Albumul Mândrie şi Beton pe lista cărţilor finaliste la gala Bun de Tipar 2014
Juriul celei de a III-a ediţii a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar” a desemnat lista cărţilor finalise în competiţia la care au concurat cele mai importante edituri româneşti cu produse editoriale ale anului 2013. Albumul Mândrie şi Beton de Petruţ Călinescu şi Ioana Hodoiu şi editat de igloo media se află printre nominalizaţii la categoria Cea mai frumoasa carte ilustrată, alături de volumele: Serii. Multiplii. Realisme, SoNoRo Conac, Bucureşti. Demolat, Bumbata şi Braşovul meu.
Anunţarea câştigătorilor va avea loc joi, 15 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). Accesul la Gală se face pe bază de invitaţie.
Juriul ediţiei din acest an a Galei Industriei de Carte din România, format din Mircea Martin (preşedinte) – critic şi teoretician literar, eseist, editor, Carmen Muşat – critic literar şi eseist, redactor-şef al revistei Observator Cultural, conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Simona Kessler – agent literar (Simona Kessler International Copyright Agency), Silvia Colfescu – membră în board-ul Asociaţiei Editorilor din România, directoarea Editurii Vremea, scriitoare, Laura Grünberg – scriitoare, sociologă, autoare de cărţi pentru copii, conf. univ. Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, Oana-Valentina Suciu – lector dr. Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, Luminiţa Corneanu – critic literar, consilier Ministerului Culturii, Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, Ciprian Isac – grafic designer, co-fondator al Atelierului de Grafică şi Vlad Puescu – product manager al Elefant.ro, specialist în cărţi digitale, a selectat finaliştii celei de a III-a ediţii.
„Mândrie şi Beton” este un proiect despre transformările recente petrecute în satele tradiţionale din România, în mod special în cele din Ţara Oaşului şi Maramureş, în urma plecării oamenilor la muncă în străinătate. Fotograful Petruţ Călinescu împreună cu Ioana Hodoiu, jurnalist, au documentat acest fenomen în perioada 2010-2013, atât în ţară, cât şi în Franţa. După o muncă de cercetare de trei ani, mai multe expoziţii foto (Bucureşti, Cluj, Negreşti-Oaş) şi un webdocumentar, povestea de succes a celor plecaţi la muncă în străinătate apare şi pe hârtie. Albumul Mândrie şi Beton, editat la igloo media, este tipărit cu sprijinul a 260 de cititori, care au crezut în proiect şi au cumpărat albumul în avans, strângându-se astfel banii necesari tiparului. Albumul este disponibil pe site-ul igloo aici: http://www.igloo.ro/carti/mandrie-si-beton/
Mai jos găsiţi lista finaliştilor Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”:
1. CEA MAI FRUMOASĂ CARTE
a) concepţie grafică
- Ghidul RePAD. Reabilitare_Patrimoniu Arhitectură Dezvoltare (coord.: Loredana Brumă (Asociaţia Rhabillage, concepţie grafică: Alina Rizescu)
- Trans(a)parenţe, Arhitectura Europei Centrale şi de Est (Fundaţia Arhitext design, concepţie grafică: Faber Studio)
- Dominique Loreau, Arta simplităţii – Alb (Baroque Books & Arts, concepţie grafică: Cornel Alexandrescu)
- Carmen Sylva, Fluturi sărutându-se (Curtea Veche, concepţie grafică: Griffon & Swans)
- I II III IV V VI VII poveşti cu Ştefan Câlţia (Galeria Posibilă, concepţie grafică: Matei Câlţia)
- Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Ştefan Ghenciulescu, Cosmin Caciuc, Dincolo de oraş (Zeppelin, book-design: Radu Manelici)
b) carte ilustrată
