Arhitectura monogramei

[mp_row]

[mp_span col=”3″]

[mp_text]

Text: Ioana Păunescu
Foto: Louis Vuitton

[/mp_text]

[/mp_span]

[mp_span col=”9″]

În suita de priviri arhitecturale aruncate asupra unor zone (fie ele artistice sau de uz cotidian) aparent fără legătură cu arhitectura, cu spaţiile construite sau cu atmosfera de pe şantier, ne oprim, astăzi, asupra unei poveşti spuse de Frank Gehry despre o experienţă inedită: proiectul pentru o gentuţă de umăr Louis Vuitton, în imaginea căreia regăsim, chiar dacă mai discret şi într-o formă mai puţin controversată, ceva din siluetele arhitecturale specifice care i-au adus lui Gehry faima incontestabilă.

Fundaţia culturală Louis Vuitton din Paris de-abia fusese inaugurată însă arhitectul şi clientul puneau deja la punct ultimele detalii pentru de o altă lansare, ulterioară, şi anume cea a Twisted Box Bag din cadrul proiectului The Icon and The Iconoclasts.

„Totul s-a întâmplat de la sine, povesteşte Frank Gehry. Mi-am zis: «O geantă. OK. O să încerc să fac una» pentru că asta fac întotdeauna – zic hai să încercăm. Şi am făcut-o. Iar Vuitton a apreciat-o din prima. Atunci mi-am pus întrebarea: «Ce se întâmplă?» pentru că, în general, în munca mea, sunt tras înapoi dacă ceva e cu totul nou – şi de-abia atunci când sunt tras înapoi ştiu că ceea ce fac e OK, ăsta e semnalul.

Ei bine, am început să ne testăm diverse forme iar una din ele este şi cea finală. Nu mi-am dorit să fac doar «un simplu lucru» şi gata, aşa că am petrecut destul de mult timp cu Louis Vuitton ca să discutăm despre detalii, despre încuietoare, despre tot. Mi-a făcut o reală plăcere, am schimbat şi rafinat toată povestea până în ultimul moment. Cei de la Louis Vuitton chiar iau manufactura foarte în serios şi asta apreciez mult la ei.

Am desenat monograma Louis Vuitton pentru interior. Mi-am pus întrebarea «cum ar fi dacă aş fi acum în interiorul genţii» şi mi-am răspuns «maybe blue». Am vrut să concentrez atenţia asupra exteriorului. Interiorul e o chestiune mai privată aşa că am simţit că un albastru închis ar ordona cumva lucrurile, ar face ca ceea ce pui în interior să apară mai clar. Probabil că e doar o fantezie despre cum e prin interiorul unei genţi dar… în sfârşit. Totul s-a întâmplat intuitiv, nu a fost nimic prestabilit. Iar obiectul final e unul ludic, experienţa de a-l face a fost de asemenea una ludică – dar în sensul serios al cuvântului. Îmi închipui că o grămadă de arhitecţi «consacraţi» strâmbă din nas că geanta e făcută de mine. Ei bine, asta-i partea cea mai frumoasă!”

___________________________________________

Proiectul The Icon and The Iconoclasts marchează aniversarea a 160 de ani de la înfiinţarea companiei Louis Vuitton şi fiecare din artiştii invitaţi: Christian Louboutin (designerul de încălţăminte recunoscut în special pentru talpa roşie a pantofilor săi cu toc), Cindy Sherman (regizor de film şi fotograf american, autoarea a unor serii de portrete conceptuale), Karl Lagerfeld (director de creaţie Chanel şi Fendi), Marc Newson (designer industrial de mobilier, obiecte uzuale dar şi mijloace de transport), Rei Kawakubo (fondatoare Comme des Garçons) şi Frank Gehry, a creat un model de geantă, de serie limitată, şi care reflectă atât stilul lor propriu, cât şi spiritul inovator al casei franceze.

Nu este pentru prima dată când Louis Vuitton lucrează cu artişti din diferite medii – centenarul monogramei din 1996, de exemplu, a fost celebrat cu alte serii limitate, semnate de Azzedine Alaïa, Manolo Blahnik, Romeo Gigli, Helmut Lang, Isaac Mizrahi, Sybilla şi Vivienne Westwood.

Monograma a fost creată de Georges Vuitton în 1896, la 42 de ani după ce tatăl său, Louis Vuitton, a înfiinţat compania, şi a reprezentat, încă din momentul apariţiei, un gest inovator în materie de personalizare şi, apoi, de pattern geometric.

 

[/mp_span]

[/mp_row]

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0