Alex Gâlmeanu și al său magic Muzeu de Fotografie
Veșnic îndrăgostit de puterea nebănuită a fotografiei, Alex Gâlmeanu iniţia în 2006 un Muzeu de Fotografie online, care a devenit în timp o valoroasă arhivă de imagine a vieţii și societăţii românești, de pe Calea Victoriei, până la Mamaia, din cartiere care au dispărut până în diverse orășele ale ţării. Istorie, locuri, oameni și emoţii se perindă în fotografii care, prin mici întâmplări fericite și eforturi considerabile de cercetare, ajung la „muzeu”. În speranţa că într-o zi vom putea merge efectiv la Muzeul de Fotografie, prezentăm un scurt puzzle în cuvinte și imagini al proiectului.
Când și cum a apărut povestea Muzeului de Fotografie?
Muzeul de Fotografie e o poveste veche de mai bine de 12 ani. În 2006 am început să scriu pe blogul meu articole legate de fotografie veche. Scriam în general despre obiectele pe care le aveam în colecţie sau despre fotografii care mă pasionau. După ce am adunat suficiente articole, m-am gândit să le pun într-o rubrică, apoi într-un site separat, care curând s-a desprins către o viaţă proprie. În paralel, mă gândeam și la faptul că România merită un Muzeu de Fotografie și am zis că poate voi da idei cu site-ul asta, să demonstrez că există interes din partea unui eventual public.
Care sunt sursele, cum descoperi toate aceste fotografii? Sau poate ele pe tine…
Să știi că funcţionează în ambele sensuri, le descopăr și mă descoperă. Nu e un secret că sunt destul de pasionat de fotografie în toate formele ei, lucrez la propria mea colecţie care nu e nici mare și nici impresionantă, dar e importantă pentru mine. Fotografiile le găsesc prin târguri sau în cadrul unor licitaţii de specialitate, dar uneori îmi sunt pur și simplu donate de către oameni care știu că vor fi salvate, preţuite și îngrijite. Toată ideea Muzeului de Fotografie este munca asta de descoperire, din care rezultă imagini nemaivăzute, de care publicul se poate bucura. E o formă de salvare, documentare și conștientizare a trecutului, cu efecte asupra a tot ce putem învăţa din asta.
Care este „programul de vizitare” al Muzeului de Fotografie? 🙂
Programul de vizitare este 24 din 24, 7 din 7, oriunde în lume, pentru că Muzeul de Fotografie există deocamdată doar în formă virtuală. Colecţia din spate există și ea, în formă cât se poate de fizică, dar „instituţia” în sine are larg deschise doar porţi virtuale. Există și un plan de muzeu fizic, dar nu foarte coerent și încă departe. Vom vedea ce ne va aduce viitorul.
Se acceptă și contribuţii externe?
O parte importantă din colecţia „muzeului” e reprezentată de donaţii, iar în contextul acesta orice contribuţie este mai mult decât bine-venită. Publicăm destul de des și imagini din alte colecţii, sunt diverși colecţionari care ne susţin și ne apreciază.
Pe când o expoziţie/album a/al proiectului?
Nu sunt planuri coerente în direcţia asta, dar vom vedea ce ne va aduce viitorul.
Nu uita să urmărești și tu pagina Muzeului de Fotografie și poate chiar să contribui cu imagini din arhiva sau căutările proprii.
Interviu apărut în Banchiza Urbană 12 / primăvară 2019