fbpx

#Aiciastat Serată culturală la Casa memorială Alexandru Țipoia

Asociația culturală „Aici a stat” în parteneriat cu Fundația Țipoia & Tzipoia organizează o serată culturală cu pictură și muzică de cameră la Casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia în data de 24 februarie la ora 18:00, de Dragobete. Surpriza serii este legată de prezentarea dantelelor de colecție Țipoia cu povești despre patrimoniul personal: broderii, țesături, borangic, mătăsuri. Și muzică țesută cu fir de aur. Serata culturală va începe cu turul casei memoriale-muzeu în prezența gazdelor: George și Victoria Tzipoia, apoi va continua cu povești despre patrimoniu rostite de domnul George Tzipoia și de doamna Silvia Colfescu. Oaspeții vor fi invitați la un recital de muzică de cameră și seara se va încheia cu discuții cu gazdele și muzicienii la un pahar de vin.

Casa în care este organizată serata are o arhitectură interesantă, fiind parte din parcelarea Drumul Sării realizată în anii 1940 după planurile arhitectului Dan Ionescu. În cadrul turului casei, invitații vor putea admira lucrările pictorului Alexandru Țipoia aranjate chiar ca atunci, în casa unde a locuit acesta între 1940 și 1992, păstrând vie amprenta sa. Programul recitalului de muzică clasică cuprinde lucrări de Dmitri Shostakovich, Vivaldi, Tchaikovsky, și alte piese în interpretarea muzicienilor Ileana Ionești (vioară), Andrei Rubeli (vioară), Ștefan Tajti (violă) și Teodor Chircu (violoncel), cu prezența solistică a mezzo-sopranei Hortenzia R. Forray. Fragmente din concert vor fi transmise și live pe paginile de social media ale Asociației culturale „Aici a stat”.

 

„Cu ocazia celebrării Dragobetelor, îmbinăm tradiția, muzică și pictura pentru a promova una dintre casele memoriale private și mai puțin cunoscute ale capitalei: casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia. Casa va fi decorată cu dantelele delicate de zestre ale familiei pictorului în ambianța ce păstrează o mare parte din tablourile sale. Alexandru Țipoia și-a orchestrat opera ca o simfonie și și-a dedicat ultimii 30 de ani de creație muzicii, prin formele instrumentelor sale muzicale, personaje care întruchipează armonia supremă a existenței. Prin urmare organizarea unei noi serate muzicale în acest loc de patrimoniu este un gest reparatoriu pe care îl facem pentru a onora memoria pictorului Țipoia. Dragostea în numele căreia ne vom întâlni este dragostea de patrimoniu, de muzică, de oameni. Vă așteptăm cu poarta și inima deschisă!”, declară Ana Rubeli, Președintele Asociației culturale „Aici a stat”. 

 

Alexandru Țipoia (1914-1993) a fost o personalitate singulară sub multiple aspecte, un artist liber în comportament, liber în gândirea artistică, un cercetător științific transpus în lumea infinită a formelor și culorilor. A studiat pictura la Academia de Belle-Arte din București, avându-l ca maestru, printre alți profesori, pe pictorul Camil Ressu. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România de la înființarea acesteia, Alexandru Țipoia a realizat tablouri și lucrări de artă monumentală și decorativă (mozaic, frescă, tapiserie), a restaurat pictura murală din câteva biserici oltenești și frescele din chiliile Mănăstirii Cozia. În tinerețe a pictat cu predilecție cadre din București, oraș pe care l-a iubit cu pasiune. Creația lui Alexandru Țipoia este una dintre cele mai solide și remarcabile ale epocii sale.

 

Ileana Ionești a început studiul viorii la 6 ani, în cadrul Colegiului de Artă “George Enescu’’, iar la vârsta de 10 ani susținea primele recitaluri. De-a lungul carierei sale muzicale a susținut recitaluri și a performat ca solistă de concert atât în tară cât și în Republica Moldova, Italia, Germania, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Are mai multe înregistrari în arhiva Radiodifuziunii Romane și TVR, este concertmaistru și solistă a Orchestrei Simfonice a Inginerilor „Petru Ghenghea” și este reprezentant al României în organizația internațională a artiștilor de muzică de cameră.

 

Andrei Rubeli este absolventul Școlii de Muzică nr. 4 la clasa de vioară, prof. Corina Macarie. Între 2004-2008 a cântat în Orchestra de Cameră Adagio, cu turnee în Italia și Turcia, iar între 2007-2008 în Orchestra de Cameră a Profesorilor din București Collegium suonare sub bagheta dirijorului Mircea Ionescu. Din 2009 a devenit membru al Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea”, cu care a avut apariții solistice și a efectuat turnee în Anglia și Italia.

