fbpx

Alexandru Tomescu, pentru a cincea oară în Turneul Naţional Stradivarius

7-29 mai 2012

Apariţia viorii Stradivarius Elder-Voicu în viaţa violonistului Alexandru Tomescu a însemnat o nouă serie de provocări muzicale şi personale. Inaugurase încă din anul 2006 alături de Romanian Piano Trio primele turnee de muzică clasică susţinute exclusiv din fonduri private. Încredinţarea viorii Stradivarius în 2007 de către Ministerul Culturii şi Cultelor l-a determinat să îşi propună ca acest instrument fabulos să fie restituit românilor pentru ca sunetul său să bucure cât mai mulţi iubitori de frumos din toate colţurile ţării.

Alexandru Tomescu cântă cu tot sufletul pentru oameni, copaci sau clădiri. Cântă în săli mari şi mici, cântă la metrou sau pe stradă, cântă pentru a ajuta categorii defavorizate, cântă pentru a schimba ceva. Despre schimbare este vorba şi în Turneul Stradivarius Obsesii, care început în 7 mai la Braşov şi se va finaliza în 29 mai la Bucureşti, după un periplu care cuprinde 16 oraşe din ţară.

Alexandru Tomescu, pentru a cincea oară în Turneul Naţional Stradivarius

Încă de anul trecut, proiectul acesta a început să se îndrepte către noi orizonturi, alăturând muzica şi filmul: 24 de Capricii de Niccolò Paganini şi 24 de scurt-metraje, într-un spectacol fără pauză, în 15 oraşe din România. Anul acesta combinaţia „obsesivă” este muzica şi teatrul non-verbal. Alexandru Tomescu a cutezat să modifice obişnuinţe împământenite de secole în lumea muzicală şi să asocieze unui repertoriu valoros – Integrala Sonatelor pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe – o creaţie din zona teatrului non-verbal, construită special de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru pentru această muzică. Conceptul acesta sincretic se regăseşte în toate elementele spectacolului, de la afişul desenat de Cătălin Precup şi Mihai Băncilă, la programul de sală care îmbie cu aceleaşi desene sugestive şi cu texte poetic ticluite de Alexandra Condruţ.

Stradivarius Obsesii este o veritabilă poveste care vă poartă în lumea angoasată a artistului, în mintea sa înflăcărată de talent şi în sufletul său bântuit de temeri.

Puteţi urmări pe www.facebook.com/alexandrutomescuoficial tot traseul evenimentului, pentru că organizatorii pregătesc şi câte un scurt video-reportaj, în aşa fel încât fanii turneului.

Şi, bineînţeles, sunteţi aşteptaţi în sălile de concert din Braşov, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Timişoara, Craiova, Piteşti, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Focşani, Bacău, Iaşi, Botoşani şi Bucureşti.

Bilete se pot găsi în reţeaua vreaubilet.ro, în magazinele Unirea Shopping Center, Euro GSM şi Inmedio din Bucureşti, dar şi la casieriile instituţiilor care vor găzdui spectacolul.

Producător: Quartz Media Production;

Organizator: Asociaţia Maria Domina;

Co-producători: TVR Cultural; Radio România;

Sponsori principali: Centrofarm; Orange; Sponsori: BCR, Medicover, Vavian; Securitas; International Leasing;

Parteneri: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; Borţun şi Olteanu; Senia Music.

Eveniment recomandat de Zile şi Nopţi.

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Caţavencii, Forbes, Igloo Magazine, Observator Cultural, Bewhere, Q Magazine, Cariere, The Institute, Revista 22, Casa Lux, Good Food, Sunete, Cinematique, Realitatea TV, port.ro, 121.ro, liternet.ro, metropotam.ro, modernism.ro, 4arte.ro, hipmag.ro, ziare.com, hotnews.ro, urban.ro, citynews.ro, iquads.ro, ziare.ro, insidecom.ro, brasov.ro, Zoom TV, Oops Media.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0