Arhitectura desenului
Folosind instrumente de şantier – răţuşcă de trasat, scotch de hârtie sau dreptar – plus instrumente de atelier – teu, echer, compas sau creion cu mină moale – plus o reţetă cu câteva indicaţii simple şi clare, Sol LeWitt crea, acum vreo 30 de ani, graffitti conceptual: imagini de impact, artă murală de grandioase dimensiuni, comandată special, pentru propriile interioare, de mari galerii de artă dar şi de mari corporaţii iubitoare de artă; iar azi – recreată de muzee dar şi de desenatori dornici să-şi testeze skill-urile cu un mod de a desena care pare un veritabil test de anduranţă.
Muzeele care au organizat retrospective Sol LeWitt (1928 – 2007) sunt, până acum, două: MASSMoCA din Massachusetts şi Fundación Botín din Santander. Şi asta pentru că o retrospectivă Sol LeWitt nu presupune doar o simplă mutare a unor tabluri dintr-un muzeu în altul, ci re-crearea efectivă a unor imagini care ocupă pereţi întregi.
O astfel de retrospectivă implică, în primul rând, un gest atipic lumii artelor vizuale: un casting pentru desenatori, în vederea selectării celor mai buni dintre ei (Fundación Botín, de exemplu, a ales 15 din 400 de candidaţi înscrişi). Ulterior selecţiei, urmează câteva saptămâni bune dedicate alegerii pereţilor anume, pe care se vor desena modele anume, plus realizării propriu-zise a modelelor, pe scurt, operaţiuni care rivalizează, ca timp şi energie alocată, cu un proiect de construcţii de dimensiuni mici spre medii (o casă unifamilială, de exemplu).
___________________________________________
Who Is Sol LeWitt?
Aşa cum regizorul Michel Gondry vorbeşte, poetic, despre o Ştiinţă a viselor, artistul grafic amercian Sol LeWitt vorbeşte despre o ştiinţă a artei – mai exact despre căutarea unor simple forme/formule geometrice (plus instrumete simple şi indicaţii de materiale) ca suport pentru a construi emoţie vizuală pornind de la expresia pe care arhitectura o are asupra unui anume spaţiu.
Sol LeWitt (1928 – 2007) este un nume asociat cu arta conceptuală şi este, de asemenea, şi autor al mai multor paragrafe toeretice despre gen:
„Gândirea raţională repetă alte gândiri raţionale.
Gândirea iraţională duce la noi experienţe.
Arta formală este, în esenţa sa, raţională.
Gândurile iraţionale trebuie urmate în mod absolut şi logic.”
Desenele lui murale sunt, în egală măsură, şi formule explicate foarte precis tocmai pentru a fi uşor de (re)creat. Unele sunt notate chiar pe desenul propriu-zis şi fac, astfel, parte integrantă din el (aşa-numitele location drawings), altele au reţetar separat: „se trasează linii drepte, negre, de 8 centimetri grosime şi care vor crea, prin intersectare, dreptunghiuri de diferite mărimi”.
Welcome to the machine, am putea spune la prima vedere, pentru că desenatorului nu-i mai e oferită partea creativă – chiar LeWitt spune la un moment dat că „ideea devine o maşină care creează arta”. Având însă în vedere dimensiunea grandioasă a creaţiilor şi dificultatea cu care ele se realizează, execuţia unui astfel de desen este, de fapt, un test de abilităţi – găsim aici filmul unei retrospective de la Muzeul de Artă Contemporană din Massachusetts care explică mai clar proporţia unui astfel de graffitti.
___________________________________________
În 1956, Sol LeWitt, licenţiat în Belle Artele Universităţii din Syracuse, ilustrator şi editorialist, începe colaborarea cu studioul de arhitectură al lui I.M. Pei, ca desenator. Experienţa îl ajută decisiv în demersul de căutare a esenţei, a ideei, a conceptului. Şi, mai ales, în găsirea căii prin care să se poată distanţa de execuţia efectivă a desenului.
12 ani mai târziu, el concepe primul desen mural de mari dimensiuni pentru Paula Cooper Gallery din New York.
Urmează o serie de mai bine de 1200 de tipare, de mari dimensiuni, majoritatea create special pentru a se supune arhitecturii specifice a anumitor spaţii, interioare de galerii, de muzee sau chiar şi de birouri ale marilor companii americane. Şi, de asemenea, concepute pentru a putea fi redate sau refăcute de oricine.
Unul din modele presupune chiar, din capul locului, prezenţa mai multor desenatori care trebuie să repete, pe rând şi în cea mai fidelă manieră posibilă, o linie trasată de către unul din ei. Şi, conform notelor lui LeWitt, prima linie a desenului are, ca sursă de insipraţie, un peisaj muntos.
Alte grafici murale depind exclusiv de arhitectura spaţiului disponibil, cum sunt Wall Drawing 110, Yellow arcs from the midpoints of four sides of the wall (Arce galbene din mijlocul celor patru laturi ale unui perete, septembrie 1971)sau Wall Drawing 51 (iunie 1970).
___________________________________________
Ca scurt istoric: desenele iniţiale au fost realizate în creion negru. Cu timpul, ele s-au nuanţat într-o grafică în mină colorată – roşu, galben, albastru, gri, pentru ca doar, câţiva ani mai târziu, să apară chiar şi mai vibrante, în vopsea sau vopsea combinată cu creion, după care artistul s-a reîntors, în desenele finale, la alb-negru.
___________________________________________
Fundación Botín din Santander găzduieşte, până în ianuarie 2016, 17 desene de mari dimensiuni: Sol LeWitt. 17 Wall Drawings 1970-2015, cea mai ambiţioasă retrospectivă organizată până acum în Spania.
Pentru realizarea retrospectivei, întreg interiorul spaţiului expoziţional al Fundaţiei – două niveluri cu un gol central generos – a devenit, într-o primă fază, un veritabil atelier în care o echipă de 15 desenatori a transformat toţi pereţii în enorme planşete verticale pe care au desfăşurat formule, efecte şi jocurile cromatice minimaliste.
Expoziţia este curată de John Hogan, colaborator şi desenator al lui LeWitt începând din 1982.
