fbpx

Apartament K.

Text: Manuela Zipişi
Foto: Cosmin Dragomir

În conturarea apartamentului din Kiseleff, arhitecţii au mizat pe crearea unui fundal elegant şi minimalist, în care să se poată strecura cu uşurinţă elemente de personalizare a locuirii. Pentru a înţelege pe deplin felul în care a fost gândită amenajarea, trebuie să privim însă dinspre exterior spre interior şi să ţinem cont de două elemente-cheie: lumina naturală care pătrunde generos în apartament şi bogăţia vegetală a cartierului.

În ceea ce priveşte compartimentarea, în zona de intrare găsim spaţii de depozitare, o baie, dar şi un dormitor pentru oaspeţi. Centrul apartamentului îl constituie livingul spaţios, a cărui deschidere îmbie la comunicare şi activi­tăţi în comun, în familie sau cu prietenii. Cromatica se inspiră din designul nordic: tonurile neutre de gri/bej ale mesei ori ale canapelei şi albul pereţilor sunt nuanţate de paleta coloristică a scaunelor şi accesoriilor – galben muştar, turcoaz, bleumarin, dar şi de accentele brun-roşcate ale podelei din lemn. Pentru a sublinia importanţa luminii în între­gul spaţiu, un imens lampadar-reflector a fost poziţionat în zona ferestrelor livingului.

Masa viitoarelor cine în familie stă alături de un spaţiu de tip lounge (unde se pot relaxa până la 10 persoane), care se prelungeşte cu o terasă acoperită, perfectă pentru petreceri în seri de vară. Ieşire spre terasă are şi bucătăria închisă, cu spaţii separate pentru cămară şi spălătorie. În centrul ei a fost amplasată o insulă multi-funcţională a cărei alură meta­lizată este temperată de cele două scaune înalte de bar, galben muştar, însoţite de alte două mai sobre, gri.

Ca soluţie de iluminat au fost alese, la fel ca în alte camere, spoturi integrate în tavan care nu fac decât să completeze, în mod inspirat, lumina naturală care pătrunde din abundenţă în întreg spaţiul. Trecerea către latura intimă a apartamentului – zona de noapte, cu două dormitoare, băi aferente şi spaţii de depozitare – se realizează, prin intermediul unei „uşi secrete”, o soluţie ingenioasă, care aduce şi o notă ludică amenajării.

Dormitorul este amenajat păstrând ideea de simplitate – vom întâlni numai tonuri neutre de gri, bej şi alb care, alături de texturi, induc un sentiment de detaşare, sti­mulând odihna şi somnul. Tot aici, discret, într-o nişă, a fost creat un spaţiu pentru măsuţa de toaletă albă, cu oglindă. Podeaua din lemn se prelungeşte şi în baie, oferind bogăţie vizuală şi tactilă, alături de pereţii îmbrăcaţi cu plăci de marmură gri-brun de dimensiuni generoase.

Discret, luminos şi rafinat, apartamentul se bucură şi de o privelişte deosebită către grădinile pline de vegetaţie ale zonei Kiseleff, pusă în valoare prin amenajare.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0