Ltd (BIAD) Landscape Design Division

Proiect prezentat în igloo 193_Big City Lights

cover 193

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0