- Nicu Ilfoveanu (coord.), Serii. Multiplii. Realisme (Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu)
- Şerban Mestecăneanu, Luiza Zamora, Corina Duma, SoNoRo Conac (Asociaţia SoNoRo)
- Petruţ Călinescu, Ioana Hodoiu, Mândrie şi Beton (Igloo Media)
- Şerban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucureşti. Demolat (Fundaţia Ines)
- Cosmin Bumbuţ, Bumbata (Punctum)
- Eugen Andronic, Braşovul meu (Vellant)
2. CEA MAI BUNĂ CARTE A ANULUI
a) beletristică
- Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească)
- Adrian Sângeorzan, Între femei (Curtea Veche)
- Gheorghe Schwartz, Cei o sută. Bastonul contelui (Curtea Veche)
- Adrian Schiop, Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom)
- Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (Polirom)
- Florin Lăzărescu, Amorţire (Polirom)
- Augustin Cupşa, Marile bucurii şi marile tristeţi (Trei)
b) nonficţiune
- Mircea Anghelescu, Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea (Cartea Românească)
- Igor Caşu, Duşmanul de clasă (Cartier)
- Mădălina Diaconu, De gustibus. Breviar de gastrosofie (Editura Universităţii „Al.I. Cuza”)
- Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare (Humanitas)
- Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Evgheniţi, ciocoi, mojici (Humanitas)
- Adriana Babeţi, Amazoanele. O poveste (Polirom)
- Paul Cornea, Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost (Polirom)
- Ioan Pop-Curşeu, Magie şi vrăjitorie în cultura română (Polirom)
- Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente (Polirom)
- Mihai Goţiu, Afacerea Roşia Montana (Tact)
c) carte pentru copii şi tineret
- Ioana Nicolaie, Arik şi mercenarii (Arthur)
- Florin Bican, Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc (Arthur)
- Ana Maria Florea, Aventurile lui Riki (Curtea Veche)
- Olivia Steer, Dulciuri de poveste (Humanitas)
- Vasile Romanciuc, Am un nume frumos (Prut)
- Eugenia Glăvan, Tiptil, Crăciunul se apropie (Vellant)
d) carte de ştiinţă (de specialitate)
- Lucian Croitoru, Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator (Curtea Veche)
- Corneliu Iaţu (coord.), Atlasul electoral al României: 1990-2009 (Editura Universităţii „Al.I. Cuza”)
- Anca Beatrice Todireanu (coord.), Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean – Mănăstirea Văcăreşti (Monitorul Oficial)
- Marian Coman, Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (sec. XIV-XVI) (Polirom)
- Cristina Woinaroski, Istorie urbană. Lotizarea şi Parcul Ioanid din Bucureşti în context european (Simetria)
- Cristina Popescu, Andreea Rotaru, Marcă şi ideologie (Tracus Arte)
e) carte de popularizare
- Diana Mandache, Regele Mihai. Album istoric (Litera)
- Şerban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucureşti. Demolat (Fundaţia Ines)
- Peter Hurley, Drumul crucilor (Martor)
- Cătălin D. Constantin, World Heritage Sites in Romania (Peter Pan Art)
3. CEA MAI BUNĂ CARTE NETIPĂRITĂ
a) audiobook:
- Dinu Pillat, Aşteptând ceasul amintirilor (Editura Casa Radio)
- Gellu Naum, Noapte bună, copii! Cartea cu Apolodor (Editura Casa Radio)
- Ştefan Bănulescu: O voce pentru fonoteca de aur (Doxologia)
- Katherine Mansfield, A Cup of Tea (Humanitas Multimedia)
- Ilf şi Petrov, Povestiri (Humanitas Multimedia)
b) ebook:
- Hans Christian Andersen, Bravul soldăţel de plumb (Cartier)
- Hans Christian Andersen, Lebedele sălbatice (Cartier)
- Olivia Steer (ilustraţii – Mădălina Andronic), Dulciuri de poveste (Humanitas Multimedia)
- Monica Pillat (ilustraţii – Rareş Ionaşcu), Corabia Timpului (Humanitas Multimedia)
