Artă, tehnologie și posibilitățile infinite ale unui nou youniverse: Dell XPS
Art Safari sau metamorfozele artei de ieri și de azi
După un an și jumătate în care am fost, poate, mai tăcuți, mai singuri, mai retrași în micile noastre lumi, în septembrie Art Safari ne-a adus împreună într-o lume mai mare, mai generoasă, mai spectaculoasă, în care spațiul, formele și culorile ne-au dat nouă, vizitatorilor, neașteptate imbolduri creative. Lumea asta e, firește, arta.
Peste 36000 de oameni curioși au explorat teritoriile Art Safari, acolo unde peste 800 de lucrări artistice au vorbit pe limba fiecăruia dintre noi – de la peisaje bucolic-exotice de început de secol XX și misterioase (auto)portrete de mari artiste femei la obiecte și gesturi radical-contemporane, vizionare și provocatoare; de la ulei pe pânză și schițe în creion la instalații interactive de new media. Toate acestea, de la mijloace de expresie tradiționale la tehnologia cea mai avansată a instrumentelor digitale, vorbesc, în felul lor, despre noi și lumea în care trăim, și se cheamă tot artă.
„XPS – Get into your youniverse” – experiență vizuală la Art Safari
La finalul călătoriei în universul artei consacrate de la Art Safari, se deschidea un nou spațiu, în care, de data asta, creatorul deveneai tu, alături de alte sute de vizitatori care-și făceau curaj – mai reținuți, amuzați sau entuziaști – să apuce o bucată de cretă colorată și să se implice într-un adevărat happening de artă participativă, pe cât de efemer, pe atât de intens.
Pe pereții de tablă neagră puteai continua jumătățile de figuri umane pictate de artista Ana Bănică sau puteai imagina noi desene și contururi, din universul tău de idei. Noi am făcut puțin din ambele și am acceptat astfel invitația Dell de a ne alătura campaniei „XPS – Get Into Your Youniverse”, de a redefini creativitatea și a ne (re)descoperi și exprima propriul univers vizual-creativ sub semnul întâlnirii dintre artă și tehnologie.
Mai mult decât un laptop
Acum nu pretindem că am fi brusc cine știe ce artiști, dar îndrăznim să afirmăm că laptopul Dell din seria XPS este în sine o piesă de artă tehnologică a zilelor noastre – ba chiar desprinsă un pic din viitor. A fost gândit să devină o extensie puternică și intuitivă a felului în care gândim și lucrăm, indiferent că activăm în domenii creative, tehnice ori, cum se întâmplă deseori azi, multidisciplinare.
Inspirat din energia creativă care duce lumea mai departe, Dell XPS împinge încă o dată limitele cunoașterii și a tot ce înseamnă experiență de utilizare a unui laptop. Nu degeaba a fost în repetate rânduri distins cu titlul Best in Show, întrunind nu doar exigențele specialiștilor, ci și ale unui spectru profesional foarte larg de utilizatori – artiști, ingineri, arhitecți, designeri, antreprenori, programatori, cercetători, oameni din industriile creative și din mediul business.
Youniverse: vederi și impresii de la fața locului
Energizați după imersiunea în universul artei, în numeroasele ei forme de la Art Safari, am migrat ușor spre universul complementar, tehnologia, și am testat noul Dell XPS (variantele de 13″ – ultraportabil și subtil, respectiv 17″ – la fel de suplu și impresionant prin deschiderea spațiului de lucru și a ecranului).
Ce am remarcat și ne-a plăcut:
- designul contemporan: linii fine, dar ferme; simplitate și eleganță
- greutatea: puțin peste 1 kg (modelul de 13″)
- materiale solide: aluminiu pentru capac și fibră de carbon pentru bază
- calitatea și claritatea impresionante ale imaginii: un ecran luminos și echilibrat, din sticlă Gorilla® extrem de rezistentă și afişaj HD (deci ideal pentru cei care lucrează cu editare foto-video, cu randări și alte tipuri complexe de artwork)
- touchpad generos și silențios, precum și tastatură foarte confortabilă
- touchscreen: pentru că suntem cu toții deja atât de obișnuiți să interacționăm instant cu ecranele, Dell XPS propune și funcția touchscreen de mare precizie și viteză de reacție, ceea ce-l face cu atât mai mobil și flexibil, putând fi utilizat și ca o tabletă
- grija pentru sustenabilitate: 90% din componentele laptopului sunt ușor reciclabile; materialele utilizate sunt mai sigure; eficiență energetică ridicată; iar tăvile de ambalare sunt produse din materiale reciclate la rândul lor
- de procesor, memorie și placă grafică ce să mai vorbim 🙂 Toate-s ultraperformante, asigurând în condiții optime multitasking-ul nostru masiv de zi cu zi.
După experiența asta pe atâtea planuri intelectual-senzoriale, nu știm cât de buni suntem în domeniile noastre, știm însă că putem mai mult, că mai e enorm de descoperit în lume și în universul propriu. Trebuie doar să îndrăznim în continuare și să căutăm sprijinul instrumentelor care vorbesc pe limba noastră, dar și un pic din limba viitorului. Așa cum e Dell XPS și youniverse-ul pe care ni-l deschide.