fbpx

Apartament III, joc masculin/feminin

AMENAJARE DE INTERIOR: Ioka Design TEXT: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of Ioka Design

„III” este denumirea recentului proiect de amenajare de interior al echipei Ioka Design. Iar dacă i-am putea traduce esența vizuală, am spune I – masculin, II – feminin, III – armonia care se naște din această alăturare antitetică. Aflat într-un complex rezidențial din nordul Bucureștiului, apartamentul de 100 mp ne invită în cadrul dialogului compozițional al materialelor și texturilor.

Indiferent de unde pornește, scenariul unei amenajări de interior destinate locuirii poate ajunge în locuri nebănuite. Să luăm, spre exemplu, Apartamentul III, unul dintre recentele proiecte finalizate de echipa Ioka Design – un cadru care se așterne atât cu respect pentru paradigma unui eficient funcțional, cât și cu elemente inedite care conduc, asumat, către un spirit versatil. Proiectul a fost preluat într-un stadiu de finisare prealabilă cu materiale prețioase care a dat echipei un imbold creativ de a popula spațiul cu mobilier și elemente decorative în spirit masculin/feminin.

1 IMG_0417-Edit

Puternice detalii brutaliste coexistă cu feminine rotunjimi spre a exprima potențialul celor două energii care aștern cadrul Apartamentului III. Iar asta se observă încă din living, unde cele două delimitări principale – bucătăria și zona de relaxare – comunică în termeni prețios-monolitici. Insula devine piesa centrală a zonei bucătăriei deschise unde familia se poate reuni la micul dejun ori cină. Soluția „placării în ceramică de 12 mm top și 6 mm perimetral a fost un element-cheie pentru imaginea finală, aceasta mascând și o zonă de depozitare”, ne-a explicat echipa. Mobilierul și aparatura se înscriu cromatic în aceeași gamă cu insula, iar acest mini-univers mai degrabă masculin, unde coexistă piatra și inoxul, este îndulcit de latura feminină, caldă a zonei de relaxare.

2 IMG_0492-HDR-Edit
3 IMG_0505-Edit

Nici aici nu lipsesc elemente puternice vizual cum sunt, spre exemplu, corpurile tip bibliotecă de la Mogg Design a căror esență lemnoasă intră în dialog cu side-table-ul de la E15. Furnirul utilizat în placările parietale îndulcește și el atmosfera și îi ține isonul, pe aceeași linie, verdele plantelor. Soluția aleasă pentru canapea este, la rândul său, inedită, în sensul că aceasta a fost poziționată pe un piedestal care îi dă o aură de prestigiu și îi conferă inclusiv versatilitatea intrării în dialog cu alte elemente de mobilier (rafturile bibliotecă).

Zona de noapte permite reluarea jocului masculin/feminin, vizibil mai ales în dormitorul matrimonial care preia motivele prezente în living: cromatica tonurilor reci și a celor naturale, calde, placările parietale, somiera-piedestal care se prelungește în spațiu, devenind un element multifuncțional. Nu în ultimul rând, corpurile de iluminat au aspect monolitic și siluete rotunjite, feminine. Camera copilului se convertește într-un univers ludic, dat atât de dinamismul corpului de dormit, care integrează și un spațiu de joacă, cât și de zona de birou și de accentele portocalii. Și aici placările parietale dau structură și ritm, imprimând un spirit jucăuș.

 

Baia este spațiul unui minimalism relaxant unde griurile și nuanțele deschise coexistă cu tonurile închise ale bateriei de duș. Piese decorative monolit apar și aici, devenind firul roșu compozițional. Designul se dorește a fi atemporal în cazul Apartamentului III, un spațiu în care materialele se etalează într-o diversitate a formelor și texturilor, dovedindu-ne că uneori chiar și cele mai antitetice declinări pot coexista în armonie pentru a așterne cadrul unei locuiri contemporane echilibrate și senine.

PROIECT: Apartament III; AMPLASAMENT: Cap Nord Residence, București; SUPRAFAȚA: 100 mp; AMENAJARE DE INTERIOR: Ioka Design; ECHIPA: arh. Iulia Oniciuc, arh. Camina Zerva, arh. Robert Eugen Dumitru, arh. Maria Seiculescu; FINALIZAT: 2022

 

Articol publicat în igloo #211 / Kéré Architecture / Decembrie 2022 – Ianuarie 2023

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0