Dosar #209. Alt. Corp. (Alternative Corporation)

13 octombrie 2022

Dosar #209. Alt. Corp. (Alternative Corporation)

TEXT: Andrei Theodor Ioniță IMAGINI: courtesy of Alt. Corp.

Grupul Alt. Corp. a fost înființat în 2018 la inițiativa arhitecților Cristian Beșliu, Octavian Bîrsan, Cosmin O. Gălățianu, Cosmin Georgescu și Andrei Theodor Ioniță. Activitățile în care sunt angrenați membrii grupului au ca prim scop proiectarea de arhitectură și cercetarea prin proiect. Fiind în mod direct alterată de interacțiunea „la distanță”, modalitatea de lucru și parametrii acesteia suferă anumite modificări esențiale; reprezentarea proiectelor refuză în mod programatic excesul de simulări fotorealiste, piese tehnice convenționale sau axonometrii schematizante și încearcă să impună un fel de regresie tehnică – aducerea în prim-plan a convenției reprezentării CAD și a potențialul desenului „de mână” digital transpus în schițe și adnotări spontane și naive, dar autentice, care arhivează procesul proiectării pas cu pas în toate etapele lui.

Ne place să spunem că Alt. Corp. nu este un birou – cel puțin nu în sensul convențional al cuvântului –, ci mai degrabă o formație de arhitectură, precum cele de pop-dance sau hip-hop apărute în contextul așa-numitei „perioade de tranziție” postdecembriste. De altfel, faptul că toți membrii acestei „formații” sunt născuți la începutul anilor 1990 a atras (probabil) o anumită predispoziție pentru acest tip de „alcătuire”. Sigur că formația noastră are un decalaj cronologic față de cele amintite mai sus, dar așa cum ele au apărut pe fondul improvizațiilor și al spiritului de frondă, putem spune că Alt. Corp. s-a format pe același tip de genealogie spontană.

Situația descrisă este însă una provenită dintr-o stare de fapt deseori întâlnită în cazul arhitecților tineri, proiectele „pe cont propriu” născându-se fie ca posibile locuințe ale unor apropiați sau ale unor apropiați-ai-unor-apropiați, fie sub forma concursurilor de soluții. Însă, cum majoritatea acestor tineri sunt deja ancorați într-un birou de arhitectură, astfel de proiecte scurte ajung să fie făcute în paralel. Acest „în paralel” este ceea ce stă și la baza formației noastre, numele de „corporație alternativă” fiind, de fapt, mica autoironie pe care și-o poate permite un grup care nu se ia foarte în serios, până la proba contrarie.

Pentru noi, faptul de a fi alternativ nu ține însă doar de formarea unei entități complementare, care să lucreze anexat activităților principale sau de bază, însuși modul de lucru pe care îl presupune o astfel de juxtapunere determinând esențial atât procesul, cât și finalitatea acestuia. Mai exact, proiectarea „la distanță”, prin intermediul rețelelor de socializare, a consolidat un anumit tip de transfer al ideilor și, totodată, un anumit mod de a le percepe. În acest context, reprezentarea propriu-zisă a fost redusă la cea mai rapidă formă de a le transmite și de a le supune unei „judecăți” colective, desenele CAD, însoțite de corecturi grosiere (tăieturi tranșante, adiții orgolioase, note mustrătoare etc.), devenind în mod natural cea mai firească și mai vie modalitate de a comunica într-un mediu considerat a fi absolut artificial și impersonal.

În ciuda neajunsurilor acestui mediu, soluțiile de arhitectură și-au arătat virtuțile prin simplul fapt că nu au avut timp să se îndepărteze de ideile care le-au stat la bază. Cu riscul de a fi socotite drept neîmplinite – uneori chiar de către noi – astfel de proiecte au avut privilegiul de a se sustrage suprasaturării cu reveniri și presupuse îmbunătățiri care ar fi putut eclipsa primele gânduri.

În consecință, desenele pentru locuințele din Dumbrava Vlăsiei și Drumul Lăpuș din București, dar și cele pentru concursurile „Habitat for Humanity”, „Piața 700” și „2021 Kiosk Design” sunt o mărturie a acestui proces improvizat de proiectare. Fie că vorbim despre schițe pentru chioșcuri și tarabe sau imagini ale unor posibile ipostaze de locuire individuală sau colectivă, varietatea capturilor de ecran arhivate în șirul continuu de conversații „la distanță” reușește să descrie cu fidelitate istoria seriei de proiecte „cu combustie spontană”.

Parcurgerea retrospectivă a reprezentărilor alternative devoalează dimensiunea unui tip de pragmatism acuzat adesea de cinism. Totuși, dincolo de toate acestea, colecția de imagini, uneori ridicol de lapidare, reușește să ne surprindă prin potențialul ei de a evidenția a posteriori teme și căutări comune care pot glisa de la un proiect la altul.

În final, îndrăznim să spunem că acest drum alternativ este totodată un nebănuit instrument de cercetare prin proiect, inventat la fel de spontan ca formația însăși.