Aproape de inima naturii: Dealul Cetății Loft
ARHITECTURĂ: In Situ TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Arthur Țințu
Un imobil aflat în plină natură, pe Dealul Cetății la Brașov, ne aduce în fața unei amenajări deschise, fluide, în care spațiile comunică atât între ele, cât și cu țesutul urban grație privilegierii suprafețelor vitrate și a unui plan deschis ce inspiră generozitate și armonie.
Oferind o panoramă privilegiată asupra Brașovului, Dealul Cetății devine, în acest număr, prilejul salutării unui proiect recent al echipei In Situ, un loft care se desfășoară pe ultimele două niveluri ale unui imobil în 160 mp. Bine integrat estetic în peisajul natural al dealului, imobilul de locuințe combină textura cărămizii cu cea a lemnului, având o suprafață totală de 720 mp.

Ceea ce se remarcă de la început, în atmosfera generală a loftului, sunt luminozitatea și caracterul fluid al spațiului care a fost tratat, după cum subliniază arhitecții din perspectiva „unei succesiuni de alveole interconectate pe orizontală și pe verticală, fără o limită clară între funcțiuni, într-o compoziție fluidă cu linii curate, într-o relație de continuitate.”

Alegerea variantei „open space” a mizat pe eficientizarea organizării spațiului, diferențele între zonele funcționale făcându-se nu prin pereți, ci prin finisaje și partiții ușoare: „astfel rezultă o schemă spațială variată cu interioare închise și deschise în același timp, unele mici, altele dezvoltate pe înălțime dublă, amplificându-se reciproc datorită acestor punți vizuale.”

Încă de la primul nivel se remarcă deja fuziunea unor elemente de design din zona industrială, cu cele calde, de esență lemnoasă, specifice cabanelor montane. Aici, își dau întâlnire, firesc, zona de zi și cea de dining – de unde orașul poate fi privit pe îndelete prin ferestrele generoase. Spațiul bucătăriei se organizează calm în jurul unei mese-bar monolit, iar finisajele, textilele și mobilierul ales populează discret și esențial diversele arii.

Elementul de legătură pe verticală dintre cele două niveluri, scara, are o prezență minimalistă, conducând către zona intimă a casei. Aici, zona de noapte este conectată cu o mică bibliotecă ce privește către vale printr-o pasarelă transparentă care permite inclusiv un dialog permanent cu zona de zi. Deschis către living este și dormitorul grație unui perete parțial vitrat care îi permite acestuia și o legătură vizuală cu natura și orașul.



PROIECT: Dealul Cetății Loft; AMPLASAMENT: Brașov; SUPRAFAȚA: 160 mp; SUPRAFAȚA BRUTĂ: 402,37 mp; SUPRAFAȚA UTILĂ: 304,42 mp; SUPRAFAȚA TERENULUI: 1.150 mp; ARHITECTURĂ & DESIGN INTERIOR: In Situ; ECHIPA: arh. Ion Popușoi, cond.arh. Bogdan Preda, arh. Dragoș Hinta, ing. Andrei Parfene; STRUCTURĂ/INSTALAȚII: Solidis; FINALIZAT: 2023
Articol publicat în igloo #218 / Materiale experimentale / februarie-martie 2024