fbpx

ARCHITECTURAL PHOTOGRAPHY AWARDS SHORT LISTED

LISTA SCURTĂ din concursul internațional ARCHITECTURAL PHOTOGRAPHY AWARDS include 20 de fotografii uimitoare și a fost dezvăluită la începutul lunii octombrie.

Câștigătorul absolut va fi anunțat în cadrul Cinei de Gală a World Architecture Festival în data de 30 noiembrie și va primi 3000 USD.

Lucrările din lista scurtă vor fi expuse în cadrul World Architecture Festival – WAF, găzduit anul acesta la Amsterdam, între 28 și 30 noiembrie.

 

ARCHITECTURAL PHOTOGRAPHY AWARDS este un concurs internațional organizat de WAF, care accentuează expertiza și premiază excelența în domeniul fotografiei de arhitectură. Scopul concursului rezidă în observarea și premierea talentului și creativității fotografului.

Ediția de anul acesta, a 7-a, introducând – în plus față de cele patru categorii existente: Exterior, Interior, Sensul Locului și Clădiri în Uz – încă două: Mobil și Portofolio – a întregistrat un număr impresionat de participări.

Autorii lucrărilor încrise în ediția curentă provin din 47 de țări din întreaga lume, iar cel mai mare număr de înscrieri le înregistrează Marea Britanie – 28%, Statele Unite ale Americii – 20%, Germania – 6 % și China – 5 %.

 

Echipa igloo media îl felicită pe domnul Laurian Ghinițoiu pentru faptul că fotografia sa intitulată „Pavilionul Vantablack” de Arh. Asif Khan din Pyeongchang, Coreea de Sud se află în lista scurtă a celor mai bune fotografii din lume la categoria CLĂDIRI ÎN UZ și îi dorește succes în continuare.

Lucrările domnului Ghinițoiu pot fi văzute și în revista igloo # 182, dar vor apărea, în curând, în albumul și expoziția „12 Fotografi de Arhitectură din România” ce se vor lansa și inaugura în luna noiembrie 2018 în București, la Arcub – Hanul Gabroveni.

 

LISTA SCURTĂ din ARCHITECTURAL PHOTOGRAPHY AWARDS cuprinde:

EXTERIOR SHORTLIST

“Apartment building in Yaiza, Lanzarote, Spain” (Photo: Marius Liutkevicius)

“The perforated concrete skin of Vm Estancia in Chennai,Tamil Nadu, India by KSM Architecture” (Photo: B.R.S.Sreenag)

“The Bank of China Tower, Ningbo China by Skidmore, Owings & Merrill LLP” (Photo: He Zhenuan)

“Long Museum West Bund Shanghai, Chinaby Atelier Deshaus” (Photo: Pawel Paniczko)

“Hong Kong-Zhuhai-Macau Border Crossing Facility by ECADI” (Photo: Shao Feng)

 

INTERIOR SHORTLIST

“The ceiling of Liège-Guillemins station in Belgium by Santiago Calatrava” (Photo: Suraj Garg)

“A semi-abandoned power station in Kelenfold, Budapest, Hungary” (Photo: Roman Robroek)

“The Vortex, Bloomberg headquarters, London, UK by Foster + Partners” (Photo: James Newton)

“The Théodore Gouvy Theatre in Freyming-Merlebach, France by Dominique Coulon & Associés” (Photo: Eugeni Pons)

“The Ouse Valley viaduct in Sussex, UK by David Mocatta” (Photo: Andrew Robertson)

 

SENSE OF PLACE SHORTLIST

“The Piazza Duomo from the Arengario Balconi of the Palazzo dell’Arengario, Museo del 900 in Milan, Italy by Italo Rota and Fabio Fornasari” (Photo: Marco Tagliarino)

“Swimmers on the riverside opposite the construction of Raffles City Chongqing, China by Safdie Architects” (Photo: Zhu Wenqiao)

“The Seashore Chapel in Qinhuangdao, China by Vector Architects” (Photo: Ai Qing)

 

BUILDINGS IN USE SHORTLIST

“The Hive at the Royal Botanic Gardens, Kew, UK by Wolfgang Buttress” (Photo: Omer Kanipak)

“The Hive at the Royal Botanic Gardens, Kew, UK by Wolfgang Buttress” (Photo: Jeff Eden)

“A Soviet-era Sanatorium “Sacartvelo” with a stray dog and rubbish, in the town of Tskaltubo in the former Soviet Republic of Georgia designed by architect Kalashniko” (Photo: Ryan Koopmans)

“The Vantablack Pavilion, Pyeongchang, South Korea by Asif Khan” (Photo: Laurian Ghinițoiu)

“Auburn University, Auburn, Alabama, USA” (Photo: Brad Feinknopf)

“Azur Arena in Antibes, France by Auer Weber architects” (Photo: Aldo Amoretti)

Mai multe detalii la:

http://www.archphotoawards.com/

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0