 

Ștefan Tajti a început studiul viorii la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor chiar pe tatăl său, violonist în Orchestra filarmonicii din Bacău ce preda vioara la Școala Populară de Artă. În 1999 a absolvit Universitatea Națională de Muzică “Ciprian Porumbescu”, fiind licențiat în dirijat coral. Apoi a urmat studiile masterale tot la aceeași universitate. Timp de 10 ani a dirijat corul de amatori “Mesagerii Speranței” cu care a câștigat locul 2 la câteva concursuri prestigioase internaționale. Studiile doctorale le-a început la Madrid cu tema: Aducerea muzicii clasice pe cea mai dificilă scenă… Strada, cât și impactul pe care aceasta îl poate avea. În paralel a concertat în Ungaria, Germania, Spania, Italia, Franța, Portugalia, Brazilia.

 

Teodor Chircu a fost inginer proiectant la Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare din Bucureşti. A început studiul violoncelului la zece ani, la şcoala de muzică. La treisprezece ani a devenit membru al orchestrei Operei din Constanţa, unde a activat în paralel cu cursurile şcolare. Este membru al Orchestrei Inginerilor și a Medicilor. A cântat în numeroase concerte în România, inclusiv ca solist, şi a participat la turnee în străinătate. A obţinut câteva premii muzicale la concursuri naţionale pentru interpreţi amatori.

 

Hortenzia R. Forray este absolventă a Universității Naționale de Muzică “Ciprian Porumbescu”, secția Canto, promoția 1999, unde a studiat cu marii artiști și profesori Arta Florescu, Ionel Voineag și Ionel Pantea. Ulterior a urmat cursurile post-universitare Summer Master Classes la Majk în Ungaria și la New York sub îndrumarea artiștilor Barbara Miller-Lampas și Marco Miller-Lampas de la Metropolitan. A avut numeroase prezențe solistice atât în țară cât și în străinătate.

 

Evenimentul își propune aducerea locuitorilor capitalei într-un spațiu cultural deosebit unde se pot bucura atât de operele marelui Pictor Alexandru Țipoia chiar în casa unde a locuit între 1940-1992, cât și de muzică clasică cu o tematică aleasă special pentru ocazia celebrării Dragobetelor. Intrarea se face pe bază de bilet, în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii despre program și bilete sunt disponibile pe https://aiciastat.ro/serata-culturala-aiciastat-cu-muzica-tesuta-pe-dantele-de-dragobete-la-casa-memoriala-alexandru-tipoia/.  

 

Acest eveniment face parte dintr-o proiect amplu care prevede 12 recitaluri de muzică clasică interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat ce vor avea loc în fiecare lună într-un loc de patrimoniu inedit pe parcursul anului 2023. 12 recitaluri, 12 locuri inedite, 12 povești de istorie și patrimoniu.

 

 ***

 

Parteneri: desprevin.ro, Laura and Wine, Editura Vremea, DeCorina, IE Clothing

Parteneri media: Radio România, Igloo, Cronicari Digitali, Asociația Opus, Munteanu recomanda, Interesting Times Bureau, Promenada Culturală

 

Despre Asociația Culturală „Aici a stat”

Inițiat în 2018, proiectul #Aiciastat de storytelling cultural ce promovează patrimoniul în toate formele sale s-a coagulat prin Asociația culturală „Aici a stat” la începutul anului 2020. Misiunea Asociației este de a crește conștiința colectivă asupra valorii patrimoniului, prin dialog cultural, prin documentarea și cercetarea istoriei clădirilor de patrimoniu și a personalităților care le-au locuit, iubit sau părăsit. Reînnodarea relației afective cu trecutul se realizează prin promovarea clădirilor istorice și a personalităților legate de acestea, prin promovarea proiectelor culturale, a festivalurilor, a brandurilor sustenabile și a organizațiilor care protejează la rândul lor patrimoniul. Asociația organizează evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori și recitaluri de muzică clasică în zone istorice cu poveste și înglobează astăzi peste 30.000 de iubitori de patrimoniu.

 

Despre Fundația ȚIPOIA & TZIPOIA

Fundația ȚIPOIA & TZIPOIA are ca scop principal realizarea și întreținerea Casei Memoriale Pictor Alexandru Țipoia. Pe data de 4 noiembrie 2019, Fundația a inaugurat în Bucureşti Casa memorială-muzeu Pictor Alexandru Țipoia, situată în casa artistului și a familiei sale, din strada Lt. Aviator „Gheorghe Caranda“ nr. 79, un loc bogat în lucrări de artă din diferite epoci de creație care aparțin unei personalități de anvergură a plasticii românești.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0