- F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby – ediţie ilustrată pentru iPad (Read Forward)
- Eva Scognamiglio, Şerveţele magice – traducere de Teodora Terchiu (Read Forward)
4. CEA MAI BUNĂ TRADUCERE
- Mii de platouri de Gilles Deleuze, Félix Guattari (traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, Art)
- Oscar şi Lucinda de Peter Carey (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Art)
- Gânduri către sine însuşi de Marcus Aurelius (traducere din greaca veche de Cristian Bejan, Humanitas)
- Baladele usturoiului din Paradis de Mo Yan (traducere din limba chineză de Luminiţa Bălan, Humanitas Fiction)
- Orlando de Virginia Woolf (traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, Humanitas Fiction)
- Detectivii sălbatici de Roberto Bolaño (traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colán, Leda)
- Munca actorului cu sine însusi. Vol. 1 de K.S. Stanislavski (traducere din limba rusă de Raluca Rădulescu, Nemira)
- Teatrul lui Sabbath de Philip Roth (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Polirom)
- Doamna Dalloway de Virginia Woolf (traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, Polirom)
- Cuvintele Fraţilor Grimm de Günter Grass (traducere din limba germană de Alexandru Al. Şahighian, Polirom)
- Fiara şi suveranul. Vol. 1 de Jacques Derrida (traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, Tact)
- Completitudinea stelelor de Hans Blumenberg (traducere din limba germană de Maria Magdalena Anghelescu, Tact)
5. CEA MAI BUNĂ COLECŢIE:
- Bestseller, biografii (Litera)
- Top 10 + (Polirom)
- Antologii (Tracus Arte)
- Savoir-Vivre (Baroque Books & Arts)
- Economie şi societate (Editura Universităţii „Al.I. Cuza”)
- Pavesiana (Editura Pavesiana)
6. CEA MAI BUNĂ BIBLIOTECĂ:
- Biblioteca Comunală Hangu (Neamţ)
- Bibilioteca Comunală Răcoasa (Vrancea)
- Biblioteca Comunală Şirna (Prahova)
- Biblioteca Municipală Medgidia (filiala Nord)
- Biblioteca Orăşenească Avrig
- Biblioteca Judeţeană Cluj
- Biblioteca Judeţeană Timiş
7. CEA MAI BUNĂ LIBRĂRIE
- Librăria engleză „Anthony Frost”, Bucureşti
- Bastilia (Librarium), Bucureşti
- Book Corner (Librarium) Cluj-Napoca
- Bookstory, Cluj-Napoca
- Cartea de Nisip (Librarium), Timişoara
- Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bucureşti
8. CEA MAI BUNĂ TIPOGRAFIE:
- Arta Grafică
- G Canale C S.A.
- Regia Autonomă Monitorul Oficial
9. BEST NEW ENTRY
a) edituri
- Editura Adenium
- Editura Atman
- Editura Paladin
- Editura Pavesiana
- Editura Ratio et Revelatio
b) librării
- cumparaocarte.ro (Bucuresti)
- Librăria Humanitas Braşov
- Libraria Kyralina (Bucureşti)
- La Belle Vie (Bucureşti)
10. BESTSELLERUL ANULUI: va fi anunţat în cadrul ceremoniei de premiere
PREMII SPECIALE:
CEL MAI BUN REDACTOR / ÎNGRIJITOR DE EDIŢIE:
- Eugen Munteanu, Ana Maria Prisacaru – Lingvistica textului de Eugeniu Coşeriu (Editura Universităţii „Al.I. Cuza”)
- Cătălin Cioabă (ed.), Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (Humanitas)
CEA MAI BUNĂ CAMPANIE DE MARKETING / PR / CSR
- „Biblioteca stradală” (Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Craiova)
- „Blind date cu o carte” (Booktopia & Librăriile Humanitas)
- „CDPL-FEST” (Casa de Pariuri Literare)
- „Concursul Humanitas în licee” (Humanitas Multimedia)
- „Plăteşte cu Poezie” (Julius Meinl)
- „Săptămâna PSI pentru părinţi” (Trei)
- „Scriitorii sunt pe Facebook” (Bogdan Munteanu, Marius Aldea)
- „Te aşteptăm în librărie” (Herald)