fbpx

Apartament SCENOGRAFIC sau Industrial îmblânzit

Situat în Bucureşti, pe strada Agricultori, în apropiere de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), acest apartament cu 3 camere şi o suprafaţă utilă de 100 mp întâmpină vizitatorul cu o scenografie bine gândită, ce combină elemente ale stilului industrial – principala sa influenţă – cu o gamă cromatică neutră, texturi confortabile şi lumină naturală din belşug.

Amenajarea este rezultatul unei „potriviri” rare între arhitect şi beneficiar, prezentă încă din faza de concept şi manifestată în găsirea de soluţii creative pentru spaţiul disponibil.

Poziţionat în vechea mahala Agricultori, apartamentul este ferit de zgomotul bulevardelor sau cartierelor aglomerate şi are ceva din farmecul Bucureştiului de odinioară. Senzația de liniște și tihnă face utilizatorul să simtă că s-ar afla mai degrabă într-o casă decât într-un apartament, sentiment sporit de regimul redus de înălţime al blocului.

Principalul avantaj al spaţiului, datorat parţial şi prezenţei geamurilor fără parapet, este lumina naturală, care inundă interiorul mai ales la ora apusului, când o explozie de tonuri aurii transformă complet apartamentul. Un alt punct forte este terasa, cu o privelişte spre cartierul de case vechi. Aceste aspecte, precum şi împărţirea echilibrată a încăperilor şi lipsa punctelor negative majore i-au permis arhitectei să îşi dea frâu liber creativităţii.

Proiectul a început de la bucătărie, „inima casei”, locul în care se adună membrii familiei sau prietenii seara și dimineaţa, pe care clienta şi-a dorit-o amenajată în stil industrial, cu elemente metalice, lemn şi piatră. De aici s-a derulat conceptul pentru întreaga amenajare, iar principala provocare a proiectului a fost găsirea echilibrului optim între caracterul brut, rece şi sobru inerent esteticii industriale şi dorinţa de a crea un cămin luminos, cald şi primitor.

Astfel, în zona de zi, realizată în plan open space, tonurile de negru şi gri sunt contrabalansate de culori calde, pământii, care sporesc sentimentul de „acasă”. Echilibrul a fost atins prin alegerea negrului mat ca element de accent, combinat cu multe griuri, tonurile calde fiind folosite pentru pardoseală şi pereţi. Un alt element industrial este tavanul din beton aparent, care a fost păstrat ca atare şi unifică zona, asigurându-i coerenţa. Compartimentările introduse sunt ergonomice şi funcţionale, păstrând, în acelaşi timp, spaţiul luminos şi bine aerisit.

Zona de noapte este, la rândul său, luminoasă şi urmează estetica generală prin fundalul de cărămidă aparentă, vopsită în alb, îndulcit de texturile moi şi nuanţele vii ale textilelor.

Pentru beneficiară, aspectul cel mai important este fluiditatea ansamblului. Recunoaşte că rezultatul final i-a depăşit aşteptările şi declară că, oriunde ar privi, găseşte un colţ preferat.

***

Proiect: amenajare de interior apartament SCENOGRAFIC; Amplasament: Str. Agricultori, Bucureşti; Suprafață: 100 mp; Design de interior: Delta Studio Design; arh. Cristina Golban; Finalizat: 2019

Proiect prezentat în igloo #196_iunie-iulie 2020

Igloo 196_Arhitectura Verde

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0